Ce mai știi despre...  Da, de mine!...  De ce nu pot să scriu drept, fără corecturi, dintr-o suflare? Așa, cum curg picurii pe fața mea! Pic! Pic! Apoi, ritmul lor se întețește făcând front comun. În marș se înșiruie în fire lungi ce se urzesc și se țes într-o perdea densă... O, nu! Nu plâng! M-ai văzut vreodată plângând? Asta e! Mă străduiesc să te țin aproape deoarece... încă... mă faci să râd!... O clipă, așteaptă, nu vorbi! Răbdare! Să-ți povestesc scena din fața mea: „Pomul ca omul” (e prea hilară ca s-o ratezi)... Închipuie-ți că bătrânul nuc s-a trezit. Da! Cred că i-a ajuns cât a picotit zilele trecute sub valurile de căldură sahariană. Acum, plouă torențial și niște rafale bezmetice au încins o sârbă drăcească în jurul lui. Două s-au năpustit ca iepele-n călduri, printre crengi noduroase înghiontindu-l și el s-a răsucit să le prindă. Prea târziu! I-au scăpat printre degetele tremurânde, anchilozate, iar ele, fără rușine, au năvălit mai jos și-și freacă, în văzul lumii, crupele dolofane, incitându-l, mai-mai, să-l scoată din rădăcini. Nu știu precis, vântul sau el pârâie și gâfâie! Apa spală în ropote, de-a valma. Simți izul puternic, masculin, de sudoare iodată? Ei nu? Poți să-mi citești rânduri și gânduri, și zici că n-ai miros... Inspiră și ai să-l simți odată cu mine... Uite la el! Ghiujul tot ghij! Trup scorțos, ridat, dar cu inima încă tânără. Auzi-o cum pulsează înfundat: Vuum! Vuum!... Nu-ți vine să crezi cu ce forță hidraulică împinge în ramuri, seva. În vârfuri de crengi, ocrotite de palme ce se termină cu cinci-nouă degete, are perechi de ouă, iar acestea cresc văzând cu ochii. Când dormita bătrânul pom, erau cât bobul de mazăre și dintr-odată s-au făcut mari cât nucile. Și ce fălos și le arată, babalâcul! Iac-așa, se rotește și se gudură în toate părțile. Nu-i a bună! Ăsta o să crape de atâta virilitate... Văleuuu!... Vine! Vine spre...

 

     Povestea a-nceput cu o mică-mare mirare fiindcă primul pas a fost cu bucluc. Și-l amintește doar el când i-a atenuat căderea și l-a împregnat cu miros dulceag, de prunc dospit la sânul matern. Ea, dornică să pășească, nici nu sesizase susținerea, la fel, cum nici lui nu-i trecuse prin gând, că poate îi căzuse în brațe în saltul său de-a se ridica inopinat, sătul de aparențele meschine, lumești, ce-l sufocau insuportabil. Voia să inhaleze o gură de aer proaspăt, răcoros, să evadeze din starea în care uitase ce este și renunțase să se mai caute. Instinctul lui de conservare funcționa, îl propulsă și imediat ce i se ivi ocazia începu să-l chestioneze: Ce poate fi această realitate nemachiată ce-o strângi în brațe? Un joc de început, o promisiune sau un vis? El deja fusese captat de apariția ei neașteptă și se concentrase spre exteriorul său: Ce nostimă e! Cum mai vociferează când îi sărută pe furiș degetele micuțe, cotrobăitoare ca niște viermișori grăsuți! Jocul i-a prins pe ambii în mreje puerile: el îi pitula jucăriile – mici bile colorate ce sclipeau în lumină, iar ea se căznea să adune mărgelele în căușul palmelor... Curgeau vremuri cu aromă de mai și se pârguia rodul cu gust primăvăratic...

     Când oare s-au risipit cireșele? - își spuse nostalgic privind-o cu alți ochi. Abia acum și-a dat seama că devenise independentă. Pe moment s-a întristat, apoi s-a bucurat. Era puțin gelos că se îndepărta de el dăruindu-se generos și celor din jur, dar a zâmbit văzând-o râzând cu sclipiri în ochi. Ar fi făcut orice să fie doar a lui, s-o ocrotească, s-o mângâie, s-o simtă alături ca pe vremuri. Câtă insistență și câte rugăminți! Însă oricât i s-ar fi întins el înainte preș, ea-și urmă calea spre cei fără nădejde, pierduți. Nu-și închipuia c-a dispărut de tot și o aștepta amăgindu-se: Poate-poate, o să revină! O să dansăm!  –  și deja îi vedea mișcarea ritmată... Uneori, chiar simțea piciorul ei precaut, bâjbâind un nou pas... Însă doar timpul pășea cu el și peste el, până l-a ajuns uitarea și nepăsarea: Că-i prăfuit? Praf să fie! și s-a întins letargic.

     A venit și ziua când iar a tresărit! Ursuz a răbufnit: N-ai loc?... N-a primit nici un răspuns sau vreo scuză, doar un suav miros de lapte plutea și din instinct și-a întins brațele. Curgea ploaie de mai în rafale, iar ea ghemuită se micșorase, aproape imperceptibilă, pitită în falduri de ape. Nu-i venea să creadă! Se temea s-o privească direct, de frică să nu se disipească în eter nălucă. Într-un târziu, grijuliu, i-a șters lacrimile-cireșe, îmbărbătând-o:

–  Nu plânge... Ce-i dacă-s amare? Vom face din ele dulceață! - și s-a înălțat – covor fermecat, cu prețioasa comoară, sus-sus, departe de rele dezlănțuite în lume.

 

     Ploaia încetă brusc. Șăgalnic, un vânt călduț își căuta de lucru fugărind norii și noaptea-și deschise ochiul să prindă jocul. Irisul ei negru s-a dilatat până spre orizont să-i vadă. Pe terasa înmiresmată un cuplu tânăr și drept în fața lor, o puștoaică de-o palmă înșira sâmburi și-i număra cu voce tare: „Unul, doi, trei, doi...” S-a oprit necăjită de insistența unui zuluf răzleț ce flutura, ba la stânga, ba la dreapta, încurcându-i socoteala. Și-l aranjă ridicându-și fruntea. Privirea i se cufundă în cristalinul clar al cerului și descoperii cu uimire: „Mami, mami! Uite, un covor luminos!” „Da, acolo, e Calea Lactee! După o furtună năpraznică, când ești cufundată în beznă, copleșită și fără de scăpare, dacă știi să privești, într-o clipă va sclipi Speranța...”

 

     Vineee! Se prăvălește spre mine... Ce să sper, ce să văd? Ajutooor!... Te rooog, fă ceva! Ești singurul meu sprijin. M-ai învățat, m-ai copleșit cu daruri cum n-o făcuse nimeni, eu vociferam: „E prea mult, ajunge!” Mi le-ai strecurat prin file de viață, să fie la îndemână, să fiu la înălțime, dar eu tot mignonă am rămas și mai ales femeie. Cum să-i vin de hac, dihaniei? Da, e virilul cu ouă verzi!!! Tu poți să-l înfrunți bărbătește. Nu-l lăsa să mă ducă în hora relelor, să țopăi ca mânza. Te rooog!... Aș vrea... Știi? Noi n-am dansat niciodată... chestie de... Chiar? Când? Nu știu... Da, da, ai dreptate! Hi! Hi!... Am uitat că-așternut înălțimea nu se observă și-ți place să-mi citești... Azi? Azi mi-e bine și ție asemeni... N-o să te mai întrebi:„Oare, ce-am mai scris?” Apropo! Te fac un „Dame vals”?

Vizualizări: 440

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Admirație.

Mulțumesc, Dorina! Mereu prezentă în pagina mea. Drag de popas și semn!

Pop Dorina a spus :

Admirație.

deşi aici nu plouă, ba e chiar sufocant de cald, am citit totuşi cu plăcere :)

proză foarte scurtă şi bine scrisă

Numai printre rânduri trebuie să te citesc, ca să-ți descifrez enigmele! Proza ta e cifrată sau eu sunt grea de cap! Oricum, e o provocare scrisă cu măiestrie și multă subtilitate! Admirație sinceră!

Frumos, ermetic, concentrat... alt stil am descoperit...

„După o furtună năpraznică, când ești cufundată în beznă, copleșită și fără de scăpare, dacă știi să privești, într-o clipă va sclipi Speranța...”

... temină... cred că din grabă ai uitat un „r”, așa sunt eu curios...


Mulțumesc de apreciere și mai ales c-ai citit în condiții improprii! Mă bucur că textul meu nu te-a lăsat rece :)

Mulțumesc, încă o dată!


Augusta Cristina Călin a spus :

deşi aici nu plouă, ba e chiar sufocant de cald, am citit totuşi cu plăcere :)

proză foarte scurtă şi bine scrisă

Mulțumesc, Silvia! Iubesc sinceritatea ta! Lasă imaginația să zburde, nu ești grea de cap. Sunt sigură că poți dezvolta mult mai bine decât mine ideile mele!

Giurgiu Silvia a spus :

Numai printre rânduri trebuie să te citesc, ca să-ți descifrez enigmele! Proza ta e cifrată sau eu sunt grea de cap! Oricum, e o provocare scrisă cu măiestrie și multă subtilitate! Admirație sinceră!

Mulțumesc de apreciere și mă bucur c-ai descoperit alt stil! Am corectat, sunt găbită :)

Curiozitatea e specifică celor tineri și celor dornici de cunoaștere. Să-ți sclipească mereu Imaginația și Speranța!

Emil Dumitru a spus :

Frumos, ermetic, concentrat... alt stil am descoperit...

„După o furtună năpraznică, când ești cufundată în beznă, copleșită și fără de scăpare, dacă știi să privești, într-o clipă va sclipi Speranța...”

... temină... cred că din grabă ai uitat un „r”, așa sunt eu curios...

După modelul tău  ingenuitiv știi să personifici totul: ploaia, pomii, fructele, să le amesteci cu îndeletniciri umane, cu realitate și cu gingășii, cu talent scriitoricesc. De aceea textele tale plac și sunt mult personificate, de aceea trebuie citit cu atenție, iar imaginația fiecărui cititor poate inventa orice acțiune potrivită cu mesajul.

Deosebită apreciere,

Sofy

Mulțumesc, Sofy! Mă străduiesc să te țin aproape, la fel și cititorii! Da, personific tot în jur, meteahnă copilăroasă,   precum gluma: „Iar vorbești singură?” „Normal, conversez cu o persoană inteligentă!” 

Sofia Sincă a spus :

După modelul tău  ingenuitiv știi să personifici totul: ploaia, pomii, fructele, să le amesteci cu îndeletniciri umane, cu realitate și cu gingășii, cu talent scriitoricesc. De aceea textele tale plac și sunt mult personificate, de aceea trebuie citit cu atenție, iar imaginația fiecărui cititor poate inventa orice acțiune potrivită cu mesajul.

Deosebită apreciere,

Sofy

-nu ştiu cum scrii tu...eu am citit dintr-o suflare ( vezi să nu mă laşi fără ea!) 

ADMIRAŢIE!

M-ai vrăjit, Mihaela! Mi-ar face plăcere să citesc mereu proza postată aici. Merită! 

Felicitări, fată inventivă!

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog granatul plin a utilizatorului Dinca Valerian
cu 1 oră în urmă
Denisa Curea Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog granatul plin a utilizatorului Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog granatul plin a lui Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Se-aude din cer muzica galaxiilor a utilizatorului gabriel cristea
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Denisa Curea Popa
cu 8 ore în urmă
Denisa Curea Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrisoare a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Scrisoare a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 8 ore în urmă
Denisa Curea Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Grație firească a utilizatorului Denisa Curea Popa
cu 8 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Stare de vară a utilizatorului Ana Cîmpeanu
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Stare de vară a lui Ana Cîmpeanu
cu 11 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dinca Valerian
cu 18 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub vremea unui cerb sau unui zbor a utilizatorului gabriel cristea
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Sub vremea unui cerb sau unui zbor a lui gabriel cristea
cu 20 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o noapte polară și atât a utilizatorului gina zaharia
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog o noapte polară și atât a lui gina zaharia
cu 20 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când zăresc trecând o muză a utilizatorului gabriel cristea
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Când zăresc trecând o muză a lui gabriel cristea
cu 21 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrisoare a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 23 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrisoare a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Se-aude din cer muzica galaxiilor a lui gabriel cristea
ieri

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor