Lumea se-adâncise-n luturi

[gabriel cristea]

Coborî aseară vântul
murmurând a primăvară,
și-un fior roind pământul
mușină pala de moară.

Înfloreau livezi cărunte
pe meleaguri părăsite;
Armăsari cu spic în frunte
alergau sub răsărite...

Inărițe-nsângerate
ciuguleau amurg de soare;
Ierburi moi și legănate
presărau maci, de-a călare.

Prin păduri-nimeni-nu-trece
mlăzi își arcuiau moșia
într-un ceas cât alte-n zece,
stăpânindu-și veșnicia.

Timpul îmi părea de stană,
lumea se-adâncise-n luturi
și din cenușia-mi blană
se-nălțau fantastici fluturi...

[gabriel cristea]

Doamnă Mihaela Popa, mulțumesc pentru apreciere!

[Mihaela Popa]

un poem diafan, delicat, ca un strop de rouă ce-a cules în el refelcția soarelui dimineții

admirație!

[gabriel cristea]

Mersi, Gina! :)

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Valeria! Trebuie să mai disipăm din melancolia toamnei!... :)

[gabriel cristea]

Mersi, Mihaela! Natura are loc pentru toți! :)

[gabriel cristea]

Mulțumesc și eu, doamnă Sofia Sincă, pentru cuvintele frumoase!

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Chris!

[gina zaharia]

Frumos, Gabriel! Admirație!

[Valeria Merca]

Superb! Încântător și finalul.

Felicitări sincere, Gabriel!

[Mihaela Suciu]

Minunat! Când primăvara frământă şi poetul plămădeşte, e un tandem benefic... eu gust nițel, mi-e că dacă m-aş înfrupta, n-ar mai fi loc de fluturi.