Seara cu ochi căprui

[Laura H.]

Marea vine în dans la-ntâlnirea cu țărmul.

Valuri line se sparg cu lucire de jad.

Lumini tandre, turcoaz conturează misterul

Printre stele hoinare care-apar și-apoi ard.

 

Astă seară, iubite, umeri goi are luna,

Drum de taină își face printre astre și-apoi

Valu-i fură o rază și ne cântă pe struna

Unei vrăji ce aduce a iubire și-a noi.

 

Se alintă luceferi, aurora coboară

Și prezentul dispare într-un timp infinit.

Împletim în culori o iubire de-o vară,

Tăinuită în scoica unui dor împlinit.

 

Stăm uitați printre stânci. E târziu? E devreme?

Două umbre unite sub un cer cu pistrui.

Vezi, refluxul de sare are chip de sirene.

Seara asta-i, iubite, cum ți-s ochii, căprui.

[Tudor Cicu]

...Stăm uitați printre stânci. E târziu? E devreme?

Două umbre unite sub un cer cu pistrui.

Vezi, refluxul de sare are chip de sirene.

Seara asta-i, iubite, cum ți-s ochii, căprui. (Da! Marea poate să vină la întâlnire cu țărmul... Foarte romanțios rostuit acest ultim catren.)

[Laura H.]

Mulțumesc, doamna Valeria Merca, pentru lectura poeziei mele și pentru comentariu. Drag de dvs.

[Valeria Merca]

Te-am regăsit așa cum te-am lăsat, Laura: gingașă, seducătoare, etern îndrăgostită de mare:).  Te-ai angajat într-un vers lung,  motiv pentru care ritmul poeziei îți mai joacă feste.

Apreciez lirismul cald.

Am citit cu drag,

[Laura H.]

Mulțumesc, domnule Bedrule, pentru comentariu și pentru propunerea în ceea ce privește puctuația. Am corectat conform acesteia. 

Variantă dvs. e reușită, domnule Leșe, vă mulțumesc.

[Taci(tu)!]

 a).    Fiind vorba de vers clasic (intenţia autoarei!), se cere mai multă trudă la prozodie. 

 b).    Repetarea mult prea apropiată a adverbului apoi, precedat de conjuncţie (aici), e nerecomandată: (/Printre stele hoinare care-apar și-apoi ard.//Drum de taină își face printre astre și-apoi/ (Laura H. - Seara cu ochi căprui);

 c).    Se cere corectarea punctuaţiei: /Stăm uitați printre stânci, e târziu?, e devreme?/ - Propunere: /Stăm uitați printre stânci. E târziu? E devreme?/; 

     J' Arrive!

[Nikol MerBreM]

:) Cum să fie de neiertat, Laura, dragă?! Totul poate fi iertat :). E adevărat că cel mai greu ne iertăm pe noi înșine :). Eu cred că şi greşelile au rostul lor. Uite, dacă nu ar fi fost aşa, mai măsura Crinu marea :)?!
Cu mult drag!

[Crinu Sorin Leşe]

Marea vine la dans
la-ntâlnirea cu țărmul
pline valuri se sparg
şi lucirea-i de jad
lumii tale turcoaz
adâncească-i misterul
eu pe stele hoinare
o s-apar dacă ard.

Este noaptea iubirii
umeri goi cad în lună
ca o taină e drumul
dinspre astre vin ploi
parcă-s valuri de raze
ce îneacă o strună
o vioară se plânge
pe arcuşul din noi.

Şi alintă luceferi
aurora coboară
şi prezentul dispare
într-un timp infinit
împletite culori
curcubeul de vară
tăinuita iubire
(prea mult dor)...
a murit.

M-ai uitat după stânci
şi târziu şi devreme
două umbre apuse
sub un cer cu pistrui
în reflexe de sare
una-i chip de sirene
alta-i seara
iubite
sau ți-s ochii căprui.

[Laura H.]

O greșeală de neiertat, pe care nu am observat-o, dar asupra căreia mi-ai atras atenția tu, Nikol. Am corectat și îți mulțumesc. Îți mulțumesc, de asemenea, și pentru melodia lăsată. :)

Da, și eu m-am întrebat dacă e corect să folosesc de două ori semnul întrebării în structura e târziu?, e devreme?, cu acea virgulă la mijloc, am vrut să scot în evidență dilema, intonația interogativă, dar mi-ar plăcea ca cineva să mă lămurească mai bine dacă e greșit sau nu.

[Nikol MerBreM]

Laura, am uitat să îți las o melodie care mie îmi place foarte mult! De dorul ochilor căprui...
https://youtu.be/toX0j4uKdqI

[Crinu Sorin Leşe]

O mare ce adânceşte misterul :) ce adâncime are? :)