arde cu noi în odaie
ceasul, întâiul
te-a adus, tremurată văpaie
vântul, pustiul...
înflorește-ntre buzele noastre
ceasul luminii
ne scaldă în unde albastre
râsul grădinii
ne-așază pe-aceleași fotolii
ceasul amiezii
încingem cu flori de magnolii
poala zăpezii
fereastra ne-o înserează
ceasul feeric
luna din cer ne veghează
jocul himeric
ne paște cu frigul de sloi
ceasul de umbră
cade tăiș între noi
baterea sumbră
zace zdrobit în odaie
ceasul, târziul
te-a dus, tremurată văpaie
vântul, pustiul...
Adaugă un comentariu
Frumusețe și... dulce tristețe.
de acord cu Sofia şi eu, în rest plăcut
De acord întru totul cu Sofia! :) Aceleași două recomandări vin și din partea mea. :) În rest, imaginile artistice create sunt plăcute/ originale!
Ion Ion, mă bucur mult dacă versurile mele au adus o undă de frumusețe! Mulțumesc pentru trecere și felicitări!
Sofia Sincă, mulțumesc pentru lectură, comentariu, apreciere și sfat!
O sinteză lirică despre timp și ceasul biologic al fiecăruia. Versurile formează efecte lirice inedite, are ritm și rimă plăcută.
Dar atenție: a nu se forma rimă din substantive articulate hotărât sau din genitive. Exemplu: întâiul-pustiul...; luminii-grădinii; fotolii-magnolii.
Am citit cu plăcere,
Sofi
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE