Blogul lui MARIUS IULIAN ZINCA -- Arhiva Septembrie 2014 (30)

Dincolo...

 

 

de vreme pe un colţ de lume, cu mâna-nfăşurată

pe sub mine, aşezat, căuş, privesc

un pescăruş

şi

graba furnicilor

ce-şi vor înălţat muşuroiul

(să fie gata)

pentru odihna zborului

şi povestea zilei

pentru visele din noapte cu Suflet. Roşu şi albastru.       

Adăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Septembrie 30, 2014 la 1:00am — 8 Comentarii

Rămas...

 

 

cu ochii-n lună, aşteptam schimbarea la faţă

a nopţii în albastru lucind în soare

cu stelele-mprejur

şi ciripit de paseri,

cu vuiet de vânt prin pletele tunse de timp,

cu susur de ape molcom să curgă în stropi de sudoare

pe frunte

de sete

să-mi ostoiesc gândul alergând îngenuncheat la poalele

sufletului-munte,

să mă ierte.      

Adăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Septembrie 29, 2014 la 1:00am — 6 Comentarii

Trecutul...

 

 

îmi apasă amintirile peste roşul luminat

de candela aprinsă în locul de întâlnire

Tată.  

Tu,

eu

şi

Sufletul într-un albastru. Şi e senin acum.

A plouat cerul să-l spele şi florile râd în soare.

Sunt momentele în care durerile pleacă spăşit,

târându-se. Doar noi zburăm. Ne-am întins

aripile în dansul nostru.

Tu,

eu

şi

Sufletul.   

Adăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Septembrie 28, 2014 la 7:30am — 11 Comentarii

Cântul...

 

 

ascuns al păsărilor printre ramurile-nverzite  

ale copacilor cu răcoarea după stropii de ploaie

ce-mi ating faleza gândurilor, îmi ridică ochii

să privesc roşul meu -

soarele

încadrat de albastru - vis înnaripat, curaj

până nu voi realiza că doar el - sufletul

are aripi,

să-l prind

şi

agăţat de el,  

să zbor.     

Adăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Septembrie 27, 2014 la 7:30am — 4 Comentarii

Povestea...

 

 

stă pe limbă să-şi plouă cuvintele pe  hârtie. Încă

nu şi-a scos din tolba tunetelor, fulgerul să împrăştie

albastrul stropilor din soare

pe caldarâmul roşu

al trupului

pe care cu tălpile aripilor,

să prindă aer, aleargă sufletul.     

Adăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Septembrie 26, 2014 la 7:30am — 9 Comentarii

Trec...

 

 

prin aer şi nu-l am. Mă sufoc, înec

şi-l lepăd. E înecăcios când e curat,

fără tine,

fără albastrul din sufletul meu. Doar

pete de roşu-gălbui

îmi adulmecă paşii covoiaţi de dor

îngenuncheat de ochii ca un catâr ce vrea

să te privească

în oglinda apei-  

cerul.     

Adăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Septembrie 25, 2014 la 7:30am — 8 Comentarii

Viaţa...

 

 

a stat pe loc. Doar timpul meu a zburat prin gânduri

peste toate clipele de roşu netrăite. Îl aştept acum

să aşeze şevaletul şi cu pensula-n mână

să pictez albastrul sufletului,

să mă bucur de florile din soare şi stropii din cer

căzuţi înlăuntrul meu

să-mi inunde ochii cu drumul aşternut

în privire.   

Adăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Septembrie 24, 2014 la 7:30am — 8 Comentarii

Liniştea...

 

 

s-a aşternut. Nici zgomotul paşilor lumii

prin stropii de ploaie, nu o perturbă. Sufletul

a zburat

din floare în floarea mea de roşu  

şi a pictat-o cu senin-

albastru. Se odihneşte acum. Aştept

să mă trezesc.   

Adăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Septembrie 23, 2014 la 7:30am — 6 Comentarii

Am (pe)trecut...

 

 

un an sau el pe noi, fără tine şi e joi azi 

şi tună

şi fulgeră

şi cerul cade pe pământ. Plouă cu lacrimi-

le pe care le-am strâns în mine să spele tot

ce e roşu în noi şi senin să fie Sufletul albastru

sâmbătă cu tine

şi

pietrele cu var le-am umplut. Albe să fie şi florile.

Da, florile îşi ridică zâmbetul din petale spre tine

tată. Să nu uiţi...      

 

Adăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Septembrie 22, 2014 la 7:30am — 7 Comentarii

Inconştient de mine...

 

 

trag  aerul să-mi apropii sufletul cu fiecare

respiraţie pătrunsă de rafale de dor. Dor

de kefirul ce-mi trăieşte

visul din noaptea-zi

a realităţii

prinsă-n gândurile de albastru necuprins

în punctul acela de roşu -   

Eu.     

Adăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Septembrie 21, 2014 la 7:30am — 9 Comentarii

Condiţionat...

 

 

de aer, mi-am pierdut glasul. Bătăi de piept

cu ritm neregulat îmi opresc

respiraţia

şi

capul. Da, capul îmi plezneşte şiroind gânduri

spre sufletul prins ca o matrice

de dor

de iubire în albastru poleit de stele şi eu doar  

roşu.    

Adăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Septembrie 20, 2014 la 7:30am — 11 Comentarii

Timpul...

 

 

din capul locului m-a plesnit peste faţă cu o durere

suportabilă cât să-mi găsesc ceasul, să-i privesc

limbile (ne)mişcate

de clipa de albastru

şi-n pata de roşu năvalnic ce vine, să-l opresc. Ruginiul

îşi trimite lucirea în raze de soare din apa liniştită

a cerului

aşezat

pe pământ.       

Adăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Septembrie 19, 2014 la 7:00am — 8 Comentarii

„Sala de aşteptare”...

 

 

plină de scaune goale, mă invita pe singura

canapea acum întinsă ca un pat,

fără cuvertura aia

de vişină putredă

pe ea. Avea un cearceaf alb şi o perină de stele

să-mi odihnească trupul. Trebuia să vină trenul.

Trenul

acela pe cărbuni

şi

roşu încins de scântei trimise

şuierat,

prelung,

prin furnal spre albastrul din noapte. Fochistul...       

Adăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Septembrie 18, 2014 la 7:30am — 6 Comentarii

Era...

 

 

unu spre două în noapte când somnul

îmi păcălea ochii cu febra din gânduri

ce se (s)curgea

pe frunte ca şi sudoare

şi

barba creştea  

mirată de şoaptele sufletului

pe potecile minţii.  

Insomnie în albastru şi roşu.     

Adăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Septembrie 17, 2014 la 7:30am — 10 Comentarii

Glasul...

 

 

răguşit l-am lăsat afară pentru voi, să mă auziţi

doar când vă apropiaţi,

să vă simt,

să ştiu că-mi sunteţi dincolo

de ce sunteţi voi

pentru mine.

Cu el,

cu glasul strig doar adâncului meu, să ajungă

ecoul din (cu)tremurul trupului, la Suflet.

Sunt bine

să ştiţi...     

Adăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Septembrie 16, 2014 la 7:30am — 9 Comentarii

Nu...

 

 

albastrul nu merită liniştea dinaintea furtunii

ce se apleacă-n norii de gri. Doar pata de roşu

să-i dea viaţă cu zborul fugar al norilor

de albă răcoare

aşternută

în palmele de verde

ale frunzelor

în armonie cântate de buze şuierate

în lobul urechii din suflet.  

Lin,

lin,

lin...     

Adăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Septembrie 15, 2014 la 7:30am — 8 Comentarii

Dimineaţa...

 

 

m-a prins alergând cu privirea

prin pădurea ce-şi deschidea frunzele spre soare

şi ciripit ascuns în noapte,

se-nalţă în cântul iubirii

de albastru peste verdele întins pajişte

pentru petale roşii-

maci de viaţă.      

Adăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Septembrie 14, 2014 la 7:30am — 9 Comentarii

Somnul...

 

 

mi-a tras noaptea peste ochi când soarele-şi trimitea

din preaplinul său, lumina prin ciripit de păsări

şi verde e totul în jur

cu susur de izvor adânc de vise  

să mă cuprindă îmbrăţişând

albastrul

ce stă să aştepte

înserarea cu ploaia de stele

ca o pătură

să acopere pământul.       

Adăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Septembrie 13, 2014 la 7:30am — 10 Comentarii

Nu pot...

 

 

să vorbesc acum când mi-am amanetat

trupul, lutului meu,

roşu,

să eliberez gândul,

să zboare în al sufletului cer,

albastru,

să ştie

că în timpul ocupat

cu grădiniţe şi şcoli pentru viaţă, exist.

Un copil şi eu sunt în leagănul din grădina iubirii.   

Adăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Septembrie 12, 2014 la 7:30am — 8 Comentarii

Să iubesc...

 

 

cu aripi crescute în albastru cum păsările

iubesc văzduhul, cu respiraţia peştilor  

în oceane fără aer, cu umbra în care stau

îngerii sărutând fruntea şiroaie de sudoare

din urcuşul abrupt pe stâncă a alpiniştilor

spre cer, cu lutul plămadă

pentru chipul roşu

aprins de emoţia întrupării.  

Să-mi iubesc

Sufletul

aşa cum n-am ştiut,

o clipă,

aştept.     

Adăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Septembrie 11, 2014 la 7:30am — 5 Comentarii

Cele mai populare Comentarii pe Blog

Arhive Lunare

2014

2013

2012

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Poemul vinului de mai a lui gina zaharia
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog ...cu gămălie a lui Rădița Răpeanu
cu 2 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ...cu gămălie a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 2 ore în urmă
Rădița Răpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nunta soldaților necunoscuți a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Libertatea ce copilărie a lui Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Nunta soldaților necunoscuți a lui Rădița Răpeanu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Dans a lui Camelia Ardelean
cu 9 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nunta soldaților necunoscuți a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 10 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ma chere a utilizatorului Cristian Je
cu 10 ore în urmă
Darie Giurgiu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Culorile a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de Rădița Răpeanu
cu 14 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Se-aude-n depărtări oftat de barcă a utilizatorului gabriel cristea
cu 18 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr (da Coza) i-a plăcut discuţia CONCURS Internațional de proză scurtă „ZĂTRENI- FILĂ DE LEGENDĂ“ Ediția a III-a / 2020 a lui Ion Nălbitoru
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog amândoi și alte flori curajoase a lui gina zaharia
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Se-aude-n depărtări oftat de barcă a lui gabriel cristea
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog vecernie a lui nicolae vaduva
cu 18 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Schaltiniena aprigei ninsori a utilizatorului Valeria Merca
cu 18 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eminescu a utilizatorului eunescu
cu 18 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poem închipuit a utilizatorului eunescu
cu 18 ore în urmă
Lui Sofia Sincă i-a plăcut discuţia CONCURS Internațional de proză scurtă „ZĂTRENI- FILĂ DE LEGENDĂ“ Ediția a III-a / 2020 a lui Ion Nălbitoru
cu 23 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor