întind mâna

înfrunzește un ram

întind mâna

îmi cade un fruct din gură

desfac palma

zboară stoluri de porumbei

umbrele își părăsesc zidurile

copacule

în care îmi curge sângele

sunt însetat

sunt însetat

înfige-ți rădăcinile

în mormântul meu

până mi se vor întoarce…

ființa-ceea secretă a dat azi

câteva lacrimi pământului

a renuțat pentru o clipă

să mai vopsească pielea fragedă

în culorile curcubeului

leoaica își alege partenerul

după puterea caninilor

de sfâșiere

arborii după cum bate vântul

eu doar îmi întind umbra

și mă plec atingând cu fruntea…

se întinde mâna dreaptă

întorcând clanța ușor rece

abia trezită

de căldura ei

rostește:

mâna aceasta face minuni

deschide porți

mângâie creștete

aprinde lumânări

pictează icoane

ridică ziduri

mâna aceasta rupe frunze

taie crengi și rădăcini

smulge…

nu mai am suficient timp

pietrelor

puneți-mi ultima voastră întrebare

numaidecât va sosi moartea
care este mai mare decât mine
cu câteva clipe
și ar trebui să tac în prezența sa
cel puțin din respect...

un bărbat adevărat întotdeauna

cultivă în ochii săi grâu

doar grâu

femeile umblă în ei goale

cu uguitul în mâini

seceră spicele pline

le smulg din rădăcini

ciugulindu-le boabele

femeile rămân gravide cu pâine caldă

pe care o nasc doar când va fi el

acoperit de zăpadă

apoi își depun…

e neastâmpărat dumnezeul meu

da e mic și neastâmpărat

îmi recită poeziile

mă obosește de câteori le repetă

desenează cu creioanele mele colorate copaci

doar copaci cu rădăcini mari și cu aripi

deschide ferestrele

închide ferestrele

umblă la robinete să asculte strigătul apei

stinge lumina aprinde lumina

câteodată scoate animalul din mine

și se joacă cu el de a război și pace

îl ucide îl învie îl plânge ...

azi l-am trimis în…

muezinul se simte împlinit rotindu-se

mulţimea se propulsează pe cărări

purtându-şi fricile în buzunare

fiecare îşi va cumpăra la întoarcere

câte o iluzie şi o bucată caldă de pâine...

în casă mi se trântesc pe rând uşile

una câte una

după care se aude un foşnet prelung

numaidecât se va începe exfolierea

vor fi aşezate în grămezi sepărate cojile...

îmi…

trec dintr-un mormânt ín altul

dintr-un cerc în altul

ascultând cântecul

rănii mele imense

care se înalță

cu fiecare picur

pământul se micește

sub talpa mea

cerul se face un făt

iar sângele meu tace

chiar atunci

când strigă cerul

născându-se în ochii mei

în care…

ascult loviturile ciocanului

cuiul intră destul de greu

în lemnul acela uscat

mâna copilului e atât de fragedă

și neantrenată încă

semnul exclamării pe care îl privesc

e chipul meu

iar acest nume cu care mă iscălesc

cu nemărgintă mândrie

n-ar avea niciun sens

dacă nu era acea peșteră sau acel…

de mii de ani peștera mea privește un râu imens



un râu cu sânge de culoarea cerului



peștera mea îl mângâie doar când vine ploaia

cu praful ei și cu puțin din pielea frunții sale

copacii îl împodobesc

cu câte-o frunză moartă

iar pietrele scot din gura lui

din când în când

câte-un geamăt



de mii de ani peștera mea își…

cu un singur click te-am scos din mormânt

din văzduh din burta unei cisterne domnule ghilgameș

să te servesc cu acest ceai fierbinte adus cu greu din india

căruia i se spune eronat arăbesc

arabescul îl găsești pe ziduri doar

ai fost ocupat când s-a decretat înterzicerea cioplitului

a poeziei a muzicii

și a orgasmului

singurul lucru permis era…

acum văd clar deja tainele sângerării

cu porii și cu ochiul liber

nu eu ci pietrele ce saltă noaptea în mine

să nu fie deranjate

de sunetele razelor

ele nu au cum să creadă în luciul săbiilor

nici în puterea de purificare a focului

mormântul meu este singurul lor crez

în special

când va fi acoperit în totalitate de…

poeții vii își lipesc trupurile pe afișe cu gâturile tăiate

își țin capetele între palme expunându-le gratis trecătorilor

le întorc în toate direcțiile

să fie bine văzute

trecătorii grăbiți aruncă din mers

câte-o privire spre sângele care le picură

pe trotuare se scriu poeziile cele mai bune

spun sufletele lor pășind

spre porți și uși de…

moartea e un pumn de nisip

pe care-l voi arunca în ochii mei

când mă voi sătura de privit ceruri



o ploaie torențială

pe care o aștept să cadă

când mi se usucă izvoarele



moartea e fluturele

care mă învață culorile zburând



deșertul care mă face să iubesc mirajul



moartea e doar tăcerea…

te iubesc imperfecțiunea mea

incolor și tăios ca o sabie de apă

tu mă transformi dintr-un dumnezeu singuratic

în om

uneori chiar în vierme înfometat

mă așez sub cer

în pântecele femeilor

ca și cum aș fi fost un cântec

cât despre faptul de a fi murit cândva

sub pleoapele tale de iarbă

nici măcar nu…

sângele meu e bun de băut deja străjerule

ţi l-am păstrat bine 

n-am fumat n-am mâncat decât verdeţuri 

din când în când şi câte un măr 

roşu din poveştile bunicii... 

poţi liniştit să-ţi vopseşti cu el buzele

cravata cu care te vei afişa vorbind 

despre îngeri 

culorile vapoarelor 

sau ale munţilor de…

nu e nimic imposibil acum nici măcar

uciderea lunii

care simulează plânsul de nou-născut



e ziua în care îmi strâng patriile într-o valiză

ce cuprinde doar 30 de kilograme

iar cea de mână 10 kilograme de ură

necesară conviețuirii mele cu neantul



e o luptă crâncenă aici pentru

petele de sânge și de lumină

nimeni nu…

golirea e un ritual pe care îl practic în fiecare zi după clătirea ochilor

acesta e singurul loc unde îmi pot revedea animalul în liniște

să-i împărtășesc tot ce-mi trece prin minte

ea era hotărâtă să plece la moscova voia să fie trezită din somn de plânsul copilului său

eu fiind suprarealist deși nu auzisem de breton nici de naum zis și gellu

am preferat să merg la secția de radiologie testul…

e zece a zecea

douămii și zece ani au trecut

de când s-a scuturat palmierul

iar oxigenul

a împlinit trei sute cincizeci

de milioane

de ani

de când s-a ridicat din ocean

și s-a așezat cuminte în aer

așteptându-mi plămânii

tu mecca mea în chip de femeie

dezgolește-te…