Condamnare(part.24)

[Giurgiu Silvia]

   Ursuză și scârbită, Amneris fixa cu încăpățânare plasma imensă din salonul în care își petrecea zilele și se străduia să se refugieze psihic în vidul mintal, pe care îl crease cu ajutorul unor elaborate și complicate tehnici psihologice, dar disperarea și furia ucigașă care o mistuia necontenit îi zădărniceau eforturile și se vedea silită să asculte explicațiile ipocrite ale Ambrei, care pretindea că muta munții din loc pentru a-i procura un alt mijloc de comunicare. Nu putea suporta expresia aceea a surorii de vinovăție și stânjeneală, care îi schimonosea chipul într-un mod atât de evident. Transparența caracterului ei, cândva, într-un trecut îndepărtat, îi provoca doctoriței duioșie și ilaritate. Îi plăcea să o provoace și se amuza copios când o punea în situații penibile pe biata Ambra, incapabilă să mintă cum trebuie.
   Alungă din minte iritată amintirile care amenințau să îi străpungă învelișul de oțel al inimii și să îi pună în pericol gheața din suflet, care dacă s-ar fi topit sub căldura sentimentelor, ar fi înghițit-o ca un torent dezlănțuit.
  - Se pare că nimic nu mai funcționează cum trebuie în țara asta, de când ai ieșit tu din sistemul medical, Ami! Toată lumea promite câte în lună și-n stele, dar totul rămâne la stadiul de promisiune și nimeni nu își mai bate capul să miște din loc angrenajul ăsta infernal al birocrației! M-am săturat să tot alerg în dreapta și-n stânga, să sun oameni care se descotorosesc de responsabilități, trimițându-te de la un birou la altul, să mă rog și să mă umilesc la toți incompetenții! Am și eu viața mea, ce naiba! De ce nu vrei să accepți ajutorul celorlalti? Eu nu mai pot! Gata! Faci cum vrei!
   ,,Ce dracu pot să fac eu, idioato! urlă Amneris mut, înroșindu-se de furie. Nu vezi că depind total de tine, o incapabilă și o plângăcioasă patologică? Zii mai bine că îți convine de minune situația asta și că nu vei mișca un deget în realitate, pentru a mă scoate din muțenia asta blestemată! Nu vă convine să auziți că sunteți niște sclavi, proști și ipocriți și vreți să vă umpleți burțile și buzunarele cu agoniseala mea, fără să dați în greu! Așteptați să crăp mai repede, ca să vă îmbuibați cu tot ce vă rămâne! Voi crăpa când îmi va sosi ora, dar tu ai să faci cum vreau eu și îmi vei aduce instrumentul ăla nenorocit, chiar de-ar fi să fie ultimul lucru pe care îl vei face în mizerabila ta viață!”
   Ambra își continua lamentările, aprinzându-se tot mai mult și victimizându-se cu o voce stridentă, care o scotea din minți pe invalidă. De furie și disperare, lacrimile acesteia țâșniră din ochii gri cu irizări metalice, umilind-o și mai tare. Speră ca nimeni să nu i le observe, până va reuși să-și recompună masca impasibilă și dură, pe care o arăta lumii pentru a-și mimetiza frica, durerea și singurătatea. Reuși fără prea mult efort, mai ales că cealaltă era prea preocupată de ea însăși, ca să mai observe reacțiile surorii. Amneris își înghiți amarul și bâjbâi în zadar după firida ei secretă, dar se pare că fusese repudiată și de acolo. Televizorul nu făcea nici el față debitului verbal al Ambrei iar Maria își astupă urechile sugestiv pe la spatele acesteia, făcând o figură complice cu Amneris, care n-o băgă în seamă. Oricât ar fi călcat-o soră-sa pe nervi, niciodată nu încuraja obrăznicia altora la adresa alor săi și o puse la punct pe Maria cu o privire severă și mai lungă ca de obicei. Toată puterea ei spirituală se reflecta în privirea-i hipnotică, tăioasă și fascinantă, cu care încă își mai putea domina supușii. Maria dispăru timorată în bucătăria minusculă, unde își făcea de lucru cu branulele bolnavei, pe care le steriliza minuțios, nu atât din conștiinciozitate, cât pentru a se ține departe de privirile cârcotașe ale patronilor.
   ,, Hm! bombănea ea. Las-o să o tâmpească de cap! Așa îi trebuie, că prea e trufașă! Dacă îi arăți un pic de solidaritate și compasiune, imediat te trăsnește cu ochii ăia de Meduză, care te transformă în stană de piatră! Mie chiar îmi era milă de ea!...”
   Plânsul refulat îi provocă bolnavei o criză respiratorie violentă, ce puse în alarmă ventilatorul și pe cele două femei, care se precipitară în ajutorul nefericitei. În timp ce Ambra o ventila mecanic, Maria o aspira de zor, nereușind să facă față valului de salivă care se revărsa din glandele scăpate de sub control și care o sufocau. Lacrimile îi obturau ochii injectați, chipul îi devenise cianotic iar maxilarele se încleștaseră prinzând între dinți buza inferioară din care curgea sângele negru, prelingându-se pe bărbie și pe piept. Ambra și Maria se luptară să-i desprindă buza din capcana de fier a dinților, martirizându-i maxilarul și reușiră să-i strecoare între dinți suzeta specială care rezista eroic acelor mușcături necontrolate, dar o bucată de carne din buza zdrențuită atârna dezolant între degetele Ambrei.
   Tentativele lor disperate reușiră să o stabilizeze până la urmă și paloarea mortală luase acum locul cenușiului, care cobora înapoi în tenebrele lacome. Istovită, înfrântă și speriată, Amneris respira din nou cu profundă recunoștință. Lipsa aerului era tortura cea mai cumplită pe care viața o putuse inventa pentru ființa umană. O experimentase de multe ori de-a lungul anilor de boală, dar de fiecare dată crezuse că va fi ultima. De fiecare dată își aducea aminte cine era și o vreme se comporta cum trebuie, dar tiranul din ea se întorcea mereu. Îl accepta cu bucurie și mândrie, îl invoca și se abandona lui, cu voluptatea puterii pe care i-o insufla. Era ego-ul ei și lipsa lui o înnebunea.

[Mihaela Suciu]

Aceeași confruntare, verbală și non verbală, tălmăcită și răstălmăcită, care atrage cititorul și nu-l plictisește. Felicitări!

[Sofia Sincă]

Continuarea în același ritm apăsător, revoltător și frustrant din ambele părți: bolnav și îngrijitor... Va ieși un roman bun. Cred că ai trecut prin ceva asemănător că ai informații în domeniu. Dar e de bine.

Ai niște modificări de făcut și de pus unele semne diacritice lipsă.

care se decotorosesc,- care se descotorosesc

care o sotea din minți - o scotea

imediat de trăsnește - te trăsnește

Am citit cu plăcere,

Sofi

[Giurgiu Silvia]

Mihaela Suciu a spus :

Aceeași confruntare, verbală și non verbală, tălmăcită și răstălmăcită, care atrage cititorul și nu-l plictisește. Felicitări!

Mulțumesc pentru aprecieri și prezența ta constantă, Mihaela! Tu știi că admirația și stima e reciprocă!

[Giurgiu Silvia]

Sofia Sincă a spus :

Continuarea în același ritm apăsător, revoltător și frustrant din ambele părți: bolnav și îngrijitor... Va ieși un roman bun. Cred că ai trecut prin ceva asemănător că ai informații în domeniu. Dar e de bine.

Ai niște modificări de făcut și de pus unele semne diacritice lipsă.

care se decotorosesc,- care se descotorosesc

care o sotea din minți - o scotea

imediat de trăsnește - te trăsnește

Am citit cu plăcere,

Sofi

Mulțumesc d-na Sofi! Ca întotdeauna, prezența, observațiile și aprecierile d-voastră mă onorează mult! E adevărat, totul e mai autentic atunci când scrii în cunoștință de cauză! Cu aceeași considerație și simpatie, Silvia!