Deşi  brunetă sută la sută, Florica nu-i ţigancă. Părul mioritic se lasă mângâiat numai de vânt şi de pânza albă ce-i mai domoleşte sălbăticia întunecată. Faţa prelungă şi măslinie pare desenată în jurul ochilor mici şi iscoditori.
    Trupul îi este bine proporţionat : şoldurile nedepăşind linia armonioasă a coapselor; mijlocul pare o clipă prea subţire ca imediat să se piardă în alte rotunjimi ameţitoare. Cum se poate, Doamne, ca o fată să aibă atâtea prăpăstii armonioase!?
   Sânii Floricăi pun în balanţă iadul şi raiul oricărui privitor. Fermitate şi picaj! Aripi gata de înălţare şi mere ale păcatului de-a pururea originar!
   Ce ameţitor saltă când se prinde în horă la vreo sărbătoare: şi cerul îi face loc! Ochii băiatului păreau suspendaţi între două lumi: o lume  prinsă în hora timpului şi o singurătatea ce le devorau celor doi tineri prezenţa!
   Viorica, cealaltă vecină a lui Dio, e c-un an mai mică. Însă e mai dolofană şi-i place la fel de mult hora şi  să petreacă de câte ori are ocazia!

   Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (24)

Vizualizări: 172

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Ce fete frumoase are satul românesc! Ce descrieri pline de farmec feminin... Dar te pricepi, tipule!

Aceste descrieri îmi amintesc de Florica din Ion, al lui Rebreanu. Cât de frumos o descrie Rebreanu pe Florica în comparație cu Ana care e ștearsă și nu are nimic frumos, decât sufletul ei de femeie chinuită...

Sau plecând de la titlu, tot ce iubești este la superlativ.

Am citit cu plăcere!

Sofy

Textului îi lipsește corectarea punctuației, mai precis respectarea pauzelor dintre semne și cuvinte.

Mulţumesc, Sofy! Am impresia că eşti cititoarea mea cea mai fidelă!Cred că mă cunoşti mai bine decât mine !!!

Cu prietenie,

Costel Zăgan

Frumos portret al Floricăi! Am citit cu drag.

typo: o lume  prinsă în hora timpului şi o singurătatea ce le devora 

          ş-i place

De asemenea, atenție la blancuri! Nu se lasă între cuvânt și oricare semn de punctuație și nu se lasă mai mult de unul între cuvinte!

Sărut-mâna, Vasilisia!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ritual a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"În această poezie cafeaua devine motiv poetic... De fapt ritualul savurării acestei…"
cu 28 minute în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog ritual a lui Vasilisia Lazăr
cu 40 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog …sau poate a utilizatorului Maria Mitea
"Decât un text lung care nu exprimă nimic mai bine un text scurt care să te atingă..."
cu 41 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog [în]lăuntru visului a utilizatorului Maria Mitea
"Mie mi-a plăcut această străfulgerare poetică... Am însă o problemă cu aranjamentul ei. Nu…"
cu 44 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Omagiu a utilizatorului Dacu
"O poezie cu un aer vetust. Poate ivită din durerea pierderii celei dragi. Doamna Vasilisia are…"
cu 46 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Către bolți danubiene a utilizatorului gabriel cristea
"Voi lăsa semnul unei lecturi plăcute!"
cu 53 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doar în doi a utilizatorului BOTICI GABRIELA
"O poezie corectă, o poezie a zbaterii sufletești... Mie mi-a plăcut!"
cu 57 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ler a utilizatorului Alina Ilie
"O poezie cu tentă monahală care suferă probabil datorită faptului că nu reușește să atragă…"
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog blestemul sirenelor a utilizatorului Bolache Costin Andrei
"Poezia are un impact vizual puternic datorită metaforelor și imaginilor pe care ai reușit să le…"
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog uneori a utilizatorului bolache alexandru
"Mulțumesc tuturor pentru comentarii."
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Încă te caut a utilizatorului Dragoș
"O poezie tristă care exprimă sentimentele autorului... De aici, pe această bază de poate construi..."
cu 1 oră în urmă
Jeler Eleonora Maria şi-a actualizat profilul
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Măsura vremii a lui Mihai Katin
ieri
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Măsura vremii a lui Mihai Katin
ieri
Postare de log efectuată de Mihai Katin

Măsura vremii

  Ascultă cum fiece clipă îţi dă bineţeAtât de plăpândăEa te întreabă pe fugă,În licărul vieţii e…Vezi mai mult
ieri
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
Prezentare grafică

FOREVER (Pentru totdeauna), by Grig Salvan

"Forever! Ce rezonanță are! Forever! Da... L-am simțit până în măduva oaselor. Și pentru…"
Vineri
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
Vineri
Grig Salvan a postat un videoclip

FOREVER (Pentru totdeauna), by Grig Salvan

Instrumental romantic music on synthesizer, composed and performed by Grig SalvanPENTRU TOTDEAUNAhei! vino, toamnă să mă ieihei, de sub crengile de teisus pe...
Vineri
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog bibelou pe sobă a lui bolache alexandru
Vineri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog bibelou pe sobă a utilizatorului bolache alexandru
"Poezia ca o ființă vie, ghidușă și sprințară ca o fetiță rătăcind prin orașul cotropit de toamnă și…"
Vineri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor