Regatul lui Ion

[gabriel cristea]

Trecu amar de vreme, de când balaurii

își înstăpâniră regatul lui Ion,

rămas iar fără țară, fără pâine și cruce;

Îi batjocoriră vitejia, sângele din rădăcină,

omenia din obrajii roșii ca macul câmpului;

Îi rupseră - neoamenii! - cămeșa albă,

cusută cu lacrimi de mumă-sa,

îi smulseră hoțește opincile,

îl puseră-n funii, cu botniță la gură, și-l bătură la tălpi,

ca să nu-și poată purta îndumnezeirea în spate.

Se-auzeau crăpând florile din lemnul crucii

- de pe lumea cealaltă...

[Mihaela Suciu]

Oare suntem un popor fatalist?

Sublim redat dramatismul. Finalul, imaginar, aud ciocanul bătând floarea cuiului (pe lumea asta), iar dincolo se aud pocnind bobocii florii învierii.

[Sofia Sincă]

Alegorie la adresa sorții românului. Paradoxuri. După ce a fost greu stăpânit și sacrificat de diferite altare pentru bucățica de pământ, românul , acum, uită, pleacă singur, părăsește acestă țarină strămoșească.

Filosofie de viață în timp, destin de popor cu ale sale probleme.

Admir mijloacele proprii de exprimare, dar și competențele de poet!

Sofi