Un ospăț de pomină

 

      Aflat odată printre ai mei şi alţi locuitori ai satului, pe o arie în plină zăpuşeală, la câteva zile după treieratul grâului, am simţit cum mi se transmite şi mie neîncrederea celor mulţi asupra celui ce sta pe un scaun lângă cântar şi răsfoia de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga filele unui catastif îndoielnic. Se împărțea grâul oamenilor din sat, pe zile lucrate și norme efectuate, într-un an de muncă. Cel de la cântar mi se părea cel puțin dubios, nu pentru aroganța sa cât pentru modul în care înghesuia sub unghia lui neagră, cu un creion bont, cifrele  alea tare strâmb așternute în catastif. Deşi, la drept vorbind, nu are importanţă de unde venea acea neîncredere care mişcă şi strânge în gheare sufletul, condamnat după aceea să nu-şi mai slăbească niciodată strânsoarea. Pe fețele celor de din jurul meu se citea încordarea. M-am trezit deodată râzând.

            -Ce te-a apucat, mă? am auzit-o pe soră-mea.

            -Lixandru ăsta seamănă cu Moromete, i-am șoptit la ureche.

            -Și ce, Moromete ăsta al tău e de râs?

   Am vrut să-i dau replica, dar palma mamei m-a făcut să trec la locul meu și să aștept, în tăcere, ca toți ceilalți. Lixandru ăsta, ca un cocostârc înalt, cu mustăți stufoase și pălărie mocănească din pâslă neagră, uzată de colb și soare, pe cap, îmi amintea mai degrabă de țăranii din tablourile lui Iser. Deşi vecin cu noi, pe nea Lixandru nu-l prea văzusem stând de vorbă cu tata, cum văzusem pe alţii. Să fi tăinuit oare Lixandru o ură mai veche în suflet? Nu mă dumiream pe atunci. De fapt, nea Lixandru a venit, mai spre iarnă, într-o dimineaţă la gardul nostru şi i-a strigat tatei ceva în legătură cu un porc care nu se mai scula de jos de vreo trei zile; nu mânca, nu bea şi nici nu arăta semn de însănătoşire. Musai trebuia să-l ajute tata ca să-l taie: „decât să-l piardă?!” „Nu geme, nu suferă? a mai întrebat tata înainte de a decide a-l sacrifica. „Nimic, nimic! Totul aşa din senin” a mai răspuns Lixandru. „Cum, din senin? Nimic nu-i din senin! – a zis îngândurat tata către ăla care nu se dezlipea de lângă gard – Du-te înainte, că vin şi eu”. Ceva mai târziu, ducându-mă pe acolo, i-am găsit la pomana porcului; cinsteau o ţuică fiartă pe prispa casei. Fumau Naţionale şi între două păhărele mai discutau una, alta…Veşti şi întâmplări rele ca şi supărarea porcului pe viaţă. „Colac peste pupăză, omizile au terminat toţi corcoduşii, adio ţuică la anul… Pe când la alţii?! – a oftat Lixandru lângă tata de mi s-a părut că-i părea rău de țuica pe care o dădea din casă – La noi parcă numai cucuveaua cântă, întuneric şi sărăcie, sărăcie şi iar întuneric. Parcă-i de tot râsul”.

  Prin fereastra uneia dintre camere se auzea, la radio, cântecul lui Daminescu: „Varsă ţara lacrimi grele/Găurind pământ cu ele”.

            -De, măi Lixandre – i-a tăiat vorba, cu subînţeles, tata – Şi cartoful făcut între cocenii din sobă e de tot râsul, dar tare rău te pîrjoleşti pe degete câteodată și, tot nu ne-am învățat să mai și suflăm când îl ducem la gură.

   Ca atunci, pe arie, m-a pufnit râsul la spusele tatei.

            -Ce-i, mă, copile? Iar ți s-o fi năzărit ceva, ori te-ai înecat cu cartoful ăla? l-am auzit pe tata împungându-mă cu un deget.

           - Nu, nu despre asta e vorba. Mă gândeam la o întâmplare povestită de un rus, Cehov. Nu mai ştiu cum îi zicea povestirii aceleia, dar, când capul familiei venea acasă cu peştele prins pe baltă, mai întâi, nora îl da bătrânului să-l încerce, iar dacă bunicul nu murea, i-l luau dinainte şi serveau masa toţi ceilalţi.

           - Şi dacă se nimerea să fie otrăvit? rămăsese tata cu paharul de țuică neînceput în mână şi ochii mari către mine.

           - Păi, ce să-i mai facă!? Îl pregăteau pentru înmormântare…

           - Măi, drăcia naibii! Da ce suflet aveau, ăia, pentru moşul lor!?! îl aud și pe Lixandru. Ăştia îl întrec pe nea Abduraym de la noi din sat. Îl ştii pe Abduraym de la cântarul CAP-ului, măi băiete? Îi fac semn, că da, mi-l aduc aminte şi-l rog să spună, ce ştie, mai departe.

             - …C.A.P.-ul avea un cântar-basculă, la intrarea în sectorul zootehnic. Acolo se măsurau căruţele, camioanele, ce veneau încărcate de pe câmp. Abduraym era şeful cântarului. Trecea tot într-un catastif cu scoarţe cartonate. Fiecare căruţă şi fiecare căruţaş, fiecare camion cu încărcătura lui. Nimic nu-i scăpa. Periodic îl prezenta preşedintelui de CAP. Vecinul vostru, Ilie Ivanciu era şi el şef pe la crama din sector. Seara, trecea cu Ilie Socodol şi Gică Koian pe la cântarul-basculă. (Lupu îl chema, dar în sat i se spunea „koian” de la iepure, că era îngrijitor de iepuri, în sector). Împreună, ca oamenii, de, mai trăgeau câte ceva la măsea prin crama unde şef era  Ilie Ivanciu, şi când li se făcea foame, da iama în traista tătarului cu cele de-ale gurii, în bojdeuca de la cântar. Uneori, intrau peste tătar şi-i cereau de la obraz câte ceva de potolit foamea, alteori, se serveau singuri, că Abduraym era mai mereu pe afară, sau pe dedesubtul basculei, de ungea cuiele cântarului. Ieşea tătarul şi da cu ochii de musafirii nepoftiţi. „Ai… aiii… Da’, arde bre!” „Arde, arde, nea Abduraym…”. Nu le zicea nimic tătarul, că, de! Mai îi pica şi lui, o sticlă, uneori, sau chiar ceva carne de iepure…, cine mai ştie! Într-o zi, ce s-a gândit moș Abduraym: „Ia să le-o fac ăstora, să-i învăţ minte!”…

            - Ei!?! – întrebă și tata dând paharul cu țuică, pe gât. Lixandru făcu o pauză de umplu, din nou, paharele.

            - Ce credeţi că i-a dat prin cap, tătarului? Într-o seară a prins într-o plasă-colivie, pusă la şopronul cu grâu vărsat de lângă bascula-cântar, nişte ciori. Le-a jumulit bine şi le-a pregătit pe jar, acolo la cântar, apoi le-a pus într-o farfurie, undeva lângă geam, la vedere. Ştia el dinainte, ori presimţea că va fi iar călcat de ceata de fomişti, dar pregătise minuţios, ciorile alea, şi aştepta să înceapă distracţia. Cum i-a zărit, pesemne, venind spre hogeacul său, fuga dedesubt, se făcea că are treabă pe acolo. Când au intrat băieţii cu arsuri la stomac şi au dat de friptura ca de porumbel, pune-te la ros copane şi piepturi, că, la apariţia tătarului, dacă mai rămăsese câteva bucăţi neatinse. Văzându-i, tătarul, cum mâncau cu atâta poftă, mai că saliva şi el, că ochii, cred că-i avea cât cepele. „Scuze bre, nea Abduraym, da‘ am văzut că mai rămăsese câte ceva şi pentru noi… Acum, poţi să ne trimiţi și la şeitan, noi, tot ăia rămânem. Arkadaşi cu mata şi să ne trăieşti bre, nea Abduraym!” „Da’, estem bun?”, se holbă tătarul, neîncrezător. „Cum dracu’ bre, carnea de porumbel să nu fie bună?”, s-au mirat ei. „Da, porumbel… porumbel… Ulȧ! (măi)… măi!, se minuna tătarul. Slavă lui Alah”. Şi, se ruga, pesemne, cu gândul că nu păţiseră până atunci, mai nimic. Ba, dimpotrivă, se băteau lupii la gurile lor. „Ia şi mata nea Abduraym, îl îmbiau ei, văzând că tătarul nu e supărat. Ia, bre, până nu-i prea târziu”. Mai mult, îi înfipse un copănaş de „porumbel” şi tătarului, în mână. Văzând nea Abduraym, că românaşii nu glumesc de fel, hai de gustă şi el, şi gustă, până termină bucăţica, mai cu grimase, mai din curiozitate. „Nu-i bun, bre, porumbelul?”, l-a întrebat unul dintre musafiri, pe tătar. „Ce porumbel… Crau-crau! Asta, prins la mine... Ciori, bre!”, se dădu de gol tătarul. „Ce ciori, cum… ciori? E porumbel toată ziua!” Ăia, pe-a lor, tătarul, pe-a lui…, până la urmă, s-au lămurit cu toţii. „Noi, am mâncat, crezând că-i carne de porumbel, da’ tătarul, ştia bine ce mănâncă, însă n-a putut să se abţină când a văzut cu câtă poftă îi înghiţeam friptura”, ar mai fi zis Ilie Ivanciu, când povestea și la alții păţania cu ciorile fripte...

    Când a terminat de povestit fața lui de cocostârc a devenit iarăși gânditoare și posacă. Începuse a se însera și a trebuit să mă rog de tata să mergem spre casă. Luna era ca o seceră, undeva, în jos, către orizont, stelele sus, una câte una începură să sticlească și mișcau în frunzarul cerului ca niște omizi. Gândul ăsta m-a cutremurat: „Dracul le-a adus peste sărăcia noastră, tot dracul le va sălta de pe fața pământului” am îngăimat. Așa cum sălta și sacul cu povești de după horn, cu basme cu tot, după ce ne adormea mama pe toți. Noroc că tata, care mergea ceva mai împleticit, nu mă auzise să mă întrebe ce mi se mai năzărise. Pesemne gândul lui era la cina aceea de pomină care avusese loc în bojdeuca tătarului Abduraym.

Vizualizări: 85

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Simpatică poveste, a scăpat porumbelul :)!

(mai sunt ceva typos, un punct în titlu, ceta în loc de ceata)

Drag,

Nikol

Mulțumesc, Nikol. Amuzantă mi s-a părut când am auzit-o și eu, chiar din gura tatei. Mama era cu poveștile adevărate, tata, mai mult încurca o întâmplare reală în sos de poveste. Cred că le încurca dinadins, spre veselia noastră. 

Nikol MerBreM a spus :

Simpatică poveste, a scăpat porumbelul :)!

(mai sunt ceva typos, un punct în titlu, ceta în loc de ceata)

Drag,

Nikol

M-a atras titlul. Rămăsesm fixată pe întâmplările din prisacă. :)

Până la urmă, tot mama se face vinovată de aceste istorisiri cu tâlc, sau mai mult mama...  :)

Cu mare drag am citit.

Bun povestitor ești, bine știi să le alegi. Fiecare povestire reală, în genul popular, în limbaj popular, de fapt în mijlocul mediului de unde provin, cu specificul zonei definit, de numele proprii, în special. Dar și cu stil scriitoricesc bine definit. Punctele culminante sunt cuceritoare, nu atât prin sinceritate, cât prin modul simplu, dar inteligent, de a fi narate.

S-au strecurat niște greșeluțe: Nuştiu, Când a intrat băieţii

Am citit cu deosebită plăcere,

Sofi

Valeria: Tot din prisaca mea vin acum, mulțumit de ziua petrecută printre stupii mei, iar cuvintele tale , vreau nu vreau, mă duc și cu gândul la bunicul. O figură aparte la care mă gândesc de pe acum la ce voi scrie în „Arșița”, cartea pe care i-am promis-o. Mulțumesc pentru lectură. 

Doamna Sofia: Mi-am închipuit că sunt acolo, pe scăunelul meu, conștient de norocul de a mă fi găsit lângă acei oameni dragi (pe care nu-i cred plecați din lumea asta) și poate ascultând în tăcere am învățat să redau și tăcerile lor nu numai trăirile firești. După o zi minunată petrecută în prisacă, firesc, mă declar un om norocos de comentariul făcut. Mulțumesc mult și mi-ar plăcea să cred că locurile natale au un „ceva” ce merită a fi redat cititorului. 

Iar ați săltat sacul cu povești de după horn și ne-ați încântat sufletul. Spun și eu ca Sofia: bine mai știți să povestiți! :)

Doamna Vasilisia: dacă am dobândit harul alor mei, atunci nu am decât să le mulțumesc de acolo din cer. Le mulțumesc pentru că mi-a pus în mână scrisul, ca pe o armă sigură. 

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Mihaela Suciu a lăsat un comentariu pentru Nuta Craciun
cu 2 ore în urmă
Lui Valeria Merca i-a plăcut fotografia lui adelaida mateescu
cu 3 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a lăsat un comentariu pentru Elena Armenescu
cu 3 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a lăsat un comentariu pentru Gheorghe A. Stroia
cu 3 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a lăsat un comentariu pentru Nuta Craciun
cu 3 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eroticon a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 3 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog hibernala a utilizatorului nicolae vaduva
cu 3 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog POESIS a utilizatorului Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cât sudul înnoptează a utilizatorului J' Arrive!
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Giurgiu Silvia îi place postarea pe blog Ana (XV). Arma dragostei a lui gina zaharia
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Giurgiu Silvia îi place postarea pe blog Iarba dintre stele a lui Camelia Ardelean
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Giurgiu Silvia îi place postarea pe blog Sărindar a lui Mirela Ciupercă
cu 4 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sărindar a utilizatorului Mirela Ciupercă
cu 4 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ana (XV). Arma dragostei a utilizatorului gina zaharia
cu 4 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog reciclabil a utilizatorului Mitică Horlaci
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Sărindar a lui Mirela Ciupercă
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Ana (XV). Arma dragostei a lui gina zaharia
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Mirela Ciupercă îi place postarea pe blog Verde-argintiu a lui gina zaharia
cu 11 ore în urmă
Mirela Ciupercă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Verde-argintiu a utilizatorului gina zaharia
cu 11 ore în urmă
Marcel Vişa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog n-am părăsit pe nimeni a utilizatorului Marcel Vişa
cu 11 ore în urmă

frecvență trafic

© 2018   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor