când am promis că vom sculpta pe inima munților era deja noapte

cineva aprinsese focul de-acum ardea mocnit

dar știam cum se construiește o colibă

din frunze de stejar și cremene

aveam și un izvor care trecuse prin incendii putea să ne povestească

de câte ori au venit căprioarele să-și îmblânzească puii

într-un susur

ori cum au adormit într-o ghindă

și s-au trezit înainte de călătoria noastră

 

am devenit alpiniști de gânduri puteam să deschidem o școală

cu ferestre spre cer spre lume și spre nicăieri

ne-am fi descurcat noi

de câte ori trecea mocănița alergam să numărăm brazii

îi botezam și îi rugam 

să nu ne alunge înainte de răsărit

puteam să schițăm alte drumuri dragi dar în inima ta creioanele

se întrec în glume fine

cum să le ștergem fără să ne amintească de câte ori le-am mințit

că vor avea o casă mai aproape de soare

ei bine

asta e vacanța lor

 

dacă am închis ochii înseamnă că stăm de veghe în vise

și nu e rău

movilițele nu pot îmbrăca haină de spini când vor ele

de câte ori s-au așezat în calea noastră le-am adus daruri

și astăzi se bucură de aurul

pe care abia l-am atins

de teamă că ne vor ține calea sălbăticii de renume

dă-mi mâna încă mai avem de urcat

și vremea se strică

Vizualizări: 32

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Mai 18, 2019 la 11:06am

minunat, Gina, admirație!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr (da Coza) pe Mai 18, 2019 la 12:41am

Minunat!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Mai 14, 2019 la 10:16pm

Mulțumesc, da Coza!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Mai 11, 2019 la 12:28am

Magnifică lume.

da Coza

Comentariu publicat de gina zaharia pe Mai 9, 2019 la 6:56pm

Mulțumesc, Darie Giurgiu!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Mai 9, 2019 la 6:55pm

Mulțumesc, Valeria!

Comentariu publicat de Darie Giurgiu pe Mai 9, 2019 la 12:02pm

superb

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Mai 7, 2019 la 2:39pm

Lirism cuceritor, tablouri superbe, tărâm de vis! 

Admirație, Gina!

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Plecăciuni a utilizatorului Cristian Je
cu 2 ore în urmă
Darie Giurgiu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Să ajutăm poporul frate coreean a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 3 ore în urmă
Lui Darie Giurgiu i-a plăcut discuţia Să ajutăm poporul frate coreean a lui Ionel Mony Constantin
cu 3 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Delir a utilizatorului Djamal mahmoud
cu 3 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cu sufletul în palme a utilizatorului Dolha Paul-Alexandru
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Antijurnalul meu a lui Costel Zăgan
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de Cristian Je
cu 9 ore în urmă
Cristian Je a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sculptez stări a utilizatorului Cristian Je
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog respirație a lui Djamal mahmoud
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Deziluzii a lui Lidia Pervu
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog sura 6 a lui Djamal mahmoud
cu 17 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Antijurnalul meu a utilizatorului Costel Zăgan
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog pe când toamna nu murise a lui Darie Giurgiu
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Geneză a lui Iancu Tudor
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Antijurnalul meu a lui Costel Zăgan
cu 21 ore în urmă
Postare de log efectuată de Djamal mahmoud
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Explicaţie a lui Florica Munteanu-Cuc
ieri
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cu sufletul în palme a utilizatorului Dolha Paul-Alexandru
ieri
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog cu sufletul în palme a lui Dolha Paul-Alexandru
ieri
Postare de log efectuată de Dolha Paul-Alexandru
ieri

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor