Priveşte-l cum trece, rece
Printre noi, o umbră
De amiază abia întrezărită
În oglindă – timpul,
Un moşneag gârbovit, vagabond
Prin abur, un contur cu nurii goi
Atâtea secole a râs de noi
Acum alunecă în cascadă, în păr
Timorat, îmi adoarme pe umăr, un măr
Fără şarpe, fără păcat
Îl scot de pe deget, un inel pierdut
- sau poate nici nu l-am avut?
Dintr-o dată pasăre flamingo, pentru unii
La vedere roz, plăcut, pentru mine
O mască sub care, vezi cine
M-a ţinut departe de tine.

De ce nu pot să scriu poezie
Despre orice floare
De ce o văd doar pe cea
Înflorită sub lacrimile tale?

Şi ochii tăi, smaralde sunt
De foc, şi tu eşti eu, să nu mă ierte Dumnezeu
Dacă îţi pierd zâmbetul în nisip
Prin deşertul obrajilor şi ochii mei
Izvoare să se facă sub caldele,
Fierbinţi, mângâierile tale
Toţi dracii să mă ieie dacă nu mai pot
Când pleci, să te aduc la loc
Şi timpul meu să suspine, că mă hrănesc ca vrăbiile,
Cu firmituri din tine
Un sărut ar fi prea puţin
O strângere de mână, prea eternă
Şi timpul zboară ca un zmeu

Nu-l alunga cu pietre, e un joc
nici nu-l chema la loc
mai bine fără el
mai bine numai cu tine
cu toate secolele de dor încuiate in mine
şi cheia aruncată cu tot cu poartă

dar timpul meu? nici un muzeu nu vrea
să îl primească, abia de mai încape în borcan
ce idee bună să îl scap pe maidan
tocmai atunci pe un nor mă plimbam,
nici bine nu încerc să îl vând în obor
că vine şugubăţul muşteriu să îl scape în zbor.
L-am lăsat moştenire, în testament, unor urmaşi
de eroi, de atunci mă tot apără, nu mă lasă să mor
domnule pădurar, împuşcă-l, te implor
adu-mi inima lui pe o tavă de argint
nu te lăsa păcălit, nu e vreo albă-ca zăpadă
deşi pe tâmple m-a albit!
Vânzătorul din anticariat îmi explică, tulburat
că tocmai a terminat de aşezat pe raft timpul său
ce să mai facă, unde să îl mai pună
pe al meu? Când tata îl căuta nu-l găsea
acum nimeni nu îl mai vrea
aşa că domnule ministru de finanţe, pune-i bir
negustorule, vinde-l, ce gras chilipir
vrăjitoareo, arde-l pe rug şi împrăştie-l la răscruce
pasăre, scapă-l din cioc,
cenuşăreaso, arde-l în foc
sora lui, ţese-i cămaşe de urzici
îngerul meu, pune-i aripi de sânge!

Dumnezeule, ia-l de pe umerii mei
Nu mai suport cum plânge
Pune în loc numai secunda
În care mă nasc
Acum, că se apropie
Timpul să mor
Şi nu s-a inventat un antidot la dor

Tu, orologiul meu din dormitor
Prin tine urc pe un munte, în nor.

Vizualizări: 57

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Iulie 15, 2015 la 4:13pm

Notă: Titlurile operelor literar-artistice nu se scriu cu majuscule (ci doar cu majusculă)!

Dintr-o dată > Dintr-odată (pe neașteptate)

să mă ieie > să mă ia

cămașe > cămașă / cămăși (exprimarea neaoșă nu o cere prozodia)

Poezia, într-adevăr, place prin ludicul sapiențial.

da Coza

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Iulie 15, 2015 la 10:38am

Interesant și plăcut. Un text dinamic, ludic, cu și despre timp, în care divagațiile derutează puțin, dar te pun la loc, pe mesaj în scurt timp... Nici cu rimă, nici fără, nici cu ritm, nici fără, dar plăcut. Un model de alegorie ironică...

Mie m-a plăcut.

Sofy


Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog gutui în floare (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din cartea cu tine a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 10 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nopți se sparg de întuneric a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Nopți se sparg de întuneric a lui C.Titi Nechita
cu 10 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog pentru atât de adâncă dragostea ta a lui petrut dan
cu 11 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Sub clipocitul vâslei solitare a lui gabriel cristea
cu 11 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Instigare la dor a utilizatorului Costel Zăgan
cu 11 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din cartea cu tine a utilizatorului petrut dan
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Bătrân abac a lui Monica Pester
cu 12 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cină în alb a utilizatorului Mihai Katin
cu 14 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nopți se sparg de întuneric a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 14 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cină în alb a utilizatorului Mihai Katin
cu 17 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din cartea cu tine a utilizatorului petrut dan
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog din cartea cu tine a lui petrut dan
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Instigare la dor a lui Costel Zăgan
cu 20 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor