Hai...

[gina zaharia]

Hai s-adunăm, de prin toamnă, povești,

ne vor aștepta peste dealuri, departe,

câteva gânduri, cinci frunze uscate

și-un car de lumină,

toate acesta vor fi pentru noi,

lumea divină.

A rămas, undeva, o carte deschisă,

ia-o cu tine, mai avem niște semne

din așchii de brad,

și, Doamne,-i aprinsă

făclia din lemne!

Și ard peste ape,

și râd uneori,

când pașii uitării se pierd

peste zări.

Sălbatice jocuri, străină chemare

plutesc peste pe bolta cu ploi de argint!

Când lanțuri de veghe vor ști să se-ncheie

la haina de mâine,

un semn de-ntrebare

va sta lângă soare

pe-un zid de granit.

Auzi cum ne strigă tăcerea?

De toboșarii voioși ce mai știi?

Se strâng lângă mine cocorii

și vântul dansează

prin vii.

Vino să-nchidem ogoare la piept; ne vor cunoaște

mai bine,

cuvintele noastre de ieri

cu șoapte aldine,

vor umple, cu miere, cetăți

fără porți.

Între mine și tine.

[gina zaharia]

Sofi, Lisia, Cris, vă mulțumesc și vă îmbrățișez!

[Chris]

da, superb!

[Vasilisia Lazăr]

Doamne, că frumos mai scrii!

Auzi cum ne strigă tăcerea? - superb! 

[Sofia Sincă]

De prin toamnă de poveste... Întotdeauna în doi. Altruismul din tine împarte mereu, mai ales ce e frumos. Este învelişul sufletului, simbolul trăirilor sufleteşti, pus pe versuri lirice. O aură a toamnei și a poetei.

Cu deosebită plăcere a lecturii,

Sofi