Auzi cum se mişcă?

[Mihai Katin]

 

Auzi cum se mişcă

Discret,

Mecanica oaselor?

Catedrala de calcar în care

Bătaia inimii este ca un ecou

În ferestrele ochilor,

Ca un ciocănit la geamul dinspre mările nemuririi,

Cât de mult ne iubim chipul atât de subţire,

Atât de fragil încât

Îl ascundem sub straturi albastre şi aurii,

Îl strângem în armuri uşoare să nu simţim

Cum devine un altul,

Oră de oră,

Secundă din secundă.

Neştiutori de trecut şi amintiri,

Uneori se aude

Cum oasele se golesc uşor,

Vibrează la măsura pasului,

Aşteaptă orizontala chemare a liniştii,

Cântecul orgii de cositor

Când inima este doar cupa unui mac

În care ne strângem ultima lacrimă

De spaima unui adio

La chipul atât de fragil

Cu care dădeam sens frumuseţii, cuvintelor atât de nebune,

Ştiam să ne atingem, să ne găsim alt contur,

Ferestrele ochilor urme adânci în osul potir de vise,

Urcă un melc pe calcarul frunţii,

Cerul se arde albastru.

Auzi?...

Auzi?...

Undeva ciocănitul

La geamul dinspre mările nemuririi...

 

[Mihaela Popa]

o scriere plină de miez, admirație!

[Vasilisia Lazăr]

Ooo, daa, chiar dacă „nu fac deosebirea între tic-tacul de ieri/ şi cel de azi al ceasului de perete/ deşi ştiu (dar oare de ce nu accept?) că rugina/ îi macină sistematic/ mecanismul”.

Felicitări pentru acest poem minunat!

Atenție aici! 

„Cât de mult ne iubim chipul atât de subţire”

[Grig Salvan]

Straniu poem, începând chiar cu întrebarea înfrigurată de la început. Dau fiori imagini și secvențe desprinse parcă dintr-un vis ciudat: 

„Catedrala de calcar în care

Bătaia inimii este ca un ecou

În ferestrele ochilor,

Ca un ciocănit la geamul dinspre mările nemuririi”

„Când inima este doar cupa unui mac

În care ne strângem ultima lacrimă

De spaima unui adio...”

Iar în final revine obsedantă întrebarea:

„Auzi?...

Auzi?...

Undeva ciocănitul

La geamul dinspre mările nemuririi...”

Un poem cu un farmec aparte...

[petrut dan]

Un poem vizual, plin de imagini deosebite, o mișcare neîntreruptă ce își continuă drumul egal, implacabil, de la „catedrala de calcar” în care bătaile inimii sunt un ecou ce adâncesc senzația de mister și de faptul că nu oricine are ce căuta acolo și până la ochiul de geam dinspre mările nemuririi, mi-a plăcut, cu stimă!

[bolache alexandru]

O poezie ușor nostalgică ușor meditativă privind la timpul care ne schimbă clipa de clipă...

[gabriel cristea]

Răsunător poem! Totul se mișcă ca-ntr-o cuantică mecanică liricizată. Felicitări, Mihai! 

[Manuela Munteanu]

Da, eu am auzit. Se mișcă,  într-adevăr, discret, ca orice expresie a existenței omului, zădărnicită, sau dimpotrivă,  desăvârșită de ,,bătaia inimii", ,,când inima este doar cupa unui mac". Tare frumos!

[Monica Pester]

Trăire nostalgica îmbrăcată iñ vorbe aproape aspre în realul lor, tocmai pentru a estompa efectul de tristețe. .

Ðăr nu este tristețe. Òricum, orice tristețe are rădăcină iñ regret.

Prețuire!

[Mihai Katin]

am postat acest poem nu ca un semn de tristete, doar un ecou al unei melancolii fara de care firimiturile de fericire ni le-ar ciuguli vrabiile si nu poti pentru acest lucru sa le urasti!