Prea multe întrebări s-au adunat,

nici nu găsim răspunsuri pe măsură,

căci tot prezentul parcă-i răsturnat

într-un cazan alimentat cu ură.

Ne răsucim pe strâmte amăgiri,

purtăm în suflet false jurăminte,

dintr-un trecut cu multe amintiri   

pe care le-am trădat mai înainte.

 

Ne îmbătăm cu-același nefiresc,

pe care-l cultivăm, fără-nvoială,

prin vorbele ce zilnic se-nvârtesc

în mintea noastră, ca într-o spirală.

Cuvintele de-valma, fără rost,

care ne ies, fără răgaz, din gură,

ne prelungesc trecutul prea anost

rămas străin în falsa-i conjectură.

 

Ne învârtim tot timpul într-un loc,

în ipoteze fără rezonanță,

parcă-am descins din tristul iarmaroc

unde-am vândut și ultima speranță.

 Avem în inimi doar un trist ecou –

ne bântuie prea multă impostură!

Păcală-al nostru, veșnicul erou,

ne ține-n loc, cu sufletul la gură !

Vizualizări: 163

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Iunie 30, 2022 la 11:38am

Mulțumesc Chris!

Comentariu publicat de Chris pe Iunie 30, 2022 la 8:36am

am rezonat cu primele 4 versuri,

citit cu placere intreaga poezie,

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Iunie 27, 2022 la 5:47am

Comentariu publicat de Corneliu Neagu cu 10 ore în urmăŞtergere comentariu

La sugestia colegului Valerian Dincă, am scos din poem versurile 21-24. Cred că este mai bine așa...Mulțumesc Valerian!

Comentariu publicat de Dinca Valerian pe Iunie 26, 2022 la 6:36pm

@Corneliu Neagu Domnule Corneliu Neagu, va multumesc pentru cuvintele de apreciere. Cat priveste invitatia dvs. ma vad obligat sa o declin, din simplul motiv ca nu-mi permit sa trec peste decizia unui coleg. Nimeni nu stie mai bine ca dvs. ce si cum doriti sa spuneti cititorilor. La o prima citire, v21-v24 par sa repete niste lucruri atat de cunoscute de toata lumea, incat pot sa fie tratate cu nepasare. Dar poate ca nu am dreptate. Dvs care ati simtit fenomenul in propriul suflet, aveti dreptul sa decideti altceva. Oricum, mie poezia imi place si probeaza inca o data realele abilitati in constructie si exprimare lirica pe care le stiam in ceea ce va priveste..

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Iunie 26, 2022 la 5:30pm

Domnule Dincă Valerian, ne știm de foarte multă vreme, uneori chiar v-am apreciat deschis creațiile lirice. În plus vă respect pentru sârguința de care ați dat dovadă de-a lungul timpului. De aceea aș ține cont de recomandările pe care mi le-ați făcut. Însă, înaintea dumneavoastră, Ana Câmpeanu și Floare Arbore au apreciat poemul așa cum este acum. Dar oricine se poate înșela, chiar și autorul! De aceea, dacă mi-ați zice ce versuri să omit din poem sau cum să fac să-l mai scurtez, chiar v-aș asculta. Să auzim numai de bine, mulțumesc frumos!

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Iunie 26, 2022 la 5:17pm

Mulțumiri alese din partea mea, Floare! Mulțumesc pentru lectura poemului și pentru felicitări!

Comentariu publicat de Dinca Valerian pe Iunie 26, 2022 la 2:47pm

Dupa gustul meu este putin cam lunga. Sigur ca parerea Dvs este cea mai importanta, dar permiteti-mi sa va impartasesc ceva ce am invatat aici. Poezia este ca o femeie, daca stii totul despre ea, devine neinteresanta. Mai trebuie si putin mister, chiar este necesar pentru a fi atins un grad de fericire. Profesorul C Neagu nu poate lasa lucrurile neexplicate in detaliu, dar poetul C Neagu isi poate permite anumite fantezii. Fiti mai putin explicit, poate chiar duplicitar, lasati inadins anumite zone neacoperite. Cititorul trebuie lasat sa dea frau imaginatiei sa se gandeasca la ceva ce-i place. Adica la poezia din poemul Dvs. Am citit cu placere.

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Iunie 26, 2022 la 1:38pm

Am luat notă, Ana Câmpeanu. Nu sunt supărat pe nimeni, voi ține cont de toate comentariile colegiale făcute cu bună credință și fără infatuare. Vă mulțumesc!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Leul şi măgarul (fabulă) a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Vă mulţumesc frumos, domnule Katin!"
cu 11 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Leul şi măgarul (fabulă) a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Vă mulţumesc frumos pentru observaţiile pertinente şi pentru analiză. Cu stimă,"
cu 11 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Păresimi-început de elegie a utilizatorului IOAN stoian
"Poemul „Păresimi – început de elegie” (așa trebuie scris corect titlul!)…"
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Păresimi-început de elegie a lui IOAN stoian
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Pe când...o primăvară? a lui Rotariu Dorel
cu 20 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe când...o primăvară? a utilizatorului Rotariu Dorel
"Poemul surprinde dramatic contrastul dintre renașterea naturii și neliniștea lumii contemporane.…"
cu 20 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Leul şi măgarul (fabulă) a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Fabula scrisă de tine reia, într-o cheie satirică și moralizatoare, tradiția fabulei clasice,…"
cu 21 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Leul şi măgarul (fabulă) a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"prostia o doamna se crede-n zadar într-o zi tot zbiară precum un magar cine vrea pe dansa sa…"
ieri
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe când...o primăvară? a utilizatorului Rotariu Dorel
"Palpită seva-n ramuri, cer muguri drept la viață, Cămașă verde-și trage pământul…"
ieri
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Păresimi-început de elegie a utilizatorului IOAN stoian
"Trec alte flori, în altă primăvară...este acea curgere extraordinara a vieții,cine are…"
ieri
Popa Ștefan a adăugat 2 discuţii la grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
ieri
Postare de log efectuată de IOAN stoian

Păresimi-început de elegie

Duh Sfânt – esență, existență, sămânță, PământTrec florile prin soarele de april În nesfârșita lor…Vezi mai mult
ieri
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Timid mai ninge la Paris a utilizatorului Maria Mitea
"Parisul  transmite  celor care sunt trecători prin labirintul sau  o anume …"
Duminică
ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia O tinerețe închinată zborului a utilizatorului Popa Ștefan în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Impresionant omagiu! Felicitări! Să-i fie ţărâna uşoară!"
Duminică
Postare de log efectuată de Rotariu Dorel

Pe când...o primăvară?

Vreau morbul hibernării să mi-l sugrum c-o sfoarăPe care-am înșirat zestrea de pânze albe,În piept,…Vezi mai mult
Duminică
Dulmin Aurel a postat o discuţie

spitalul de psihistrie

Schizofrenie?   Stau ca un tâmpit și privesc prin vitrina autoservirii. Oameni așezați la rând…Vezi mai mult
Duminică
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Timid mai ninge la Paris a utilizatorului Maria Mitea
"Mulțumesc mult, Grig!  Îmi place cum sună,   ”poem hibernal” e bun…"
Sâmbătă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Introspecție a utilizatorului Monica Pester
"Grig, Mihaela, Lisia, Mihai, prieteni dragi , vă salut cu bucuria elevului care a primit nota 10…"
Sâmbătă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Transformare a utilizatorului Monica Pester
"Sunt devastată de multe probleme, inclusiv de cele de sănătate, așa că îmi cer scuze pentru…"
Sâmbătă
Postare de log efectuată de ELENA AGIU-NEACSU

Leul şi măgarul (fabulă)

S-a-ntâmplat odată, de nu-ți fi aflat, Măgarul s-ajungă mare împărat. Și cum bănuiți, în împărăție…Vezi mai mult
Sâmbătă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor