Final de carte

[Tudor Cicu]

Final de carte

 

Să plec, îmi dau visele ghes

Și totuși rămân lângă tine

Prin gări unde vin tot mai des

Cu ploaia ce rupe din mine.

 

Și-ncerc să te-nchipui din nou

Cu fluturii strânși între rime

Și de sub același tablou

Stârnind viscoliri anonime.

 

De sper să rămân și mai sunt

Ca macii aprinși în plin soare

Ce-o pală le smulge sub vânt

Și ultima brumă din floare.

 

Să plec... cum nu cred în comori

Zărite la miezuri de noapte

Și îngerii-n ceruri trag sfori

Să-mi scrie finalul din carte.

[gina zaharia]

"Finalul de carte" in care vrei să rămâi, să asculți cântecul care vine dintre filele cu fluturi liberi printre maci. Se zăresc și îngerii, dle Tudor Cicu, dovada unei poezii totale. Prețuire!

[Tudor Cicu]

Valeria: Dacă mă întrebi pe mine, îți pot spune, cum fiecare cititor face cu adevărat eforturi disperate spre a descifra sensul liric al versurilor, dar şi partea ascunsă (intuită de poet, nerostită direct) care ţine de bucuria simţurilor. Ca cititor al lui Rimbaud am înțeles care poate fi tonul cel mai adecvat pentru transmiterea impresiei de frumusețe în poezie.  Nichita vedea sentimente, noi, ca cititori, le trăim. Spunea cineva (?!): „Un vers bun are valoarea unui pahar de cabernet savignion roşu demisec de Murfatlar”. Așa o fi! Mulțumesc pentru comentariul tău.

[Valeria Merca]

Ce poate fi mai minunat decât să visezi cu ochii deschiși, iar într-o bună zi, visul să se adeverească?! Se poate întâmpla, nu-i așa? N-ai cum să pleci și mi ales nu poți să te separi de fluturii strânși într rime, ori macii aprinși în plin soare. :) 

Un lirism ademenitor, poezia ta!

Admirație, Tudor Cicu!

[Tudor Cicu]

Augusta Cristina: „pe spiţele carului e foarte frumos să mergi” – mai ales la deal – când urcă încet carul scârţâind... (de la un vers din M. Sorescu) Deci, poţi să muţi piciorul (dar şi gândul) de pe o spiţă pe alta. Așa și cu poezia, când totul e cursiv. Drag de popasul tău!

[Chris]

frumos, citit cu placere,