Fragment din romanul în lucru „ILEANA”

[Lucian Ioan Domsa]

 …  Lisaveta a deschis ușa la casă, cuprinzând cu privirea întinderea nesfârșită de omăt. Și-a strâns mai tare broboada pe cap și a ridicat ochii ca să vadă fulgii ce dansau în jurul ei. A zâmbit și a făcut câțiva pași prin zăpada ce gătea pământul. Copacii de zahăr din livadă dormeau fără să simtă frigul, înfofoliți la picioare de mantia albă strălucitoare, iar crengile lor se mândreau cu mănușile călduroase de puf. Lângă vălăul din care bea apă câinele, gheața ca oglinda le făcea cu ochiul petalelor de marmură albă apărute sub acoperișul șoprului. Iarna a pictat cerul cu leșie și a oprit soarele să stea de vorbă cu pământul. Zăpada cernută din văzduh a troienit cărările, până când s-au rătăcit unele de altele.

      „Haida, Todoruț să vezi ceva!”, și-a îndemnat Lisaveta feciorul de numai șase anișori care atunci s-a trezit. L-a născut târziu pe copil. Chiar dacă era o moașă pricepută, nu a reușit să rămână grea, cu toate leacurile și siropurile ce le-a luat. Gherasim zicea că așa o fost voia lui Dumnezeu ca ei să nu aibă copii, iar Lisaveta să moșească alte muieri. Însă ea s-a rugat multă vreme la Maica Domnului s-o binecuvânteze cu un prunc. A rămas însărcinată la peste treizeci și cinci de primăveri, când toate speranțele li s-au năruit.

       Zgâmboiul a țâșnit din pat doar în izmene și a alergat spre ușă. Când a zărit preaplinul omătului, a scos un țipăt de bucurie și și-a privit rugător mama. Muierea a dat din cap înțelegătoare, zicându-i că va scoate sania din șopru și va așterne pe ea un țol. „Să te dai încet dragu’ lu’ mama”, i-a zis ea copilului, privind spre livada din josul curții. „Io tră’ să bag pita-n cuptor, că deloc s-o-nturna ticu-to de la jite…”.

      Făcea câțiva pași de la cuptorul de pită până-n curte, cufundându-și opincile până la jumătate-n covorul de omăt și se ștergea pe mâini de făină pe șurța-nchisă la culoare. Privea spre livadă, destul cât să zărească vârful căciulii din capul copilului. L-a strigat pe nume, iar el i-a răspuns de undeva din spatele pomilor copleșiți de binecuvântarea zăpezii. Muierea s-a întors la treburile ei, grăbindu-se să bage pita-n cuptor. Când l-a strigat a doua oară și copilul n-a răspuns, și-a zis că pesemne n-o fi auzit din cauza vântului ce a-nceput să răscolească ușor fuioarele de alb. A mai zăbovit lângă cuptor, răscolind jarul cu vătraiul. Și-a îmbumbat un nasture la sfetărul cel gros și și-a strâns năframa sub bărbie. „Mă Todoruț!”, a strigat ea mai tare când fulgii mari și-au început dansul în jurul casei.

     Croncănitul corbului ce și-a luat zborul speriat de pe creanga nucului din spatele casei s-a auzit mai încet decât strigătul muierii când a deschis portița la grădină. Urmele tălpilor saniei și a cizmulițelor copilului se zăreau clar în zăpada bătătorită. Femeii i s-a tăiat răsuflarea după ce a făcut câțiva pași, afundându-se-n omătul proaspăt. La câțiva metri mai în jos, căciula cea neagră a lui Todoruț zăcea deasupra stratului de zăpadă. A urmărit cu privirea încețoșată urmele lăsate de sanie. Deasupra, soarele înfrigurat a căscat, pregătindu-se de somnul de amiază. Mai erau cam două săptămâni până la Crăciun, iar sătenii se pregăteau încetul cu încetul de sărbătoare.

      A dus mâna la gură să-și înăbușe un țipăt când a zărit pete roșii pe zăpada din jurul cireșului cel mare din mijlocul grădinii. Pe trunchiul lui se zăreau dâre roșiatice, iar în spate, din pumnul strâns al micuțului picurau stropi de apă. Femeia a căzut în genunchi și a început să urle. Ciotul ascuțit ivit din stratul gros de zăpadă a străpuns tâmpla copilului. Întins pe burtă pe sania proptită-n cireș, Todoruț o privea cu ochii larg deschiși și cu gura întredeschisă-ntr-un zâmbet. Lisaveta s-a prăbușit pe spate, căutându-l din priviri pe Dumnezeu. Ninsoarea s-a întețit, iar vântul a luat cu el urletul femeii și l-a risipit pe părău în jos…

[Vasilisia Lazăr]

Ar trebui să postați mai rar și fragmente mai lungi. Să înțeleagă ceva cititorul când citește un fragment. În acest fel, ajungeți să ocupați tot spațiul rezervat prozei, dacă postați la o zi sau două câte un fragmențel. E totuși proză... La poezie e altceva.

[Lucian Ioan Domsa]

Da, mulțumesc! Așa voi face.

Vasilisia Lazăr Grădinariu a spus :

Ar trebui să postați mai rar și fragmente mai lungi. Să înțeleagă ceva cititorul când citește un fragment. În acest fel, ajungeți să ocupați tot spațiul rezervat prozei, dacă postați la o zi sau două câte un fragmențel. E totuși proză... La poezie e altceva.

[Mihai Katin]

Este interesasnta   maniera de  a  prezenta ceea ce este cu  adevarat  o  tragedie umana.Interesant  pentru  ca elementele  tablourilor ce se succed  sund  atat  de normale,de pitoresti  pana la ...Croncănitul corbului ce și-a luat zborul speriat de pe creanga nucului din spatele casei s-a auzit mai încet decât strigătul muierii când a deschis portița la grădină.

Urmeaza apoi  acea graduala trecere spre  paroxismul   situatiei:

căciula cea neagră a lui Todoruț zăcea deasupra stratului de zăpadă

A dus mâna la gură să-și înăbușe un țipăt când a zărit pete roșii pe zăpada din jurul cireșului cel mare

Femeia a căzut în genunchi și a început să urle. Ciotul ascuțit ivit din stratul gros de zăpadă a străpuns tâmpla copilului

Întins pe burtă pe sania proptită-n cireș, Todoruț o privea cu ochii larg deschiși și cu gura întredeschisă-ntr-un zâmbet....aceasta este o  imagine simboll pentru  tot ce inseamna  oroare

Lisaveta s-a prăbușit pe spate, căutându-l din priviri pe Dumnezeu.....bine  spus cautandu-l...

cu  pretuire!

[Lucian Ioan Domsa]

Vă mulțumesc Domnule Mihai Katin! Cu prețuire și respect! Vă recomand cu drag cele două romane scrise de mine ,,Aneta" și ,,Măriuca"!

[Vasilisia Lazăr]

Doamne, ce episod de viață! Îngrozitor! Foarte bine redat într-un crescendo al dramatismului. Felicitări pentru scriere și sper să fie doar creativitatea și imaginația ta de vină.