Lizetta - prima parte - fragment din romanul IUS și ISA

[Emil Dumitru]

       Maria în această perioadă o cunoscu pe Lizetta, o tânără rebelă şi frumoasă care îi atrase atenţia în mod deosebit. Debordând multă energie, plină de entuziasm şi viaţă, făcea ca totul în jurul ei să prindă farmec şi să capete culoare. Mariei nu-i trebui mult timp să se convingă că ce îi spusese Connie despre Lizetta, fiica ei, era adevărat.
       Acum, Lizetta, cum de altfel recunoscuse într-o scurtă discuţie anterioară, făcea ce făcea – adică un fel de prostituţie, practicată mai mult din dragoste sau împletită şi cu, la care participa nu numai cu fizicul, ci şi mintal, cum spunea ea cu mult aplomb –, de amorul artei, de dragul actului în sine: banii acum, specificase ea cu mult entuziasm, sau alte foloase n-o mai interesau, deoarece din punct de vedere material sta foarte bine.
       − Dar, Lizetta, de ce nu cauţi ceva de muncă? o întrebase într-o zi Maria, găsind-o singură la masă, cu o sticlă de vin în faţă din care băuse mai mult de jumătate.
       − Of, doamnă! oftă ea, ușor autocompătimitor. Cu mult timp în urmă, am făcut cu drag şi acest lucru. Pe unde n-am fost, la câte uşi n-am bătut, pe cine n-am întrebat, câte anunţuri n-am citit, câte telefoane n-am dat, dar în zadar. Degeaba! Apoi obosită sau mai mult scârbită de tot ce mi se întâmplase, am abandonat căutările. După o mică pauză, în care gustă puţin vin, continuă ușor meditativ: Acum ce-aş vrea eu să fac, ce ghinion… nu se mai poate!
       − Şi, dacă nu sunt indiscretă, ce-ai vrea tu să faci? Te pot ajuta?
       − Aș vrea să fiu muza unui pictor sau a unui sculptor… să stau goală în fața lui, mângâiată de privirile artistului! răspunse ea visătoare, jucându-se cu paharul. Dar nu se mai poate, aş fi o muză urâtă și bătrână, iar artiştii nu se inspiră din… aţi văzut vreo statuie sau un nud de babă?
       − Încă nu eşti babă, arăţi foarte bine, eşti chiar frumoasă.
       −Mulţumesc, dar nu vă mai osteniţi! Ştiu eu foarte bine cum arăt.
       − Şi, doar faptul că ai fost decepționată de cei cu care ai avut de-a face, te-a determinat să abandonezi căutările? o întrebă Maria, revenind la subiect.
       − Da. Dar sunt sigură că mama v-a povestit și mai mult, de ce am abandonat eu căutările.
       − Nu.
       − Nu?! Mă mir… Păi să vedeţi: mergeam la un patron să-i cer de muncă. După ce terminam eu ce aveam de spus, el începea − studiindu-mă foarte insistent, de fapt mai mult scanându-mă și cercetându-mă ca pe o păpuşă nouă, gonflabilă, de sus până jos şi invers − c-o fi, c-o păţi, că momentan nu are ce să-mi ofere, dar…
       − Nu cred că toţi patronii fac asta! o întrerupse Maria.
       − Aveţi dreptate! Nu toţi, cam şase, şapte din zece…
       − Cred că exagerezi un pic! Apoi sunt şi femei care…
       − Ghinionul meu, interveni Lizetta repede, n-am dat peste nicio femeie patron.
       − Nu, am vrut să spun altceva! Că sunt şi femei care le dau de înţeles prin comportament că asta vor, că asta caută, provocându-i… şi poate că tu, fără să-ţi dai seama, asta făceai.
       − Da, posibil să aveţi dreptate, dar eu chiar căutam de muncă… atunci, vreau să precizez…
       − Am înţeles. Continuă, te rog!
       − Şi, reluă Lizetta, mai spunea patronul pe un ton insinuant, tot pipăindu-mă doar cu privirea − asta la începutul interviului − că dacă sunt o fetiţă cuminte, bună şi înţelegătoare, accentuând mai puternic ultimul cuvânt, poate că în cel mai scurt timp el va găsi şi ceva de muncă pentru mine. La finalul interviului, eram deja dezbrăcată totalmente din priviri, dar pipăită real pe sâni şi fese, asta aşa în treacăt doar, ca masculul din el să-şi formeze o impresie, dacă merită să-şi piardă timpul, dacă are sau dacă nu are pe ce să pună mâna. Apoi, îmi strecurau în locul cel mai accesibil – purtam mai tot timpul o cămașă cambrată pe bust, cu buzunare mari pe piept, și buzunarele îi atrăgeau ca un magnet, mai ales că ei doreau să simtă cu vârful degetelor, sfârcul întărit al mameloanelor – dar cât mai „discret’’ cu putinţă, numărul personal de telefon, adică să-l sun şi să stabilim alt interviu, într-un cadru mai intim. Şi uite aşa începea, credeam eu atunci, idila, sau mica poveste plină de romantism şi dragoste, asta până afla consoarta lui şi eu trebuia mereu să dispar…
       − Dar, Lizetta, interveni Maria, acum încă mai eşti tânără, încă mai eşti frumoasă, nu te gândeşti la viitorul tău? Gândeşte-te o clipă, vrei nu vrei, tinereţea şi frumuseţea sunt trecătoare şi nu-ţi spun o descoperire a secolului… Nu crezi că trebuie să-ţi întemeiezi o familie? Imaginează-ţi cum e să strângi la pieptul tău un copil, nu − şi se opri în ultima clipă, înghiţindu-şi cuvintele, deoarece era să-i scape: nu numai bărbaţi! − nu, reluă ea, dregându-şi glasul şi repetând, nu te-ai gândit la acest lucru? Trebuie să-ţi faci şi tu un rost, vei îmbătrâni, ce vei face atunci singură? Şi…
       − Şi singurătatea naşte monştri! poate ați vrut să spuneți, zise Lizetta puţin ironic.
       − Am vrut să spun: și acum e momentul propice pentru a-ți întemeia o familie.
       − Aaa!… Ştiu foarte bine şi sunt foarte conştientă de faptul că frumuseţea e trecătoare, aşa cum bine aţi spus, și nu-mi spuneţi o noutate. M-am gândit mult la asta. Dar atenție, fac o mică paranteză; să nu uităm, cel mai bun semn că îmbătrânim, la noi femeile, este atunci când începem să ne dorim lucruri fireşti, normale, realizabile şi nu imposibile! Eu încă nu-mi doresc aşa ceva, concluzie: nu sunt bătrână!... Ştiu, nu mai arăt ca la tinereţe, dar încă bărbații mai întorc capul după… Când voi fi bătrână şi nu voi mai putea să seduc nici măcar un boşorog, atunci mă voi sinucide! încheie ea calmă, afişând un zâmbet ironic şi o privire albă, rătăcită undeva, poate chiar în viitorul ei.
       − Vai, Lizetta, cum poţi să gândeşti una ca asta? Tu te auzi ce vorbeşti?
       − Mă aud foarte bine şi gândesc simplu, doamnă, metode sunt „n”, voinţă să ai… se opri studiat parcă, teatral, privind-o fugar pe Maria, lăsând cuvintele să-şi facă efectul. Îşi mai turnă puţin vin, bău jumătate din pahar, apoi continuă: Sunt sigură că mama vi s-a confesat. Nu ştiu ce „floricele’’ v-a spus şi nici nu mă interesează prea tare, dar dacă doriţi, vreau să vă povestesc şi versiunea mea. Aveţi timp?... Se opri iarăşi, mai savură o gură de vin, apoi o privi și mai întrebător. Maria confirmă înclinând uşor capul.
       − Cu ceva ani în urmă – câți, nu știu, n-am tras linie, încă nu i-am numărat! – reluă Lizetta, dar exact după ce-am devenit majoră, m-am prostituat o perioadă bună de timp − nu ştiu exact cât, pentru că vreau să-mi şterg din memorie această perioadă, dar ştiu sigur că am profitat din plin de faptul că eram cum le place bărbaţilor mai grizonaţi, adică: crudă, cu forme frumos şi armonios dezvoltate − şi am făcut-o numai… şi numai… şi numai, pentru bani şi pentru a trăi în lux. Tânăra şi naiva din mine, aşa vedea viaţa atunci, adică distracţie cât cuprinde, multă băutură fină, de mă îmbătam ca poarca şi sex pe bani: indiferent când, indiferent cu cine şi câţi… dar nu indiferent cum, ci mereu numai și numai protejat. Scopul era nobil, din punctul meu de vedere: mulţi bani, culmea, câştigaţi distrându-mă! Repet, aşa credeam eu atunci… Banii, nişte hârtii colorate cu mult verde, verdele însemnând libertate pentru mine: că pot merge mai departe „în loc cu verdeaţă”, adică în rai, nu? Acel foşnet ademenitor, specific şi unic banilor, mă fascina, mă incita şi chiar mă excita uneori. Provenienţa lor, nu mă interesa, mirosul, nici atât, că nu au! Acum, după ani, realizez că poate lipsa lor din copilărie şi din adolescenţă, m-a făcut să mă comport aşa, atunci….
       Se opri şi bău paharul, dintr-odată, parcă răzbunându-se pe vin, privind apoi nedumerită, paharul gol – observă Maria – ca pe un obiect de preţ, aşezându-l cu multă atenţie şi chiar delicateţe pe masă.
       − Şi…
       − Şi… da, cum toate au un început, chiar şi viaţa de prostituată are! Probabil că vreţi să-l auziţi şi pe al meu…
       − Dacă tu vrei să mi-l povesteşti, te ascult cu plăcere, spuse Maria, umplându-i paharul, bănuind că el e sursa amintirilor.
       − Păi, cum am început!?... Simplu, chiar foarte stupid de simplu: în urma unui şi mai stupid pariu. La aniversarea majoratului meu, s-a întâmplat să-mi petrec mai toată seara cu Maxi, un tip, insipid, inodor și incolor, cam urâţel, dar băiat de bani gata, chiar de foarte mulţi bani şi după care alergau toate fetele.

Tatăl lui era, atunci, unul dintre cei mai bogaţi oameni din oraş, dacă nu primul. Şi Maxi ăsta, care schimba maşinile în funcţie de ce femeie dorea să aibă, într-o zi m-a acostat. I-am spus să mă lase-n pace, că ce s-a întâmplat atunci la aniversarea mea, a fost o întâmplare, prietenia lui nu mă interesează, eu nu alerg după băieţii cu bani şi vreau să-mi găsesc eu jumătatea, iubirea pură, adevărată. Minte şi gândire de adolescentă, suprasaturată de filme şi romane de dragoste cu happy end, asta aşa ca o mică paranteză, nu? M-a întrebat dacă mai sunt virgină. Pe moment m-a șocat întrebarea lui. Da, am răspuns prompt, fără să clipesc. Maxi, bineînţeles că a pufnit în râs, spunându-mi că, dacă tu eşti virgină, la câţi băieţi roiesc în jurul tău, atunci eu sunt papă! Am reacţionat vehement, şi foarte revoltată, chiar am strâns mâna pumn, să-l pocnesc, dar brusc, m-a fulgerat o idee! I-am propus: pariu pe o mie de dolari că sunt fecioară! N-ai tu atâţia bani, mi-a reproşat. Am să fac rost, i-am spus. Bine, a spus el, sunt de acord. M-am împrumutat şi-n stânga şi-n dreapta, bazându-mă pe fecioria mea şi într-o săptămână am făcut rost de bani… Pentru mine, imaginaţi-vă că era o sumă enormă atunci, chiar exorbitantă, eu care până atunci, nu ţinusem în mână o bancnotă mai mare de zece dolari. Ne-am întâlnit, eu, el şi gaşca, şi-am dat banii unui tip. În plus, el a mai strigat tare, ca să audă toţi din jur, o condiţie dură, suplimentară: în cazul în care pierd, timp de cinci zile să fiu sclava lui şi bănuiesc că realizaţi ce fel de sclavă aş fi fost! Am acceptat fără să clipesc, ştiindu-mă curată, şi, apoi trebuia să returnez banii împrumutaţi, nu? Am mers la medicul ginecolog, am obţinut actul necesar care atesta virginitatea şi… spre marea lui dezamăgire şi marea mea satisfacţie, am câştigat primii mei bani: o mie de dolari. Probabil că, masculul din el, grav rănit şi direct în orgoliu, la făcut să pluseze, căci, la câteva zile, m-a căutat. M-a invitat la o cafea şi mi-a făcut o ofertă: îţi mai dau încă o mie de dolari, dacă mergi cu mine o noapte! a zis el atunci.
       Se opri, mai luă o gură de vin şi după o scurtă pauză, privind-o direct pe Maria, o întrebă cu o voce foarte calmă:
       − Dumneavoastră, ce-aţi fi făcut doamnă, aţi fi acceptat sau nu?
       − Depinde de împrejurări, de stare, de conjunctură… unghiul din care priveşti problema, de situaţia…
       − Exact, interveni Lizetta ridicând în sus mâna în care avea paharul, întrerupând-o nerăbdătoare, acesta este răspunsul pe care mă aşteptam să-l primesc! Diplomatic, nu? Eu, naiva şi proasta de mine, am acceptat, jucând totul pe o carte mare… Un As cu „A’’ mare. Am avut poate o sclipire de moment, de geniu zic acum... gândindu-mă că, dacă tot mă vând, cel puţin să cer pe mine un preţ mare, spunându-i, clar şi răspicat că, nu mă vând pentru o mie de dolari, fecioria mea valorează mult mai mult, vreau cinzeci de mii de dolari. A ţipat la mine că sunt nebună. Tu nu ştii, a continuat el să strige la mine, să numeri banii până la o mie, dar până la cinzeci de mii. Nebună, nebună, dar ştiu concret ce vreau de la viaţă! i-am reproşat. Dă-mi banii, că mă descurc eu, apoi n-avea tu grijă că ştiu cei de la bancă să-i numere. Şi mai ştiu, mi-am zis atunci în gând, că tu eşti urâţel, mort după femei, puţin prostuţ şi tăticul tău are mulţi, mulţi bani. Apoi cu voce tare, i-am zis: şi voi merge cu tine, nu o noapte, ci o săptămână. Asta aşa ca să-l fac să se urce cu calul pe pereţi. După trei zile, a venit la mine cu fila de cec, spunându-mi că sunt banii lui de buzunar pentru un an. Minţea desigur, dar a vrut să mă impresioneze pe mine. Nu i-am răspuns nimic, deja îl şi vedeam cu balele curgându-i pe sânii mei feciorelnici, chiar virgini, pentru că nimeni nu-i mai pipăiseră până atunci, goi. Am mers la bancă, au transferat cec-ul în contul meu şi am închis ochii. Şi uite aşa, după o săptămână de distracţie, aveam în cont cinzeci de mii de dolari, cât câştigă mama în ani de muncă…
       Se opri, privindu-şi paharul, apoi îl goli iar dintr-odată.
       Maria o privi cum îşi mai toarnă vin, cum foarte elegant şi delicat duce paharul la gură şi bea fără grabă, de data aceasta, savurând gustul şi aroma vinului. Degetele ei fine, uşor pătate de nicotină dar cu unghiile bine îngrijite, strângeau delicat paharul.
       − Şi acum, probabil vă întrebaţi, de ce nu m-am oprit! Căci aveam o grămadă de bani, nu?
       Tăcu. Şi iar duse paharul la gură, şi la fel de încet, îl termină. Îl umplu din nou, privind-o pe Maria din când în când, cu o privire absentă, care nu aşteaptă niciun răspuns sau dacă totuşi venea unul, ar fi trecut pe lângă ea, fără să-l audă.
       − Da, reluă ea, privindu-şi paharul, pe care-l rotea între degete, aveam o grămadă de bani şi nu m-am putut opri. Probabil că, modul uşor şi rapid în care-i câştigasem, declanşase în mine ceva, declanşase în mine setea avarului nesătul şi nebun, de-a avea mulţi şi mai mulţi, cât mai mulţi bani… Maxi îmi deschisese şi drumul şi pofta de viaţă uşoară. Nu am rămas cu o traumă, cum citisem prin cărţi, şi pentru asta îi sunt recunoscătoare lui Maxi, toată viaţa. A ştiut să se poarte cu mine, deducând din comportamentul meu stingher, că e prima mea noapte, el având şi experienţă… nu m-a forţat, m-a pregătit o seară întreagă şi apoi totul a fost minunat…
       Se opri şi privind-o, spuse:
       − Vă mai amintiţi prima noapte de dragoste?
       Maria o clipă înlemni. Surprinsă de întrebare, este puţin spus. Trase adânc aer în piept şi rezemându-se de spătarul scaunului, răspunse:
       − Da, Lizetta, îmi amintesc! Chiar de multe ori mi-am amintit de ea.
       − Înseamnă că a fost minunată, dacă vă mai amintiţi de ea! Întotdeauna, memoria păstrează, în cotloanele ei misterioase şi întunecate, clipele frumoase…              Clipele urâte, le elimină ca pe un balast, în noroiul vieţii… Îmi povestiţi şi mie cum a fost? Sunt tare curioasă, vă rog!
       − Într-o zi am să-ţi povestesc! Acum să revenim la povestea ta, bănuiesc că nu s-a terminat, spuse privind-o cum se joacă cu paharul.
       Lizetta parcă plecase într-o călătorie, lăsându-şi doar corpul fizic, acolo pe scaun, aşa părea de absentă în acel moment. Îşi reluase jocul acela ciudat, cu rotirea paharului, privind foarte insistent mica oglindă formată de vin, încât Maria avu impresia că ea citeşte acolo trecutul.
       La un moment dat, fără a ridica privirea din pahar, o auzi:
       − Făceam sex pe bani! Pot să spun cu certitudine că nu mai trăiam momentul, nu mai simţeam nimic, nicio plăcere de cele mai multe ori, ci mimam totul, eram o maşină de făcut sex. O făceam pe bani, şi la propriu şi la figurat, căci, sub cearceaf, împrăştiam, pe fiecare dimineaţă, banii câştigaţi noaptea, la fiecare mişcare scoteau un foşnet unic, ştiut şi auzit numai de mine şi culmea, era singurul lucru care mă excita.
       − Dar, pentru aceste fapte, opinia publică te condamnă.
       Lizetta tăcu, uşor surprinsă de remarca Mariei, care, după opinia ei, nu prea avea legătură cu cele povestite şi, privind-o printre gene ripostă:
       − Da, sigur, cum să nu? Mă doare fix undeva de opinia publică, cum la fel de fix o doare și pe ea, atunci când eu nu-mi găsesc de muncă și n-am ce mânca. Poate, ce-mi spuneți e valabil în ţara dumneavoastră! Aici, cine să? Mă faceţi să râd, doamnă. Cine mă condamnă aici? întrebă ea puţin precipitată. Senatorii şi deputaţii, bărbaţii aceştia boşorogiţi de atâta politică şi stat în c.. pe scaun… care... care ne caută noaptea prin toate localurile, ca să-i facem fericiţi câteva ore? Cine ne mai condamnă? Bărbaţii frustraţi, respinşi chiar de amante sau de simandicoasele lor neveste, pe motiv că: „sunt obosită dragă!” sau ei put a băutură, nu a After-Shave Str.8, ca tânărul ei amant! Cine ne mai condamnă? continuă ea șirul întrebărilor din ce în ce mai agitată. Simandicoasa, care seara e obosită: de, dimineaţă şi-a tras-o cu grădinarul sau dracu’ mai ştie cu cine şi după amiază cu şoferul personal sau amantul tânăr, asta pentru somnul de frumuseţe!? Ăştia şi astea ne condamnă, doamnă! Dar o fac aşa de ochii lumii, să aibă şi ei activitate, o justificare puerilă în faţa electoratului şi a opiniei publice. O justificare meschină a banilor publici, cheltuiţi aiurea şi degeaba…
       Se opri şi roşie la faţă, mai mult de indignare decât de vin, încercă să-şi toarne în pahar, dar nu reuşi, mâna îi tremura destul de tare şi se opri. Maria nu comentă şi o aşteptă să se calmeze, privind-o cum încet, încet îşi revine, reluându-şi ritualul: cu umplerea paharului, contemplarea lui şi în final băutul.
       − Şi… zise Maria încet, fiindu-i teamă că nu-i mai povesteşte.
       − Și… gata, m-am oprit! oftă Lizetta adânc. În sfârşit, am reuşit să mă trezesc și să-mi ridic corpul din mocirla fericirii efemere şi m-am oprit, completă ea calmă şi foarte detaşată de tot ce-o înconjura. Mi-am dedicat un an mie, direct şi personal, dedicaţie specială pentru sufleţelul meu! Ştiţi ce înseamnă să-ţi dedici nişte zile… un an, sau, mă rog, nu contează numărul lor, dar să fie numai şi numai ale tale, să te iubeşti numai pe tine? o întrebă fixând-o pe Maria, cu o privire care nu cerea neapărat un răspuns, parcă era aşa doar de trezire sau de atenţionare, adică, vezi tu, Maria, trebuie neapărat să faci asta, să descoperi tu singură, ce înseamnă acest lucru.
       După câteva clipe reluă:
       − Nu ştiţi, nu!? Încercaţi şi veţi vedea, căci îmi este greu să vă povestesc prin cuvinte, acele trăiri!… Am călătorit în lung, am călătorit în lat, apoi şi pe la ecuator am călătorit şi am vizitat frumoasa planetă albastră, să văd eu, cu proprii mei ochi, cât este de frumoasă şi cât de albastră! Şi am văzut, ceea ce îmi doream să văd eu: adică partea nevăzută, partea reală, nu cea poleită şi retuşată… şi pregătită de reclame mincinoase! Eu am vizitat frumoasa mea planeta albastră, pe la periferie, prin mahalale, am mers numai şi numai pe lângă traseul marcat strident, cu roşu, pe ghidurile turistice, am mers prin gunoaie şi chiar noroaie, pe poteci făcute de picioare goale, pe drumuri folosite numai de animalele sălbatice. Am ocolit toate obiectivele turistice, am dormit în case abandonate şi castele medievale, uitate, părăginite şi năpădite de vegetaţie, dar şi de gunoaie, resturi menajere semn că pe acolo trecuse şi omul civilizat! Astea m-au atras, pe astea le-am vizitat.
       Se opri şi mai bău din pahar şi brusc amintindu-şi ceva spuse:
       − Ah! Îmi pare rău că n-am ajuns şi prin România, dar, am vizitat Albania şi cineva mi-a spus că nu prea era, la vremea aceea, mare diferenţă.
       Îşi umplu iarăşi paharul. Maria o privi încercând să-şi amintească cam al câtelea pahar este.
       − Şi, reluă Lizetta, naiba să mă ia, dar în Albania, am trăit cea mai groaznică experienţă din viaţa mea… Oftând, spuse: m-a violat un cioban, un albanez, mic ş-al dracu’ de dotat de mama natură. M-a prins acolo, la el, la stână, furasem o roată mică de caşcaval şi chiar mâncam din ea când a apărut el. S-a repezit ca un sălbatic, m-a târât în adăpostul lui, m-a pus jos, mi-a rupt hainele şi m-a violat. Eram atât de şocată încât nici nu am putut să ţip şi chiar dacă ţipam nu avea cine să mă audă… Gemeam de durere şi prostul de el interpreta geamătul meu ca unul de satisfacţie şi se purta şi mai brutal, în cele din urmă, înţelegând eu eroarea, am tăcut şi s-a oprit şi el. Vă daţi seama cât am suferit? Eu, care eram obişnuită cu altfel de comportament din partea bărbaţilor, acum aveam de-a face cu un animal, un sălbatic care, sunt ferm convinsă, nu mai văzuse o femeie frumoasă, în viaţa lui… A urmat o noapte de coşmar, m-a violat toată noaptea cu atâta furie şi sălbăticie, că trei zile am zăcut la pat, în mizerabila lui colibă. Când m-am făcut bine şi am vrut să plec, n-am putut, eram legată cu un lanţ de piciorul patului. Patul, un fel de-a spune, avea picioarele din nişte lemne bătute în pământ, altele puse aşa de-a latul şi peste toate, aşezate multe piei de oaie, care puţeau îngrozitor. Până la urmă am reuşit să scap, prefăcându-mă că sunt blândă şi ascultătoare şi i-am câştigat încrederea şi nu mai m-a legat de pat, dar mi-a lăsat lanţul de picior… oftă din nou şi mai adânc. La câteva zile, i-am pus foc la stână, drept răzbunare şi am fugit cu lanţul în braţe, gândindu-mă că: între mine şi stână, va alege stâna s-o salveze de la foc, şi-am avut dreptate… Apoi, o perioadă, am urât toţi bărbaţii, spuse ea cu privirea rătăcită, şi, n-am mai lăsat niciun bărbat, să mă atingă, măcar! Când mi-a revenit pofta de viaţă şi de bărbaţi, n-a mai vrut... dumnealui − arătă cu degetul spre propriul corp − adică fizicul! Ajunsesem un schelet mergător susţinut de piele, femeia şnur… Şi un vag surâs apăru pe chipul ei, adică: fără burtă, fără c.. şi sânii doi nasturi! Îmi era mie silă să mă privesc în oglindă, goală, dar să mă mai las privită de un bărbat!
       Se opri din nou, privind în gol... Şi totul, în acel moment, era gol: paharul gol, sticla goală…
       Maria, de la un timp, o privea şi o studia cu multă atenţie. Naturaleţea cu care povestea, începuse s-o fascineze. Dacă n-ar fi cunoscut-o cât de cât, ar fi crezut că are în faţă o actriţă foarte talentată, aşa de natural şi firesc povestea, trecând de la o stare la alta, fără să fie teatrală sau ridicolă.
       Mai ceru o sticlă cu vin şi Maria o văzu cum repetă, parcă respectând un ritual sacru, numai de ea ştiut şi practicat; turnarea vinului în pahar şi apoi degustarea lui, terminând cu înghiţirea, fără grabă, a licorii magice.
       − Şi, după acest episod, tragic? o întrebă, foarte curioasă Maria mai mult în şoaptă, să nu strice vraja momentului.
       − După acest episod?… Păi, a urmat o perioadă şi mai ciudată din viaţa mea… Prima săptămână am dormit, non-stop, mă scula doar şobi, şi duse mâna la burtă, semn că acolo locuia el, mâncam, apoi mă culcam din nou. După aproximativ două-trei luni, arătam ca o prezentatoare de modă, fetele acelea frumoase şi osoase, de-şi împleticesc picioarele când merg și prezintă moda, de zici că atunci învață mersul pe jos, sau croșetează, un ochi pe față unu pe dos… Apoi, am început un nou experimentat, dacă pot să-i spun aşa… Am lăsat femeile să mă alinte, să mă sărute și să mângâie şi am început să am aventuri cu ele, cu femeile lesbiene, bineînţeles. Bănuiesc că vă şochează, dar asta am făcut! În această perioadă am cunoscut trei femei celebre şi foarte bogate, lesbiene şi mult mai în vârstă decât mine, respectate în viaţa de zi cu zi, pozând în doamne din înalta societate, preocupate doar de acte de binefacere. Aveau organizaţii caritabile, erau… erau chiar şi căsătorite. Totul: căsătoria, soţul, organizaţia, erau de paravan, trăiau modern cum se spune, adică, fiecare cu treaba lui, iar eu eram păpuşa lor, răsfăţată şi plătită bine, chiar foarte bine…
       Se opri, mai luă o gură de vin, apoi, foarte visătoare, continuă:
       − Într-o zi, mi-a trecut prin cap o idee teribilă, chiar groaznică, dar mi-a lipsit scânteia, mi-a lipsit curajul s-o pun în practică. Ştiţi, zise ea, ridicându-şi privirea spre Maria, acum îmi pare rău că n-am pus-o în aplicare, ar fi fost o lecţie pentru… pentru cine? Putregai, hâc… putregai, răspunse tot ea.
       După o clipă de tăcere, coborî privirea în pahar şi continuă:
       − Îmi încolţise în cap ideea să le seduc soţii şi să mă las prinsă, de ele, cu ei, în dormitor, să le văd feţele, să le văd moacele tencuite cu smacuri, şi la unii şi la alţii! se opri brusc şi pufni în râs. Un râs batjocoritor, văzu Maria pe faţa ei.
       − Şi într-o zi, îşi reluă Lizetta spovedania, m-am trezit, brusc şi foarte brutal. Trecuse aproape un an şi am realizat că nu asta vreau… că nu asta caut… că vreau cu totul şi cu totul altceva, că tot bărbatul este cel care mă satisface cu adevărat, că mai am multe de oferit lui, bărbatului, nu femeilor… şi am dispărut fără nicio explicaţie… am dispărut inopinat din viaţa lor. Am fugit în Thailanda. Aici am stat un timp şi am învăţat arta erotică şi masajul erotic thailandez, realizând după primele lecţii că nu ştiam nimic din toate acestea şi că noi, femeile europene, suntem sclavele sexului şi sacul de box al bărbatului. După această aventură asiatică, cu un bagaj de cunoştinţe bine pus la punct în arta şi masajul erotic thailandez, superioară multor prostituate cu vechime şi total schimbată, am revenit în Paris, unde… hâc… unde, m-am apucat să pun în practică tot ce învăţasem acolo. Timp de patru ani am lucrat bărbatul, nu numai fizic, ci şi mintal. Unii bărbaţi au înţeles ceva, ceva... alţii ziceau că sunt nebună dar tot mă căutau din când în când. Pesemne că, le plăcea nebunia mea. Nu i-am băgat în seamă şi mi-am văzut de treabă: aveam un scop. De data aceasta aveam un ţel bine ancorat în mintea mea, nu? spuse ea zâmbind ironic. Să strâng în cont cât mai mulţi bani... bani şi iar bani! Erau şi bărbaţi care nu-mi plăceau din mai multe puncte de vedere − mai ales că se purtau brutal sau se credeau marchizul Sade − lor le dublam tariful, iar dacă mă mai căutau, le triplam... culmea este că tot veneau şi plăteau, cred că mai mult din snobism! După toate „iubirile efemere”, am ajuns la o concluzie: bărbaţii, unii de fapt, să nu generalizăm sau majoritatea cu care eu am avut de-a face, caută în prostituate, femeia visată de el... hâc... se simt frustraţi, se simt neînţeleşi, chiar nesatisfăcuţi... Ştiţi, mulţi mi-au spus: cu nevastă-mea nu pot să fac ce fac tu tine, m-aş simţi vulgar... Cred că şi unele femei caută în soţ, amantul... Cu soţul nu faci în pat ce faci cu amantul… Se opri cu privirea rătăcită asupra paharului, neînţelegând imaginile deformate ce se derulau prin sticla lui.
       − Acum... şi acum ce faci?
       − Acum... răspunse ea privind paharul gol, sticla goală pe jumătate… Acum... hâc... acum e gol! Şi Lizetta ridică paharul, privind-o pe Maria prin el: e gol... vezi, e gol… e gol goluţ, aşa este şi sufletul meu, acum, gol! Dar, acum doar mă distrez cu bărbaţii. Fac… fac o riguroasă selecţie şi o fac din pură plăcere... cu cine-mi place şi cât timp vreau eu... bărbaţii, bărbaţii sunt nişte copii mai mari uşor de păcălit... acum eu domin, acum eu… eu am bani…
       − N-ai fost niciodată îndrăgostită? o întrebă Maria, uimită de tot ce auzea.
       − Îndrăgostită?! Ce este dragostea, doamnă? Sau, mai presus de toate, ce este iubirea? Puteţi să-mi spuneţi, să-mi răspundeţi, repede şi la obiect! Acum dragostea sau iubirea are finalitatea direct proporțională cu contul din bancă! Este direct proporţională cu zerourile după o cifră... Cu cât mai multe zerouri, cu atât mai multă minciună și mimare… Cât despre adevărata iubire, ce să mai vorbim!? Se opri şi ridicând degetul arătător spuse: ,,Adevărul pur şi simplu este foarte rar pur şi niciodată simplu’’ citat din cugetările lui Oscar Wilde, spuse ea zâmbind.
       − În legătură cu dragostea sau iubirea, nu-i chiar aşa, asta e opinia ta, formată în urma...
       − Vieţii de prostituată? întrebă rapid, Lizetta, ironică.
       −Nu, formată în urma traumelor prin care ai trecut, am vrut să spun.
       − Dumneavoastră aţi fost, hâc… aţi fost îndrăgostită?
       − Da, am fost, enorm de mult am fost! Şi poate că mai sunt, adăugă ea mai mult ca pentru sine.
       − Şi… şi unde este iubitul, mă rog, dacă nu vă supăraţi?
       − A plecat!
       − Păi... păi, vedeţi!? A plecat. Ceva nu i-a convenit, ceva s-a întâmplat.
       − Într-o zi te vei îndrăgosti şi tu! Te vei îmbolnăvi de această boală: dragostea! Ai să vezi! Atunci ai să vii la mine, am nişte pastile care fac minuni! glumi Maria.
       − Da, mulţumesc! Eu am pastila mea, şi funcționează pe baterii, înţelegeţi la ce mă refer, nu? Acum, vreau să mai beau un pahar, să uit de… pastilă, răspunse Lizetta ironic.
       − O să vină, sigur o să vină şi această „boală’’, nimeni nu a scăpat de ea.
       Lizetta se ridică de la masă.
       − Acum mă scuzaţi, hâc… dar trebuie să plec, merg să mă culc, să mă odihnesc, la noapte am un „business” de rezolvat! Pa! La revedere!
       − La revedere Lizetta, mi-a făcut plăcere să conversez cu tine! Te mai aştept!
       − Prea bine, doamnă! Dar… dar data viitoare ascult povestea dumneavoastră. Povestea de iubire, a dumneavoastră cred că, hâc… cred că este cu… cu din astea, cu, Feţi-Frumoşi… şi Ilene Cosânzene.
       Lizetta plecă uşor împleticindu-se, ocolind cu multă abilitate mesele.

       Doamne, când mă gândesc că şi eu eram la un pas de… dar eu, eu la vârsta ei nu gândeam aşa, aveam alte concepţii despre viaţă, despre iubire! gândi Maria urmărind-o cum se îndepărta. Mers semeţ, drept, aproape băieţesc, chiar apăsat. Nu bănuiai că acel corp delicat de fată, încă bine proporţionat, ascunde un suflet atât de zbuciumat.

[Gheorghe Pârlea]

Îmi place cum scrieți. Interesant dialogul între cele două personaje feminine, cu experiențe de viață antagonice. E în el (în dialog) realism, aspecte care frizează moravurile, precum și exemple de amendare a exceselor. Decurge firesc -- fluent, matur. Vă e evident antrenamentul deja consolidat. 

Cu respect,   

[Emil Dumitru]

Vă mulțumesc frumos pentru comentariu, domnule Gheorghe Pârlea, și răbdarea de a citi această postare atât de lungă.  

Cu respect și drag,

Gheorghe Pârlea a spus :

Îmi place cum scrieți. Interesant dialogul între cele două personaje feminine, cu experiențe de viață antagonice. E în el (în dialog) realism, aspecte care frizează moravurile, precum și exemple de amendare a exceselor. Decurge firesc -- fluent, matur. Vă e evident antrenamentul deja consolidat. 

Cu respect,   

[Amanda Spulber]

Îmi amintesc de Maria și prima ei noapte de dragoste. Îmi amintesc și că nu mi-a inspirat încredere partenerul ei. Observ că Maria e singură acum. Poate e ceva temporar sau nu. Oricum, aici rezultă cât de bine ați descris personajul, încât ați sugerat că urmează să se întâmple ceva în viitor.

Despre Lizetta, personajul este interesant. Nu doar pentru viața mai puțin obișnuită pe care a dus-o, dar și pentru felul în care se raportează la ea. Încă nu îmi dau seama dacă este un personaj tragic sau nu, deși este complex. Am încredere în capacitatea ei de a se adapta. Mi-a plăcut imaginea cu privirea în gol, paharul gol, sticla goală, totul gol. Aș spune că Lizetta e un personaj foarte reușit. M-a făcut să fiu interesată de soarta ei.

Despre formă, textul are nevoie de un pic de corectură. Am remarcat unele virgule între subiect și predicat, dintr-o dată în loc de dintr-odată, ați în loc de a-ți.

[Emil Dumitru]

Vă mulțumesc pentru lectură, comentariu și pentru ajutor. Am corectat. Nu mă supăr când cineva îmi spune unde și ce am greșit, spun asta ca să știți pe viitor și să-mi spuneți totate greșelile pe care le observați, sunt receptiv și numai așa pot învăța. 

Amanda Spulber a spus :

Îmi amintesc de Maria și prima ei noapte de dragoste. Îmi amintesc și că nu mi-a inspirat încredere partenerul ei. Observ că Maria e singură acum. Poate e ceva temporar sau nu. Oricum, aici rezultă cât de bine ați descris personajul, încât ați sugerat că urmează să se întâmple ceva în viitor.

Despre Lizetta, personajul este interesant. Nu doar pentru viața mai puțin obișnuită pe care a dus-o, dar și pentru felul în care se raportează la ea. Încă nu îmi dau seama dacă este un personaj tragic sau nu, deși este complex. Am încredere în capacitatea ei de a se adapta. Mi-a plăcut imaginea cu privirea în gol, paharul gol, sticla goală, totul gol. Aș spune că Lizetta e un personaj foarte reușit. M-a făcut să fiu interesată de soarta ei.

Despre formă, textul are nevoie de un pic de corectură. Am remarcat unele virgule între subiect și predicat, dintr-o dată în loc de dintr-odată, ați în loc de a-ți.

[Bircea Marian]

 Bun, foarte bun, m-a pus pe gânduri. În Germania, o treime din lucrătoarele din industria sexului sunt românce. Vorbesc despre cele care lucrează legal. Nu pot să nu mă gândesc ce fel de societate, ce fel de nație suntem?

[Emil Dumitru]

Vă mulțumesc pentru lectură și comentariu. Fragmentul, așa cum ați văzut, face parte dintr-un mic roman și este inspirat din viața reală a unei femei: Maria Dinulescu.

Bircea Marian a spus :

 Bun, foarte bun, m-a pus pe gânduri. În Germania, o treime din lucrătoarele din industria sexului sunt românce. Vorbesc despre cele care lucrează legal. Nu pot să nu mă gândesc ce fel de societate, ce fel de nație suntem?

[Vasilisia Lazăr]

- Maria, în această perioadă o cunoscu pe Lizetta - virgulă între S și P

- Dar Lizetta, de ce nu cauţi ceva de muncă? - Lizeta trebuie încadrat între virgule

- auto compătimitor – se scrie legat

- Dar sunt sigură că mama, v-a povestit și mai mult, de ce am abandonat eu căutările. – prima virgulă e între S și P

- Dar Lizetta, interveni Maria, - aceeași greșeală, cuvântul strigat trebuie încadrat între virgule

- Şi singurătatea naşte monştrii! – monștri

de faptul că, frumuseţea e trecătoare – fără virgulă

- Eu, încă nu-mi doresc aşa ceva – virgulă între S și P

- Vai Lizetta, cum poţi să gândeşti una ca asta? – Lizeta între virgule

- Mă aud foarte bine şi gândesc simplu doamnă, - doamnă între virgule

- cam urâţel dar băiat de bani gata – întotdeauna, înaintea conjuncțiilor dar și iar, se pune virgulă

- Tatăl lui era atunci, unul dintre – atunci trebuie încadrat între virgule

- cu happy end fericit – este pleonasm, happy end înseamnă sfârșit fericit

- Maxi, îmi deschisese şi drumul şi pofta de viaţă uşoară. – virgulă între S și P

- Maria, o clipă înlemni. – virgulă între S și P

- Îmi povestiţi şi mie cum a fost! Sunt tare curioasă, vă rog? – aici, semnul întrebării trebuie inversat cu semnul exclamării

- încât Maria, avu impresia că ea citeşte acolo trecutul. – virgulă între S și P

- era singur lucru care mă excita. – singurul

- Mă faceţi să râd doamnă. – înainte de doamnă trebuie virgulă

- Ăştia şi astea ne condamnă doamnă! – la fel

- Şi am văzut, cea ce îmi doream să văd eu – ceea ce, cu doi e

- Adevărul pur şi simplu, este foarte rar pur şi niciodată simplu – e virgulă între S și P

- Prea bine doamnă! – virgulă înainte de doamnă

Așadar, probleme cu virgula. Vedeți aici! Folosirea virgulei

Un text interesant din care aflăm multe din subteranele acestei „meserii”. Nu-mi imaginez ce va urma în partea a doua sau câte vor mai fi și dacă tot așa, din urma unui dialog, vom afla despre viața Lizettei. sau urmează Maria... Vom vedea. :)

[Vasilisia Lazăr]

Îmi amintesc de prima scriere pe care v-am citit-o. Să fi fost cu vreo 13 ani în urmă? Nu mai știu. Eram pe „Cititor de proză”. Constat cât de mult ați evoluat. Dar dumneavoastră ați fost întotdeauna deschis comentariilor și sfaturilor. Și foarte perseverent. Vă felicit!

[Emil Dumitru]

Doamna Vasilisia, vreau să vă mulțumesc sincer (și este o mulțumire sinceră, din inimă, nu de protocol) pentru tot ajutorul. Fiți sigură că nu mă supăr, voi fi foarte atent pe viitor și la fel de receptiv. Am obsevat că la poezie este așa de simplu: poți să scrii numai cu litere mici, fără semne de punctuație, etc. Dar... dar la proză, păi la proză, NU ai voie să faci nicio greșeală și, vreau să fiu clar, nu spun asta cu răutate, este doar o simplă constatare, doar atât.

Voi corecta totul. Sunt sigur că vă amintiți că la început, adică în 2012 când m-am înscris în acest site, eu am spus că: sunt doar un absolvent de liceu (liceu cu profil industrial!) și îmi place să citesc, iar cu gramatica nu am fost prieten... dar m-am străduit să învăț pe parcurs. Îmi amintesc cu mare drag de doamna profesoară de limba română, doamna Alexandru Alexandra, care mi-a insuflat dragostea pentru a literatură, chiar dacă mai mereu mă „taxa” pentru greșeli gramaticale...

Vasilisia Lazăr a spus :

Îmi amintesc de prima scriere pe care v-am citit-o. Să fi fost cu vreo 13 ani în urmă? Nu mai știu. Eram pe „Cititor de proză”. Constat cât de mult ați evoluat. Dar dumneavoastră ați fost întotdeauna deschis comentariilor și sfaturilor. Și foarte perseverent. Vă felicit!

[Vasilisia Lazăr]

E vorba doar de virgulă. Cu virgula au probleme foarte mulți. Nu e vorba de greșeli gramaticale. Sunt convinsă că o veți remedia. Că ați făcut doar un liceu? Cu atât mai lăudabil. Și apoi, unii au și trei facultăți și tot degeaba... 

Emil Dumitru a spus :

Doamna Vasilisia, vreau să vă mulțumesc sincer (și este o mulțumire sinceră, din inimă, nu de protocol) pentru tot ajutorul. Fiți sigură că nu mă supăr, voi fi foarte atent pe viitor și la fel de receptiv. Am obsevat că la poezie este așa de simplu: poți să scrii numai cu litere mici, fără semne de punctuație, etc. Dar... dar la proză, păi la proză, NU ai voie să faci nicio greșeală și, vreau să fiu clar, nu spun asta cu răutate, este doar o simplă constatare, doar atât.

Voi corecta totul. Sunt sigur că vă amintiți că la început, adică în 2012 când m-am înscris în acest site, eu am spus că: sunt doar un absolvent de liceu (liceu cu profil industrial!) și îmi place să citesc, iar cu gramatica nu am fost prieten... dar m-am străduit să învăț pe parcurs. Îmi amintesc cu mare drag de doamna profesoară de limba română, doamna Alexandru Alexandra, care mi-a insuflat dragostea pentru a literatură, chiar dacă mai mereu mă „taxa” pentru greșeli gramaticale...