barba lui ted berrigan

[Djamal mahmoud]

cântă gura cu strungăreață cântă neîncetat deși nimeni
n-o ascultă în afară de mine și de pătura ce se zbate
din când în când deasupra
somnoros mă prăbușesc din vocea sa
ținând de mână barajul ros de șobolani și de oameni
ne izbim de apa rămasă și de barba lui ted berrigan
un ogor cu miros de tutun și cu gust de cafea
îi aud strigătul de bucurie
mulțumesc doamne pentru pielea
ce mă va încălzi iarna aceasta
geroasă
când îi ajung în colțul gurii
îmi șoptește atingându-mi părul
ciufulit cu buzele
„în ciment o turturea o turturea
în ciment” o tur tu rea și tace
iar în momentul acela
se albește sub noi tot pământul

[Valeria Merca]

Imagini inedite și un mesaj bine conturat. Remarc finalul poeziei, unde este invocată turtureaua,  pasărea simbol a iubirii și fidelității.

[gabriel cristea]

Domnule Djamal Mahmoud, cu ocazia aceasta am citit din poetica lui Ted Berrigan. Expresionismul său e diferit de cel al lui Lucian Blaga, care era autohtonizat. Poezia dumneavoastră - un omagiu adus lui Ted Berrigan -  e remarcabilă!