În ierni tăcute trec dihănii
Flămânde și cu dinți' rânjiți -
Doi cai de rasă trag la…
Ionel Mony Constantin, „În oglindă” (parodii), la Odobești, luni, 15 octombrie ora 12…
Îmi spui, distinsă doamnă, că toamna vieţii vine…
Trec ciutele-obosite, una câte una
la marginea pădurii desfrunzite
copacii-s albi și albă este luna
iar funzele tresar neliniștite.
Se-opresc din loc în loc…
Jurnal Teama ciutelor 3 Îi place Festivalul-concurs Național de Literaturã M… eveniment Festivalul-concurs Național de Literaturã M… 4 Îi place Dincolo de porţiTe-aştept, iubito,-n vechiul cimitir
cu ochii plânşi de-atâta veşnicie
şi gesturi răvăşite prin delir
cu chip de cruce prins în agonie.
Să calci pe-alei cu flori în…
Jurnal Dincolo de porţi 2 Îi place Ioana d'ArcPe cerul Franţei zboară-o ciocârlie,
E pritocită bolta, de stindarde,
În apa cea dumnezeiască arde
Un înger negru, ce-i trimis solie.
Cu vitejia prinsă în…
Jurnal Ioana d'Arc 4 Îi place Autor
Eu sper că lectorilor mei le pasă
De lupta mea cu foaia de…
te știu la fereastra mea
ești acolo
un sfert din tine aleargă pe clapele unui pian
restul e tăcere
noaptea te acoperă cu marama…
sunt repetentă
oare-a câta oară
atâta știu
sunt iarăși repetentă
nu-i vina mea…
am văzut cum se naște viața…
Jurnal exercițiu simplu – 1 8 Îi placeFONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - scriitor
MIHAI KATIN - scriitor
GRIG SALVAN - scriitor, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru acest an au donat:
Gabriela Raucă - 300 Euro
Monica Pester - 300 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor