Condamnare ( continuare-fragment 19)

[Giurgiu Silvia]

   Dimineața bătea la ferestre de ceva vreme, dar orologiul nu considera oportun să tulbure somnul întârziat al femeii, care se luptase toată noaptea cu toanele bolii ce-i nega dreptul la respirație. Nici Lucia nu se bucurase de prea multă odihnă căci ventilatorul parcă înnebunise și intra în alarmă la fiecare jumătate de oră, făcând-o să sară ca arsă din canapeaua pe care se întinsese și să alerge în ajutorul bolnavei, pe care o găsea de fiecare dată vânătă și cu spume la gură din cauza lipsei de aer. Nu mai contenea cu ventilația și aspirația traheei care se obtura într-un mod inexplicabil și aproape complet, așa că preferă să aducă un fotoliu în cameră alături de patul lui Amneris, care suferea îngrozitor. 

  Acum zăceau amândouă într-un somn letargic din care nu doreau să se mai trezească. Dar ora șapte sosi și deșteptătorul sună îndelung, conștiincios și cu nestrămutată hotărâre. Lucia se ridică din fotoliu cu un geamăt de durere și frustrare dar imediat conștientiză unde se află și cercetă îngrijorată chipul palid și transparent al bolnavei, care o fixa calmă cu ochii ei albaștri și imobili, luminați de un surâs liniștitor. 

   - Bună dimineața, Rază de Soare! îi șopti ea, dezmierdând-o afectuos. Mai poți? Eu cred că ești puternică și dârză ca o stâncă, dacă mai poți zâmbi după o asemenea noapte! De data asta a fost chiar dur, nu-i așa? Tare mult aș vrea să-ți aflu gândurile și să-mi poți spune cum să te ajut! 

  ,, Ai putea, dacă ți-ai folosi puțin creierașul! îi replică Amneris, în gând. Hai femeie, aruncă o privire la aparatele astea! Tu știi prea bine care sunt valorile normale, căci ești mai deșteaptă decât colegele tale! Hai Lucia, un pic de intuiție, ce naiba! Vezi ce a combinat nenorocitul ăla de Giani pe aici, de m-a sabotat în felul ăsta!”

 Privirea ei împunse cu disperare asistenta care o privea ca pe o integramă imposibil de rezolvat. 

  - Da, crede-mă că mă gândesc care poate fi cauza acestui balamuc! Tu știi, Amneris? Ochii ăștia îmi confirmă că da! Care e, fir-ar să fie? 

  Lucia se aplecă asupra ei, ca și cum ar fi vrut să asculte muțenia acelor buze strânse într-o tăcere eternă. Urmări cu multă atenție mișcările imperceptibile ale globilor oculari ce tindeau să indice ceva anume. Se încruntă de încordare și scormoni febril printre ideile din mintea ei, încercând să identifice acel ceva care tot încerca să se contureze, dar se dezintegra apoi ca într-o explozie de particule de gânduri. Străfulgerată, se îndreptă brusc de mijloc și se duse glonț la mașinăriile ce sforăiau neregulat, în loc să pulseze ritmic și molcom, ca de obicei. Inima Amnerisei încetă să mai bată de încordare.

  ,, S-a prins!” exultă ea plină de speranță. 

   - Ce dracu se întâmplă aici! exclamă Lucia incredulă. Știi cine a reglat ventilatorul ăsta, ultima dată? Hm, chiar dacă ai ști, nu mi-ai spune, este? revizui ea, mucalit. Mă mir cum de nu ți-au explodat plămânii, sărmana de tine! Nu, că asta-i culmea! Trebuie să o sun imediat pe Ambra să cheme tehnicianul! Deocamdată mă hazardez eu să cobor un pic valorile căci îmi amintesc foarte bine că trebuie să fie la 2-2,5, pe când acum e la opt!... Îți dai seama, Amneris?... La opt!... De aceea plămânii tăi au scuipat foc și pară, noaptea asta! Cine a fost vițelul care a umblat la reglaj și a greșit în felul ăsta? Eu sigur nu m-am atins de aparate în ultima vreme iar Maria e plopistă! Nu s-ar apropia de ele nici torturată! 

   ,, Dacă insiști, ajungi unde trebuie, fată isteață! o îndemna Amneris, asemeni unui suporter ce întrevede victoria echipei preferate. Numai că nu un ,, vițel” a pus la cale ,,balamucul ăsta” cum îi spui tu, ci un șacal periculos de genial! Oricum, meriți o medalie, fată dragă! Te-aș pupa, dacă aș putea!” 

  Ascultând cu nesaț cuvintele Luciei ce sporovăia la telefon cu Ambra, Amneris închise ochii fericită și ușurată, mulțumind dulcei Fecioare că nu era înconjurată numai de cretini. Istețimea Luciei se făcuse remarcată încă de la început și acest lucru îi asigurase un loc de muncă stabil și bine plătit în serviciul exigentei și teribilei doctorițe. 

  Sabotajul odată descoperit, a fost remediat în grabă de persoane specializate, dar întrebările care și le puneau fiecare în mod firesc rămaseră fără niciun răspuns și nimeni nu mai insistă asupra acelui aspect, de teamă să nu se trezească cu vreo vină în spinare. Oricine ar fi putut greși din pură neatenție. 

   Amneris se bucura de fiecare doză de aer ca și cum ar fi fost ultima și într-un fel chiar ar fi putut fi, căci ziua următoare nu promitea nimic bun. Revenirea fizioterapistului era iminentă și ea îl aștepta cu o nerăbdare fatalistă, așa cum aștepți o confruntare teribilă cu un adversar pe care nu-l poți evita. Spera să iasă vie și din atentatul acela ce urma să aibă loc, dar suferințele îndurate în ultimele douăzeci și patru de ore o secătuiseră de puteri. Se simțea ca un gladiator aruncat în arenă, ce aștepta resemnat să fie supus la încercări necunoscute și deosebit de periculoase. Imposibilitatea ei de a se apăra în vreun fel o enerva și o neliniștea la culme, dar o și provoca și o îndârjea în egală măsură. Cinismul și ironia cu care își înfrunta soarta o uimea chiar și pe ea, dar îi plăcea că era os dur, altfel cum ar fi suportat situația în care se afla? O amuzau atențiile exagerate care i se acordau, dar o irita compasiunea de orice natură, așa că se închise ursuză în carapacea ei, tot restul zilei.

    Noaptea dormi ca un buștean, spre bucuria Mariei care o vizită doar odată sau de două ori, fără să-i facă aspirație sau ventilație. Aparatele suspinau liniștite, pompând conștiincioase aerul regulat în plămânii mulțumiți. 

[Mihaela Suciu]

Nu-mi plac poveștile triste, dar îmi place cum scrii și te citesc!

[Giurgiu Silvia]

Mulțumesc, deși nu-mi doresc să provoc tristețe! Dar unele povești trebuiesc spuse, chiar și numai pentru a readuce la lumină personaje bizare și viețile lor neobișnuite! E atâta informație negativă în zilele noastre că refuzăm să mai ascultăm durerile altora ca să nu ne mai încărcăm sufletul cu tristețe. 

[Sofia Sincă]

Impresionant, întrutotul: impresionează modul cum o ființă se leagă de orice fărâmitură de viață, deși îmi amintesc, ea ar fi renunțat la începuturi, cu dezinvoltură, la această viață; impresionează devotamentul surorii gemene care participă la această tortură numită viață, impresionează modul de concepție a mesajului, dar și de redare a scriiturii.

Din ce în ce mai bine!

Sofy

[Giurgiu Silvia]

Mulțumesc d-na Sofy și mă bucur că nu m-ați mustrat iar, din cauza dramaticelor mele povești de viață! Cred că am o predilecție pentru acest stil de literatură și viața a fost generoasă cu subiectele de felul acesta! Promit să îmi răsplătesc cititorii  și cu povești hazlii... din când în când!... Cu stimă!