Creatie video: Angela Iosif
O frunză purtată de vânt

Iubirea şi moartea!
Singura moarte dulce este din iubire,
în rest nimic, toate implică un ritual şi uitare.
Iubirea nu există,
există doar o continuă căutare a ei!
Un vis, în rest suntem pe-aproape
sau doar e în noi,
pe diferite scări, de la om la om!
Simţiri rare,
dulci asperităţi, să le simţi când le atingi!

Din abisuri urci cu noaptea
care-ţi coboară pe umeri, înfiorându-mă,
Vrei să-ţi simt atingerile?
Este un ideal, umbroasă mea! Un centru de greutate-mi dai,
Închid ochii
şi-o frunză purtată de vânt simt că sunt!
Umbroasă? Da, un om cu umbră
- un om care vine şi pleacă, dar rămâne umbra lui,
te cuprinde definitiv, este în tine, cu tine!

O rază de lumină
care-a străpuns universul te înconjoară.
Prin jocul destinului,
- blestemul primului păcat se supune -
întunericul se risipeşte, pe podul de săbii,
cu fiecare respiraţie,
cu fiecare gând, şoaptă, privire,
cu fiecare cuvânt, cu fiecare înţelegere.

Spre lumina din noi urci,
acolo unde
nimic nu se poate ascunde,
acolo unde
totul se vede - neantul adâncurilor,
spaima şi frica,
incendiare dorinţi, patimi şi cerul de stele -
prin picăturile de nu şi da,
prin vânturile ce ne răscolesc profund emoţiile
atârnate de pleoape
care-şi aşteaptă tăcute zborul spre moarte.

Din ochii visului şi taina luminii,
în palmă-ţi cad lacrimi, cuminţi înşirate,
iar noi,
pironiţi printre cuvinte de iubire şi dor
agonizăm în spirala zbaterii ochiului stins de soartă.

Vizualizări: 56

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Ianuarie 27, 2013 la 1:23pm

Multumim, domnule trandafir Simpetru.  O zi minunata!

Comentariu publicat de Trandafir Simpetru pe Ianuarie 26, 2013 la 11:43pm

Foarte frumos,felicitări.

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Ianuarie 10, 2013 la 11:54pm

Asa este, Gabriela draga! O impletire superba prin care simturile ne sunt atinse!

Multumim pentru impresiile tale alese, pentru caldura mesajului tau.  Un An Nou cu sanatate, bucurii si impliniri!

Te imbratisez, cu drag!

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Ianuarie 10, 2013 la 11:21pm

Multumesc mult, Gina, pentru semnul tau si aprecieri.

Cu drag, te imbratisez!

Comentariu publicat de Gabriela Grădinariu pe Ianuarie 10, 2013 la 10:25pm

 O minunata simbioza!Ideea  prinde chip iar  muzica se imperecheaza cu versul. Lucia esti minunata iar Angela a completat  magnific intregul . Toata admiratia mea!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Ianuarie 10, 2013 la 10:14pm

te cuprinde definitiv, este în tine, cu tine!

admirație, Irina!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trei a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 1 minut în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trei a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 2 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trei a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 5 minute în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog în șirul de păsări a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog nucule-nfloreşti (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Ca fulgerul inimii să poarte un nume a lui chindea maria elena
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Rondelul viselor a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Inefabila erezie a educației a lui Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Gânduri a lui Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog sălcii înfloresc (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog bella a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Eu pentru tine viață-nsemn a lui carmen popescu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Nenuntitul a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Rondel pentru Momo a lui carmen popescu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Sub clipocitul vâslei solitare a lui gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Nopți se sparg de întuneric a lui C.Titi Nechita
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Când . . . a lui Monica Pester
cu 3 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor