când sunetele viorii se scurgeau
sub ape
sub nuferi
sub verde
apoi antrenau stelele într-un vals
până ce îngerii ieșeau
curioși
deasupra norilor?
ploua pe toată planeta în același timp
eram mesagerii care înotam
printre scrisorile de dragoste
ale vulcanilor
râdeam când focul se ferea de iubire
și se ascundea într-un pumn
de cenușă
n-am numărat
câte căruțe solare și-au pierdut caii
în deșert
știu că eram acolo
între două lumi potcovite
adunam viorile dezlănțuite
în năvoade străine
eu îți eram arcuș
tu unda care strălucea în adâncuri...
Adaugă un comentariu
Cum să nu cânți superb când ai adunat toate viorile dezlănțuite?
Una dintre îndeletnicirile mele, da Coza! :)))
Mulțumesc!
Cerul și marea sunt în suflet, Sofi, mai ales acum vara :)
Drag,
Mulțumesc, Valeria!
Măi-măi-măi... da' ce romantici suntem...
da Coza
Stări nostalgice spumoase... mai ales în prima strofă. Lumea creată de poetă participă la stările ei, inclusiv cerul și marea.
Am citit cu încântare,
Sofi
Metafore superbe.
Admirație, Gina!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE