(elidă)
O toamnă rece mă încearcă, petrificând al meu cuvânt
Aleargă timpul ca un vaier și nu mai pot să te încânt.
În plânset nesfârșit de undă, se zbate râul argintiu
Aleargă timpul ca o boare și nu mai pot să te rescriu.
Pământul obosit oftează, jelesc coroane-n cimitir
Aleargă timpul ca un foșnet și nu mai pot să te respir.
O liniște de taină-mi cântă, un asfințit îmi bate-n piept
Aleargă timpul ca un bocet și nu mai pot să te aștept.
Adaugă un comentariu
Onorată de comentariul tău, dragă Ana! :)
Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc, Mihaela! :)
Aceeași admirație și din partea mea, Gina! :)
Încântată de aprecieri, Ionică! :)
Am citit cu plăcere. Bravo pentru experiment, atmosferă și muzicalitate
frumos, frumos, frumos!
Îmi place mult, Lisia! Admirație, cu drag!
Nostalgică în fondul ei, repetiția impusă aduce acea muzicalitate ceremonioasă, de recviem...
Felicitări!
Drag,
I.
:)
Întotdeauna citesc comentariile tale. Pe lângă multe lucruri pe care le învăț, întotdeauna găsesc acolo și un zâmbet, lucruri pentru care îți mulțumesc.
Asta-i, Lisia, sunt dispusă la bine sau binedispusă. Ținem aproape! Aha, deci citești și comentariile? :))
O să mai comentez, asta e cel mai simplu, fiindcă trăiesc alergând, în contratimp cu „timpul”: Alerg la doctor, plătesc ca să-mi dea rețetă, alerg la farmacie și plătesc medicamentele de pe rețetă, alerg acasă și arunc medicamentele. De ce? Pentru că trebuie să trăiască toți: medicul, farmacistul și în final și eu! Cu alte cuvinte sunt bună de plată după atâta alergătură!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE