Sângerează-n mine un oftat

[Manuela Munteanu]

Te uită, dragul meu, cum toamna vine
Și sângerează-n mine un oftat!
Mi-atât de dor de gustul tău, uitat
Pe bobul cald al buzei mele pline!

Îmi urlă gândul, azi, a dezmierdat,
Cum fierbe dor de musturi în ciorchine,
Să-i curgă-adânc, paharului, rubine.
Așa te-aș vrea. În brațe-mi cufundat,

Să lași în ochii mei lumini căprui,
Ca fremătânde străluciri de soare.
Pe-o strună-a vântului turbat să sui,

Când mâna ta alene-o să coboare,
Pierdută-n neștiute cărărui.
Mă scrijelește-acest oftat. Și doare...

[Manuela Munteanu]

Mulțumesc pentru vizită și opinii, domnule Grig Salvan! Cred că la același lucru s-a referit și doamna Vasilisia. Într-o vorbire neconstrânsă de prozodie, cu siguranță aș fi folosit "mi-e atât de dor", sau "îmi este atât de dor", însă aici am avut în vederea tocmai ce ați precizat,  forma înrădăcinată în vorbirea curentă. La câte licențe poetice, derivații formale, sau abateri de la logică sunt uneori acceptate de dragul ritmului și metricii, mă gândeam că-mi va fi și mie acceptată această formă, în care predicatul verbal este pur și simplu absorbit. :)

[Grig Salvan]

Un sonet în dulcele stil clasic, melodios ca o serenadă nostalgică autumnală când fierbe mustul prin tainițe și ne e dor, dor de cineva, de noi, de trecut, de viitor... Un aer ușor vetust, dar care sună bine, ne aduce animte de Voiculescu, de Pillat, de alți corifei ai liricii noastre.

În ce privește versul al treilea din prima strofă, el sună frumos și natural, cu toții folosim expresia, dar parcă e imperfect gramatical, lipsește acolo tocmai verbul, există doar pronumele personal în dativ, dar care de obicei e urmat de verbul a fi sub forma „mi-e” sau „mi-i” și nu știu dacă eliziunea verbului e legitimă gramatical :) 

[Manuela Munteanu]

Vă mulțumesc, domnule Gheorghe Pârlea!

[Manuela Munteanu]

Chiar cunoscându-vă atât de puțin, aveam convingerea c-o să vă placă nostalgia mea. Vă mulțumesc,  doamnă Nuța Crăciun! Bucuroasă de apreciere!

[Nuta Craciun]

O stare poetică de nostalgie care poartă parcă un tragism al luptei cu timpul și cu dorul. 

Îmi place: Și sângerează-n mine un oftat!

E o poezie cuminte, curge firesc, fără sonoritate prea mare la lectură, dar îmi place nostalgia de ansamblu. 

[Manuela Munteanu]

Cu drag de vizită,  vă mulțumesc, doamnă Flori Cristea! 

[Cristea Florica ( Flori Cristea)]

Da! Îmi place! 

[Manuela Munteanu]

Vă mulțumesc, doamnă Mihaela Chitic!

[Manuela Munteanu]

Vă mulțumesc, Amanda și domnule Vasile Burdușa!

[Manuela Munteanu]

Mulțumesc, doamnă Vasilisia! Asemenea vă doresc, cu sănătate și bucurii!