Dileme ( fragment 30)

[Giurgiu Silvia]

   În salonul imens tăcerea protesta deranjată doar de clinchetul sporadic al tacâmurilor, care cercetau circumspecte conținutul farfuriilor. Familia Cernat se adunase ca de obicei în jurul mesei, dar prânzul nu părea să aibă prea mare succes. Liviu formula în minte, pentru a mia oară, discuția pe care intenționa să o aibă cu fiica lui, care continua să trăiască în lumea ei, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Toți erau nervoși și nedumeriți. 

   - Lea, după ce termini, te aștept la mine în birou! rupse el tăcerea apăsătoare, ridicându-se de la masă, încruntat. Nimeni nu răspunse, dar privirile furișe se întâlniră involuntar, ca să se plece imediat, încurcate.

   - Am terminat, deja! Te urmez imediat, tată! replică ea, cu prefăcută voioșie.

   - Mamă, Cris, vă rog să mă scuzați!

  Cei doi încuviințară printr-o înclinare a frunții și continuară să mănânce tăcuți. Nimeni nu mai voia să încurajeze lașitatea Leei, care continua să se comporte iresponsabil și să simuleze o normalitate care îi irita pe toți. Maria și fiul ei se priviră îndelung, clătinând dezaprobator din cap. 

  - Sper ca tatăl tău să rezolve situația asta absurdă! șopti ea contrariată peste măsură. Fata asta se comportă ireprobabil! Are nevoie de o atenționare serioasă! 

   - Crezi că merge cu răul, mami? Cine știe ce simte și ce gândește ea! Nici nu mai știu dacă e vina depresiei sau a caracterului său! Pe mine mă scoate din pepeni, că se preface că nu există, nici Carlos și nici copilul! 

   - Liviu zice că nu are legătură cu firea Leei. Depresia are o mie de fețe și sora ta suferă de o formă foarte perfidă și periculoasă. Va trebui să avem încredere în profesionalismul lui! concluzionă ea, oftând.

   - Închide ușa, draga mea! Așează-te aici, lângă mine! 

  Lea se așeză liniștită pe canapeaua de piele neagră, privindu-l drept în ochi. 

   - Se pare că vrei să-mi spui ceva foarte important, judecând după crisparea de pe chipul tău! S-a întâmplat ceva, tată? 

   - Credeam că eu trebuie să-ți pun întrebarea asta, dar e bine și așa! Cel puțin eu voi răspunde sincer, fără ocolișuri! Da, se întâmplă că nu vrei să-mi vorbești despre copilul pe care îl aștepți și nici despre bărbatul cu care l-ai conceput! Înainte să zici ceva sau să o iei la sănătoasa, te previn că nu mai admit nici un fel de omisiuni, de istericale și simulări ridicole! Dacă nu vrei să colaborezi cu mine, am să iți recomand un alt medic, cu care te vei deschide mai mult, probabil. Nu-mi va fi deloc ușor să-mi recunosc incapacitatea, dar se pare că m-am ramolit acum la bătrânețe într-atât, încât nu mai sunt capabil să-mi ajut propriul copil! 

  Amărăciunea lui o lovi în inimă pe Lea și abia atunci observă urmele dure ale timpului și ale durerii, ce săpaseră brazde adânci pe chipul lui. 

   - Tată, nu am venit la tine ca să dau socoteală de viața și deciziile mele! Te rog să înțelegi că sunt foarte conștientă de ce mi se întâmplă și nu sunt nebună! Știu că m-am comportat prostește, dar nu sunt bolnavă, așa cum credeți voi! Am avut un colaps de care mi-e rușine și pe care îl regret enorm, dar cu ajutorul tău, al vostru, am reușit să-l depășesc. Acum situația e total diferită și am vrut să asimilez eu întâi, realitatea și apoi să o discut cu voi, deschis și fără presiuni. Repet, nu mai sunt depresivă și sunt absolut conștientă de acțiunile mele. Stările de instabilitate emoțională sunt datorate sarcinii, cred... Cât privește relația mea cu Carlos, încă nu am luat nici o decizie, pentru că nu știu nici eu ce să fac. Între noi lucrurile nu mergeau prea bine, înainte de plecarea mea. Nu mă așteptam la asemenea surpriză, mă refer la copil!... Pentru mine a fost o ... revelație.. ceva de genul acesta... Sigur că-i voi spune! Trebuie să îmi limpezesc ideile și vă rog să-mi permiteți să reflectez, atât cât am nevoie! Tot ce simt acum, e că nu vreau să mă întorc la el,  doar pentru că aștept un copil! Nici el nu ar vrea asta! Ne-am iubit mult, dar a iubit fiecare în felul său! El protectiv, posesiv și... sufocant iar eu cu rezervele cauzate de traumele trecutului meu, cu devotament, poate prea mult... și cu obsesia de face pace cu destinul, de a-mi dezgropa trecutul, cu sentimentul că locul meu nu e nicăieri! El m-a ajutat enorm, mi-a dat tot ce putea, mi-a fost alături și m-a iubit cum a știut el. În sufletul meu, cu timpul s-a concretizat tot mai mult sentimentul de gratitudine, devotament, respect, dar de iubire nici urmă, tată! Oricât am scormonit în sufletul meu, nu reușeam să descopăr pasiunea pe care o simulam, din ce în ce mai prost. Nu era drept față de el! Și a înțeles. Cred că din cauza asta a decis să mă lase să plec singură. Știu că suferă, dar nu știu ce să-i spun, ca să-l consolez. Va înțelege cum trebuie tăcerea mea și pentru asta îi las timpul necesar! 

   Lea se strânse oftând lângă tatăl ei, care o cuprinse cu dragoste și respect în brațe, sărutându-i părul cu nemărginită duioșie.

   - Vezi, ce-ți spuneam eu? Sunt un moș ramolit care nu a priceput nimic! Nici nu știi cât de fericit mă faci! Sunt mândru de tine, Lea! Iartă-mă că nu te-am înțeles!

   - Nu am ce să îți iert tată! Te iubesc enorm și ești modelul meu de om și de medic! Știi, m-am gândit să-mi definitivez studiile și să îți calc pe urme, dar asta după ce îmi voi rezolva dilemele vieții.

   - Hai să-i liniștim pe ceilalți! Crezi că le putem împărtăși secretele noastre? 

   - Să știi că te-am pescuit, chiar dacă ai încercat să fii cât mai subtil! râse ea, din toată inima. Nu e cazul să mai umbli cu trucuri, ca să mă convingi de ceva! Vom avea o lungă, plicticoasă și detaliată, ședință de familie. 

   Când îi văzură sosind la braț, râzând cu voioșie și complicitate, mamă și fiu se priviră increduli și îngrijorați. 

   După amiaza fu prilej de consternare pentru început, apoi de ușurare și solidaritate. Pe cerul mai mereu înnourat, soarele se descoperea impudic și prietenos, luminând ungherele cele mai ascunse ale sufletelor greu încercate.

  

[Mihaela Suciu]

E bine când se termină cu bine, o masă în familie :) De multe ori problemele se discută în timpul masei. Văd că tatăl e un profesionist.

[Sofia Sincă]

Și povestea continuă... bine. Atât cât timpul (probabil) îți permite. Dezavantajul acestor fragmențele este că poți repeta ce ai mai scris sau să se piardă fluxul, continuitatea în mod firesc.

Apoi, aici mi se pare ceva mai jos calitativ sau nu ai trecut cu periuța.

Ex: ai foarte multe conjuncții, care, că, mai ales în aceeași frază -discuția pe care intenționa să o aibă cu fiica lui, care continua,  copilul pe care îl aștepți și nici despre bărbatul cu care l-ai conceput! că se preface că nu există,

de o formă foarte perfidă și periculoasă. - de o formă perfidă și periculoasă. Nu prea se folosește foarte perfidă. Ajunge, perfidă.

Pentru mine a fost o ... revelație.. - corect, Pentru mine a fost o... revelație...

Am citit cu plăcere,

Sofy

[Corina Militaru]

Am citit cu plăcere! :)