De la o vreme

[Mihai Katin]

De la o vreme orele se bat

În cuie ruginite visând

Să ţină acoperişul

Ce încă mă acoperă,

Nu mai am ferestre,

Am doar un ochi,

El poate privi liniar şi gri

Cum se trece strada şoptind

A de la apus şi O din omega...

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

Domnule Katin, acesta este un cenaclu online. Foarte mulți membri au învățat și încă mai învață din comentarii. Răspunsurile la comentarii se scriu tot aici, nu în mesaj sau pe pagina celui care a comentat. Dacă nu doriți să schimbați nimic, nu e nicio problemă. Sau e doar problema dumneavoastră. Cititorii și-au spus părerea, că de aceea suntem aici. Mai rău ar fi fost să fie vreo greșeală de orografie și să n-o corectați, dar în ceea ce privește compoziția, numai dumneavoastră decideți. Deci răspunsurile tot aici! Mulțumesc!

[Valeria Merca]

Frumos exprimat mesajul!

[Ana Cîmpeanu]

Imaginație poetică ce transcende timpul și spațiul, poetul își definește universul liric între alfa și omega, începutul și sfârșitul lucrurilor. Frumoase metafore, inedite, plastice, reușite! Am citit cu plăcere! 

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

Frumos pusă în vers toamna vieții. Chiar dacă pereții trupului scârțâie din toate încheieturile, acoperișul e încă acolo. Mi-a plăcut. Într-adevăr, se poate înlocui „acoperă” cu altceva. Există multe variante. 

[Sofia Sincă]

Timpul cu trecere lui ireversibilă și cu patina ce o lasă în urma sa. Patină care ruginește, de fapt.
mă acoperă, face să sune pleonastic față de, acoperișul din versul de dinainte. Se poate înlocui cu apără, păzește, ferește sau altceva.
Temă meditativă, cu esență tare pe ultimul vers.
Am citit cu plăcere,
Sofi