să lăsăm aprinsă
lumina din noi
să străbată întunericul
când își deschide ochii
hipnotizând neuronii cunoșterii
să-i drenăm licărul
între cuspidele și solzii de sub coaste
pășind peste ispite
în poante apăsând certitudini
să răsturnăm mirul
din candela sacră a tainei
ungând în cruce răspunsuri
drept mărturii
irupte-n geneză
de cuvântul dintr-o scânteie divină
să fim
podul întins peste apă
lăsând să treacă pe el veșnicia
cu falange prelungi să ținem strânsă iubirea
cât timpul mai forfotește prin vene
9 august 2013
Adaugă un comentariu
Gerraistică poezie. Doar că e ceva mai terestră.
da Coza
Luminarea înspre cunoaștere dimpreună cu iubirea netezesc drumul spre veșnicie. Frumos!
Iris, Sofy, Gina! Am văzut lumina trecerii voastre pe aici, mi-am lipit și eu sufletul de ea, încălzindu-mi-l! Ai dreptate Sofy, suntem picături de dumnezeire strălucind în aceeași lumină! Doar gânduri luminoase pentru voi! Cu drag, Rodica!
pictură pe cerul vieții cu multă culoare de suflet
prețuire,
Cu lumină în suflet, pe aceeaşi linie cu Gerra. Ba parcă ai şi câteva expresii foarte asemănătoare. Dar lumina este a tuturor şi slăvirea ei la fel.
Am citit cu admiraţie, Sofy!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE