ca-n toate cele
întotdeauna au fost ei şi ele
dar niciodată eu
în pieptul bucuriilor mele
zadarnic tăcerea ploilor
ridică lumi stinse spre ceruri
absenţa alcătuirii
e un fenomen zilnic trecut
prin ciurul existenţei
fără de mine
scăpările nu au destin
întinderea de mână
cere plin
şi-apoi pieptul în care să-l ţin
până la durere
verdele crescut din umedul lemn
este de moarte crud
nemurire visată
de pianistul care-şi încheie concertul
primăvara metamorfozelor rare
de când mă ştiu
au fost ei şi ele
acum
ca-n toate cele
poate fi şi-un târziu
pe totdeauna eu
cărare-n fum de stele
un eu
atât de alb şi plâns
Adaugă un comentariu
-
Comentariu publicat de Mihaela Popa pe August 1, 2017 la 12:08am
-
frumos, Luminița, ca-n totdeauna
admirație!
-
Comentariu publicat de Ana Ardeleanu pe Iulie 31, 2017 la 4:22pm
-
Minunat!
-
Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Iulie 31, 2017 la 2:04am
-
O construcție reușită (în pesimismul ei).
da Coza
-
Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Iulie 30, 2017 la 10:00am
-
Printr-o meditație pesimistă, eul poetic se simte exclus, împrăştiind în jurul său miresme reci. Singurătate pusă pe un câmp elegiac, dar cu fior liric.
Admirativ,
Sofi
-
Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr (da Coza) pe Iulie 30, 2017 la 2:41am
-
Mi-era dor să te citesc, Luminița!
verdele crescut din umedul lemn
este de moarte crud
nemurire visată
de pianistul care-şi încheie concertul
Insignă
Despre
Zile de naştere
Zile de naştere sărbătorite astăzi
Zile de naştere sărbătorite mâine
link-uri utile
Activitatea Recentă
© 2020 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE