DII, VIAȚĂ, DIII de Ioan Lazăr da Coza

[gabriel cristea]

încerc să mă-mpac cu tine
viaţă
poate aşa voi scăpa de stigmatul
primit la naştere
de mare damnat
gata oricând să fie trimis
spre Auschwitz…
o să mă aburc pe spatele tău
ca pe un măgar fără şa dârlogi samar
picioarele-mi prea lungi
n-au decât să se târâie prin ţărână şi spini
n-ai decât să mă trânteşti
– ca orice măgar veritabil –
unde mi-e lumea mai dragă
şi când ţi-o fi greu
te-oi duce pe grumaz
că pot viaţă
pot
de n-o să pot
lângă un izvor cu apă rece
vechi căutători de aur
ce ţin secret câte pepite-au adunat
să nu-şi dea la vreo cotitură cu târnăcopu’-n cap
vom adăsta îndelung
îndelung
ori tăcuţi
bieţi beduini
alungaţi de-ai lor din trib
pentru cine ştie ce nelegiuire măruntă
înnopta-vom într-o oază uscată
ocolită de contrabandiştii de mătăsuri
fecioare şi rubine
iar ca măgaru’-n fum de-o să dispari
– iartă-mi comparaţia dar cam ăsta ţi-e obiceiul –
n-o fi cu supărare
pe când
dacă ne-om reîntâlni
din prima o să-mi recunosc vina
de a te iubi mai mult decât meriţi

dii viaţă diii
târăşte-mi picioarele prin ţărână şi spini

[Chris]

imi pare asa de rau!  am avut un soc  cand am citit postarea Lisiei pe facebook, am crezut ca nu vad bine. plang in continuu. pentru toti cred ca a insemnat ceva. primul lucru care mi-a venit in minte a fost vocea lui. cum ma sfatuia de fiecare data. o sunam pe Lisia si-l auzeam vorbind. regretul meu cel mare este acela ca nu l-am cunoscut.... 

[Mihaela Popa]

A plecat un OM cu un suflet mare, cu o minte strălucitoare, a plecat într-un loc unde nu îmi este dat să-l pot găsi, dar va rămâne în sufletul, inima și memoria mea. Drum lin, maestre da Coza!

[Tudor Cicu]

Acum, când privesc în urmă (și sunt ani de când ne-am îmbrățișat prin cuvinte pe aceste ÎNSEMNE CULTURALE), nu mai am glas pentru alte evocări, ci doar să dau rostire versurilor scrise, magnific, de poetul basarabean Grigore Vieru, cel în fața căruia am lăcrimat când recita acest poem, la Mizil, în 2008 toamna, cu trei luni înainte de a se prăpădi. Ion Lazăr da Coza și-a postat poezia „Dii, viață, diii”, recent pe facebook – parcă simțind capătul drumului…, cu durerea celui care nu se poate da drept Ivan Turbincă și moartea să mai lase pe oameni în pace și să se apuce de ros la nuiele, smicele și rădăcini  uscate din pădure. Să ne veghezi de SUS, prietene!        

„Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.

Nu frică, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii”.

 

[Sofia Sincă]

Și-a făcut datoria. S-a agățat de toate firele vieții și de cele mai firave, demn, cu fruntea sus, cu o conștiinţă de o luciditate extrem de intensă și de disponibilă, încât să formeze o imagine bine conturată, atrăgându-şi ființe, oameni și impresii juste asupra celorlalţi.

Sunt convinsă că fiecare dintre noi avem, cel puțin un sfat pe care nu-l vom uita. Pentru mine n-a murit și nu va muri niciodată. Cel puțin, nu înaintea mea. Nu pot să mai scriu un comentariu fără să mă gândesc ce ar zice Ion.

Sofi

[gabriel cristea]

Am simțit nevoia s-o postez și eu - ca  ultim omagiu, ca strop de nemurire! Dumnezeu să-i lumineze calea!

[Veronica P. L.]

Poezia a fost postata pe FB pe 12 februarie. 

Ion Lazar Da Coza....Stia, simtea tragedia...

Ce frumos scria...