dincolo de poveste

[Tudor Cicu]

dincolo de poveste

 

ieși din casă să stăm față în față, spuneai.

visam și în vis vorbeam cu copacii

cu cei pe care se așezau păsările cerului

și dorințele mele de a-i vedea

în ninsori de gânduri îngropați.

neclintit eu stăteam mimând fericirea

nemișcat la fereastră ca un om de zăpadă.

așteptam să vină iarna

să pot dansa pe jăratecul poemelor

după cum vezi trăiam printre amintiri și niciun răspuns.

poate că la iarnă o să fie mai frumoasă pădurea

și copacii sub crivăț au să zboare în nori.

 așa e, așa e, dacă e să ne întoarcem la tine...

ciripeau păsările, dădeau și ele din aripi

treceau în șiruri-șiruri dese către alte țări.

mă așteptam să aud și toaca în codru bătând

și să fug înapoi la poveste

să mai citesc o dată din carte.

cum îi chema pe cei doi copii lăsați singuri

în mijloc de pădure, în miez de noapte

doar cu luna deasupra capetelor?

nu m-ar mira dacă într-o bună zi

tu mi-ai spune că ai găsit drumul

până la cei doi micuți ca niște pui golași de vultur

că dumnezeu e cheia

și cum priveau ei ceva mai jos de secera lunii

cum din fiecare nor

îi privea un om de zăpadă.

[Tudor Cicu]

Doamna Veronica P.L : Îmi place să cred, că în proza poematică (de la prozopoem), amănuntele, captivante de altfel, dau farmec acestui mod de exprimare ezitantă: întregesc misterul, apoi îl descompun în piese simple, şi din nou îl adâncesc. Dar, poate mă și amăgesc. Mulțumesc de semn!

[Ana Cîmpeanu]

Evocativ. 

[Mihaela Suciu]

Dincolo de poveste e o altă poveste...

[Taci(tu)!]

A venit iarna,  iar eu dansez pe jăratecul poemelor bine scrise. 

[Veronica P. L.]

Poezie!