Zbor fără cer (începuturi)

[Mariana Suciu]

  Filme vechi, dansuri în ploaie şi flori de cireş purtate de vânt pe alei, în parcuri uitate de timp. Parfum de ochi calzi, veşnic umezi şi visători. Nu, nu e perfectă, e tot timpul încordată şi pierdută în amănuntele vieţii. Ciudată, rătăcind într-o lume care i se refuză, continuă să rămână aceeaşi romantică visând la lumi apuse demult. Este ea. Femeia cu păr ciudat şi vise agăţate pe colţuri de stele. Nu vorbeşte, doar scrie uneori despre poveşti visate şi oameni dragi. Şi poate plânge uneori, doar înăuntrul ei...  

 

  Uneori timpul nu curge. Se încăpăţânează să stea pe loc. Aşa era şi atunci. Acele ceasornicului parcă stăteau încremenite iar aşteptarea o făcea să îşi simtă inima sărindu-i din piept. Se lăsă cuprinsă de gânduri şi îşi aminti cu tristeţe ultimele cuvinte citite. Amare, dure, ele îi rămaseră imortalizate pe retină şi refuzau să se desprindă de acolo. Trist, zâmbetul îi răsări în colţul buzelor. Oare pentru a câta oară cuvinte având duritatea unei lovituri de cuţit, întotdeauna atingându-şi cu precizie ţinta, îi distrugeau precara linişte interioară? Căzută, încercase să se ridice de fiecare dată, aşteptând cu înţelegere şi răbdare, poate uneori tristă sau confuză, ca nopţile de nesomn să se trasforme din nou în vise colorate în amurg cu foşnet de frunze şi cuvinte frumoase. Erau zile când credea că totul este în zadar, ştia că oriunde ar fi totul va rămâne la fel. Va iubi aceleaşi lucruri, va avea aceleaşi gânduri, va citi aceleaşi cărţi, dar că niciodată nimeni nu o să înţeleagă că lucrurile nu depind exclusiv de ceea ce un om îşi doreşte. Că uita să zâmbească încercând iar şi iar să o ia de la capăt. Si  că aşteptarea  era uneori unica alegere care îi era permisă...

  Duminica era pe sfârşite. Încă o zi strecurandu-se uşor spre asfinţit. Secunde, minute, ore. Clipe, pe care ar vrea să le ţină mereu aproape şi ore lungi în care aşteptarea părea fără sfârşit. Târziu in noapte s-a întors acasă. S-a aşezat pe marginea patului tăcând. Simţea într-un fel că ridicându-şi privirea şi citindu-i din nou cuvintele nu va mai putea împiedică nodul de plâns pe care îl simţea de câteva zile ca pe o apăsare în piept, să rupă zăgazul lacrimilor şi să izbucnească la suprafaţă. Împături cu grijă scrisoarea şi o aşeză la căpătai. Se întinse alături, îşi sprijini capul pe pernă şi închise ochii. Cuvintele o ardeau încă, chiar şi dincolo de pleoapele închise. Le strânse şi mai tare nedându-le ochilor nici o şansă să îşi plângă disperarea. Iar acordurile line ale pianului pătrunzând încet prin tumultul gândurilor îi adormeau pentru o clipă durerea şi o purtau încet spre tărâmul viselor...

  Anotimpuri?  Doar patru, aceleaşi mereu... Nu, unul singur, unic. Unde nu exista teamă, unde întinzând mâna putea atinge cerul. Stătea în genunchi pe marginea visului şi privea peste crestele îngheţate ale depărtării. Sprijinit de zâmbetul inimii, soptitul dor se ridica şi păşea peste întinderea apelor, dincolo de cuvinte. Valurile îi îmbrăţişau gleznele firave, daruindu-le paşilor cărări neumblate spre lumina braţelor întinse. Picuri grei de ploaie oglindindu-se în adâncul ochilor ei năşteau curcubee, oprind pentru o clipă timpul pe treptele cerului, privind înapoi, iar gustul vântului îi aşeza pe buze tăcute vorbe, chemând...  

  Rafale furioase de vânt îi întrerupseră brutal visarea, trântind cu un zgomot asurzitor geamul uitat întredeschis. Lumea nepătrunsului mister se închise odată cu revenirea la realitate, încremenind ultimele cuvinte în perdeaua lacrimilor ce încă îi ardeau ochii...Dintr-o dată simţi nevoia să îşi descătuşeze toate sentimentele şi ieşi afară fără să ţină cont de dezlăntuirea furibundă a naturii.Cerul se lumină dintr-o dată şi o bubuitură puternică zgudui parcă întreaga lume. Zăgazul norilor se rupse şi ploaia năvăli furioasă, iar stropii ce nu mai conteneau să cadă, speriau deopotrivă oameni şi animale. Într-o clipă parcă, strada rămase pustie...Păşind uşor la început când stropii reci îi atinseră pielea, se lasă mai apoi cuprinsă de îmbrăţişarea lor şi îşi ridică privirea spre cerul plumburiu.Picături mari i se prelingeau pe faţă. Simţii mai apoi pe buze gustul ciudat şi abia atunci îşi dădu seama că lacrimile ei se amestecau cu stropii de ploaie. Le lăsă să curgă în voie; odată cu ele răzbăteau la suprafaţă dureri şi sentimente reprimate. Cuvinte nespuse îi ajungeau din nou pe buze, acolo de unde, învăţând trist lecţia răbdării, fuseseră alungate înapoi în sufletul unde s-au născut.... Era atât de frumoasă ploaia, atât de minunat de liniştitoare.

   Era deja udă până la piele, dar paşii o purtau inevitabil pe cărarea pustie ce ducea către mare. O chemare; îndepărtată şi nedesluşită chemare, ciudată, răzbătea din orizonturile răvăşite de furtună. Se aşeză pe nisipul îmbibat cu apă până la refuz. Îşi ciuli urechile încercând să separe zbuciumul furios al mării de sentimentul nedefinit pe care îl simţea de un timp încoace. Ca şi când braţe nevăzute se întindeau peste necuprinsul zării. Ca şi cum un glas răzbătând peste timp şi spaţiu o chema şi se oprea că unică destinaţie în sufletul ei. Iar ea se întorcea ca de fiecare dată în acelaşi loc, răspunzând acelei îndepărtate chemări. Era o fantasmă sau poate doar un vis născut în inima ei. Dar atâta timp cât  va continuă să existe, paşii ei se vor îndrepta mereu spre locul în care nebănuitele căi ale hazardului făcuseră să se întâlnească două destine diferite pe marginea aceluiaşi vis.

[Corina Militaru]

Imi place cum ai surprins sbuciumul unui suflet, ranit se pare. As vrea o continuare. Nu stiu daca exista.

Ai cateva scapari grafice, dar acest aspect nu mi-a diminuat placerea lecturii.

Cu prietenie,

[Sofia Sincă]

Un text psihologic, un text pentru suflet. Poezie în proză, excelent! Uite e mult mai bine aşa. Încet, încet ai să pui şi o acţiune, centrată pe ceva... Faptul că te apleci peste simţăminte, că încerci şi reuşeşti să le despici în patru, este de bine. Aici am descoperit personalitatea unue fiinţe cu trăirile ei interioare intense şi singurătate care concură cu aceste trăiri.

Fereşte-te de repetiţii care nu reprezintă figuri de stil. Ai de prea multe ori: uneori , Trist,tristă,  Cuvintele şi mai sunt. Asta se poate rezolva.

Apreciere, Sofy!

[Mariana Suciu]

Vă mulţumesc pentru aprecieri d-na Corina. Sunt doar frânturi de gânduri  care nu ştiu dacă se vor materializa vreodată în ceva anume. Am evitat să vă răspund, pentru că încă nu ştiu dacă este corect să fac aici acest lucru. Dacă este greşit va rog să îmi atrageţi atenţia. Cu preţuire, Mariana.
 
Corina Militaru a spus :

Imi place cum ai surprins sbuciumul unui suflet, ranit se pare. As vrea o continuare. Nu stiu daca exista.

Ai cateva scapari grafice, dar acest aspect nu mi-a diminuat placerea lecturii.

Cu prietenie,

[Mariana Suciu]

Vă mulţumesc pentru aprecieri d-na Sofia. Sunt doar frânturi de gânduri  care nu ştiu dacă se vor materializa vreodată în ceva, dar mă bucur ca v-a făcut placere sa le cititi. Cu preţuire, Mariana.
Sofia Sincă a spus :

Un text psihologic, un text pentru suflet. Poezie în proză, excelent! Uite e mult mai bine aşa. Încet, încet ai să pui şi o acţiune, centrată pe ceva... Faptul că te apleci peste simţăminte, că încerci şi reuşeşti să le despici în patru, este de bine. Aici am descoperit personalitatea unue fiinţe cu trăirile ei interioare intense şi singurătate care concură cu aceste trăiri.

Fereşte-te de repetiţii care nu reprezintă figuri de stil. Ai de prea multe ori: uneori , Trist,tristă,  Cuvintele şi mai sunt. Asta se poate rezolva.

Apreciere, Sofy!