Rămâne să îmi lași un semn vs „Coșmar” de Ionel Mony Constantin

[Rădița Răpeanu]

E clar că după noaptea de Ispas,
Când popii au cântat la parastas
Mi-ai pus Ionele, nurii, la-ndoială,
De-aceea, am o scurtă bănuială;

 

Mă-ngrijorează vinul ce-ai băut
Căci m-ai simţit coșmar în așternut,
Eu sunt precum mă vrei ca o codană,
Ce-apar în visul tău drept o nirvană!

 

Te simt profesore atât de mult
Că-mi vine cu urechea să te-ascult!
Mi se arată totul ca-ntr-o carte –
Văd chestii care nu sunt reșapate!

 

În acest caz nu poţi să mă devori
Că ţi se-apleacă, (de l-atâţi fiori)
Urmând ca-n nopţile ce va să vină
Să-ţi fiu delir... ori muză... ori pricină!

 

Așa că n-ai motiv să mă săruţi
Te-aș trece făr' să vreau la dispăruţi!
Si-o singură centură știu Ionele,
Centura castităţii prismei mele!

 

 

@
Coşmar  - Ionel Moni Constantin

 

Ciudata mea cu sâni pân’ la buric
Şi-un ochi privind cruciş către... nimic
Când te-am văzut în vis ca o fantomă
Cuprins de groază am intrat în comă

 

Erai Rădiţa ce-o ştiam prea bine
Dar nu se potrivea în somn cu tine
Şi precum Lazăr tare m-am temut
Am luat din cană vin şi am băut

 

Cu gâtul izbăvit de uscăciune
Eliberat de post și rugăciune
Am înviat pentru a doua oară
Şi am ieşit din cripta mea afară

 

Dorind să-ţi dau un semn că eşti iubită
Femeia ce-mi fusese sorocită
M-am bucurat vâzându-te-n parcare
Că încă mai arăţi a fată mare

 

(Se dedică doamnei Rădiţa)
Focşani în vremea PANDEMIEI din'20

 

 

 

@
poezia originală

Rămâne să îmi lași un semn - autor Rodica Rădiţa Răpeanu

 

Iubita mea cu sânii plini, și nările-nţepate,
Cu ochi verzui de-amazonit și buzele cerate,
Mi te-am visat pe snopi de grâu cu spice înflorite,
În nopţi de turbă și lignit, de stele păstorite,

 

Nu te-am atins decât în vis, dar sunt bolnav, știi bine, 
Am prins nărav și-i nefiresc să prind nărav de tine
De-ai fi aici, aș învia, m-aș ridica ca Lazăr
Aș înflori pe trupul tău, ca florile de zarzăr

 

Ori ziua-n care tu nu ești, e semn de uscăciune,
Precum e ziua de sabat, cu post și rugăciune,
Nici babe și nici vrăjitori n-au leacuri să-mi aducă
Căci stai închisă-n gândul meu ca miezul într-o nucă

 

Rămâne să îmi lași un semn, femeia mea cea vrută,
Că-ncet, încet mă istovesc de-a ta tăcere mută
Încerc degeaba să mă mint, degeaba,-n volburi caut
Mă simt vrăjit necontenit ca marii zei de flaut!

 

 

[Chris]

:))

[Rădița Răpeanu]

Doamna Sofi Sinca, Valeria scumpă, apreciez respectul și doza de înțelegere! Desigur, oareșcum, suntem vanitoși dar și talentați! Respect nețărmurit pentru toți!

[Valeria Merca]

Eram convinsă că vei ieși cu bine din...  coșmar și chiar așa s-a întâmplat! 

Felicitări, Rădița!

[Rădița Răpeanu]

Mulţumesc, Vasilisia scumpă! Desigur că replicile sunt frumoase, siropoase, belicoase, și îmi doresc, desigur, ca acest coșmar ce-l definesc sâ fie luat in calcul ca un vis lumesc! 

[Sofia Sincă]

Și nici Rădița nu tace. Și le zice bine: delicat, destul de onest răspunde și cu precizie pe vers.

Felicitări, Rădița!

Sofi

[Vasilisia Lazăr]

Eiiiii, uite că l-a ferit Dumnezeu pe domn profesor! Nu degeaba a zis dumnealui că ești „coșmar”. Mie mi-au plăcut toate, sunt la fel de sărate și pipărate. :))

[Rădița Răpeanu]

Camelia, ambrozia ta este și a mea! Mulţumesc mult!

[Rădița Răpeanu]

Multumesc mult, Gabriel! Sigur că sunt alte conotaţii în paschinade! Și totuși cred că pe unii i-au satisfăcut ambele replici, indiferent de care parte a baricadei s-ar fi aflat! Am simţit provocarea drept fronda și dusă în alt registru, altfel nici eu nu aș fi îndrăznit... Primim și dăruim cu aceeași măsură!  

[gabriel cristea]

 M-ai omorât cu aceste versuri: ,,Te simt profesore atât de mult/Că-mi vine cu urechea să te-ascult!''  :)))  Poezia originală e covârșitoare față de surogate! Felicitări!

[Camelia Ardelean]

:-)) Suculent dialog!