Încerca

să-şi cuminţească

gândurile

din vocea ce-i sugera disperarea.

S-a însurat cu lumea…

Invadând

de la distanţă

liniştea de netulburat,

strecura printre buze,

hotărârea de a umbla înfăşurat

în rătăcirile echilibrului instabil.

Sinele şi eul

păreau la fel

ca ziua şi noaptea.

Arunca ochii după nori…

Mişca

buzele încercând

să vorbească

în discuţia cu sine,

îndelung,

pro şi contra

de teama

de a nu atrage

atenţia.

Continua

să alerge iute

cu privirea,

putea să pătrundă…

în adâncimile nopţii.

Pierdut

în viaţă, mergea

ca într-un vis

pe drumul

mărginit de ziduri.

Ideile

zburătăceau prin cap

cu vârfurile

scuturate de vânt

şi lanţuri de gânduri

se înfăşurau,

se desfăşurau

pe drumul pustiu…

Asculta

ţinându-şi respiraţia,

tâmplele cum se zbăteau

gata să explodeze.

Sprjinit de perete

cu o privire fugară

aruncată în jur,

părea incapabil

să-şi găsească răspunsuri…

Avea cu ce să-şi umple timpul.

Cu un zumzăit monoton,

un aer cald l-a izbit în faţă.

Simţea

cum îl prinde curajul.

Călătorea singur prin…

Cu gândurile

ce i se buluceau în minte

de nehotărârea

în care se zbătea

cutreierând străzile,

se lăsa

un fel de linişte stranie

pe măsură ce orele treceau

cu ideile

ce-i pluteau

neclar în minte

brodând zilnic

o nouă variantă.

Se încăpăţâna să nu deschidă ochii…

Cu o voce gâtuită,

scrutând cu privirea,

îşi pierdea şirul gândurilor.

Rămas nemişcat

când inima îi sângera

copleşit de neputinţă

la intervale de timp regulate,

trebuia

să se strâmbe,

să râdă,

să sară

precum

clovnii,

saltimbancii

să desluşească cuvinte…

Învârtindu-se

de colo-colo,

scăldat de o sudoare rece,

începuse

să se gândească

la tot ceea ce se întâmplase.

Nu înţelegea

acest sentiment tumultuos

ocupându-i aproape tot timpul

ca şi cum ar fi fost

de piatră.

Cu mintea

luminată de bucurie,

arunca în aer

cuvinte nerostite

plescăind din limbă

în faţa stăvilarului.

Nu se auzea

decât murmurul apei

desăvârşindu-şi opera

în timpul ce trecea,

dar nu la fel de repede

ca pentru el…

Învăluit în ceaţa

de un miros fad,

inspira aerul cu putere

pentru a încerca să-şi oprească…

inima să-i mai bată nebuneşte.

Brusc

se lăsă

un fel de linişte

şi cu ochii mari deschişi,

întrezărea dincolo de un surâs:

nu era decât o iluzie…

Cu un accent răguşit

de adâncimile-i de nepătruns,

a rămas cu privirea

pierdută în depărtare

stânjenit în elanul

bucuriei sale.

Cu capul între mâini

îşi simţea sufletul

apăsat de nelinişte

privind apa curgând…

Părea că se afundă în abis.

Cramponat

de cuvinte,

printr-o mişcare bruscă,

şi-a pus mâna pâlnie la ureche

dezamăgit şi puţin neliniştit

că timpul trece…

oricum.

Celui care pleacă, (MC)

Inima

bătea să spargă pieptul

în singurul minut

în care-şi retrăia întreaga viaţă.

Părea

că plutea în ceaţă

pe apa liniştită cu pete roşii

ce desluşeau drumul

din când în când

cuprins

de o bucurie nepotrivită,

ghemuit în colţul său

cu lumina

ce pătrundea în colţurile

cele mai…

Cu o răsuflare înăbuşită

pe drumul şerpuit,

se bulucea în suflet

sentimentul vieţii.

I se deschiseră ochii…

spre lumină.

Parcurgând etape lungi

din (ne)viaţă,

bătând tactul

cu mâinile

şi picioarele,

s-a răsturnat pe scaun

bolnav melancolic retras

cu ochii pierduţi…

se târâia greu

mişcându-şi

încet maxilarul

cu obrajii traşi

într-un moment de speranţă.

Cu cerul deasupra capului

printre vorbe incoerente,

fără raţiunea cuminte şi rece,

părea că vorbeşte în locul buzelor,

reveneau cuvintele din privire

într-o linişte de nepătruns

dirijându-i mintea şi imaginaţia.

Rămas

cu gândurile lui

într-un moment de destindere…

plângea în tăcere.

În timpul

răgazului de odihnă

stătea retras în sine

să iubească tăcerea

ca un murmur surd

cu un aer rătăcit

printre şiruri de pietre

între cer şi pământ

cu un râs sincer şi blând.

Într-un

surâs resemnat

aluneca sub paşi

un suspin uşor şi înţelegător

fixând cu ochii

corpul şi mintea paralizate…

circulaţia sângelui se restabilise.

Era propriul său stăpân.

Rămăsese

în mijlocul oceanului vieţii

fără far

să-l călăuzească.

În delirul său

nu avea nevoie de cuvinte,

se plimba

printre adâncuri ruginii

dintr-altă lume.

Din timpul foarte lung,

dacă îi ţinea socoteala, împins

de-un sentiment nedefinit

putea să-şi ia viaţa de la…