durere de prematură uitare

[LUMINITA SCOTNOTIS]

în templul rădăcinei mele

cu tălpile roase de mal

caut spre risipa apelor ce mă adapă

himera din pânza ce-mbracă ţesutul

clădindu-mi miazăziua

misterioasă-i vremea

în care adesea mă-ngrămădesc ploi de cuvinte

 of

de câte ori cerul îmi ascultă mărturia

tot de atâtea ori mă înverzeşte

şi eu care credeam că-mi apun libertăţile

cad într-o stare de euforie rupestră

cu toate porţile sosirii deschise

 

legile celor care mă vor pe ducă

nu se scriu în efectul întâmplării

ci în durerea mea

cea de prematură uitare

dacă se va menţine calmă sugrumarea

zidarul de talie înălţătoare

va cuprinde ceaţa într-o idee

cu ochii pe dosul limbii

 

mă-nchid sub lacăte de  şoapte

credinţa nu mă doare

nici nepăcatul meu

nu moare la amin

cu ultima cântare

mai trec pe brânci de rouă

şi dacă luminarea din ceruri

nu mi-e rea

mai stau o clipă-n grai

de leagăn labirint

în albe răsfăţări

 

şi cum în rădăcină

din toate timpurile dări

se-adună să ne crească

după ninsori iar muguri

ecou

pe-un ram de adevăr

viaţă resimte

[gina zaharia]

of, vor înmuguri toate șoaptele din labirintul înrădăcinat în templu tău!

drag și apreciere,

[Sofia Sincă]

Criptarea eului şi al versului, crearea de lumi interioare, simultane, himerice. Singurătatea ţese visuri ce se destramă nerealizate, pesimismul închide lacătele libertăţii de învingător.

Profund şi calm totuşi poemul, resemnant, chiar dacă deprimă uşor...

Apreciere!

Sofy