nu mă alunga

[Maia Maria]

 nu plâng

 privesc cu dor drumul ce urcă șerpuind

 cu zilele

 anii

 nici aici nu mai sunt acasă

 oriunde privesc

 îți simt șuierul șoaptelor lungite până-n tălpile goale

 de aceea ard

 arderi care surprind un râs diabolic de tobe

 un râs care desface în crisalide de gheață izvoare

 

 de ce

 

 nu mă alunga din vorbe 

 trădarea îmi udă mâinile

 sânii

 nu mă alunga din strigarea crinului 

 culoarea aerului e zbuciumată

 scăldată într-o frumusețe lăuntrică 

 cenușie

 aproape palpabilă

 

 poate eu te-am alungat și nu-mi amintesc

 poate ți-am cerut prea des să-mi spui că sunt frumoasă

 am vrut doar în timpul meu să pășesc mai repede

 dar am murit cu mult înaintea ta

 am vrut doar binecuvântarea 

 să ne lipească atingerea peste frunte

 

 ce-ai făcut

 ai alungat semnul

 acum vindecătorul urciorului întunecat

 nu-l mai găsește

 

 ce-ai făcut

[Sofia Sincă]

Poezia este înscrisă într-o intensitate remarcabilă, cu patimă romanţioasă plină de pasiune şi frumos. Melancolică, uşor elegiacă în jocul de-a viaţa şi iubirea.

Admiraţie!

Sofy