Isprăvile lui Cupidon (part. 10)

[Giurgiu Silvia]

   De obicei, noaptea e un sfetnic bun și când somnul lipsește la apel cu desăvârșire, lăsând mintea pradă asaltului gândurilor, cel puțin o idee tot se naște odată cu lumina zorilor. Hamid, torturat fără îndurare de neputință și disperare, căuta soluții la problema lui de inimă, ce nu părea să aibă rezolvare. Dragostea neîmpărtășită îl chinuia cumplit și mintea tulburată de atâtea contradicții și sentimente haotice, părea că își va pierde în curând luciditatea. Cu cât se demonstra mai imposibilă, cu atât creștea iubirea obsesivă pentru Clara. Greșise tot, nimicise orice șansă de o ajunge la inima ei timorată de asalturile lui barbare și nepricepute. Cum putea să se deschidă către dragoste, un suflet speriat de moarte, contaminat profund și iremediabil de prejudecăți rasiale, de faima nefavorabilă, dar pe deplin justificată a neamului său, care murdărise lumea cu sânge nevinovat și care semăna necontenit teroarea pe toată planeta!? Cum să iasă de sub blestemul ce urmărea poporul său de secole, cum să își smulgă din subconștient principiile absurde ce-i fuseseră sădite în minte, încă din fază embrionară? Știa bine câtă nefericire adusese în familia sa mentalitățile și tradițiile absurde ale islamului. Își amintea cu lacrimi în ochi de nopțile dramatice în care oblojise rănile mamei și ale nefericitelor sale surori, oropsite și maltratate de tirania bărbaților familiei. Se judeca foarte aspru pentru lașitatea de care dăduse mereu dovadă, lăsându-le să înfrunte singure urgiile sorții. De ce nu se opusese violenței despoticului său tată? De ce fugise și plânsese pe ascuns prin unghere inimaginabile, pentru a nu fi surprins de frații lui? 

   Ar fi vrut să poată vorbi cu cineva despre atrocitățile văzute și trăite în lumea din care se salvase, numai datorită cine știe cărui capriciu al destinului. Anii trăiți în Europa, modul de viață la care lupta din răsputeri să se adapteze, regulile pe care se străduia să le respecte deși nu le înțelegea pe deplin, ostilitatea privirilor ce-l urmăreau la tot pasul, neîncrederea de care se tot lovea zi de zi, îl demoralizau mai rău decât singurătatea și înstrăinarea în care trăia. 

    Dimineața îi aduse odată cu primele ei raze de soare, o speranță firavă, născută din decizia ce prinsese contur în mintea obosită și confuză. Trebuia să-și schimbe radical modul de viață, atitudinea și raportul cu oamenii locului. Era hotărât să redea liniștea și sentimentul de siguranță Clarei, încetând complet să se mai comporte ca un stalker idiot. Nu o va mai urmări și nu o va mai aborda în nici un fel, o vreme. 

Chiar dacă inima își dubla volumul la vederea ei, o va înghesui fără milă înapoi în lăcașul său și își va reprima impulsurile cu cruzime. Va trebui să se reinventeze, să se schimbe întâi pe sine și apoi să pretindă să trăiască ca un european. Era timpul să învețe cum trebuia limba țării în care trăia, să nu mai bâlbâie cuvinte ciudate de care se rușina și al căror sens nu putea să-l explice nici el. Va observa cu atenție oamenii și modul lor de a relaționa unii cu alții și va învăța să respecte femeile de orice naționalitate ar fi ele. Trebuia să-și scoată din cap ideile fundamentaliste, care-l deosebeau atât de mult de restul societății în care trăia acum. Dar mai ales, nu trebuia să sufle nimănui nici un cuvânt despre noile lui intenții, altfel ar fi eliminat din comunitatea căreia îi aparținea, ba chiar mai rău!  Trebuia să facă joc dublu și când se va simți pregătit, se va îndepărta de influența conaționalilor săi și își va construi o viață proprie. 

   Ceva mai optimist, Hamid se năpusti cu toate speranțele asupra viitorului spre care năzuia, muncind ca un nebun, devorând lacom orice informație necesară evoluției personale, făcându-și noi prieteni din afara comunității musulmane și mai ales, ocolind cu vitejie casa Clarei, ignorând-o complet atunci când se încrucișau întâmplător pe stradă, lipsind-o chiar de banalul salut, cuvenit vecinilor. Respectul cu care trata pe toată lumea îi procură multă simpatie printre oamenii locului. Popularitatea lui crescândă, cumințenia și priceperea cu care rezolva problemele celor care apelau la serviciile lui, îi îmbunătățiră considerabil situația financiară. 

   Printre noii săi prieteni internaționali se răspândi vestea despre seriozitatea lui și curând primi o ofertă neașteptată, de a se alătura unei firme de construcții, cunoscută și apreciată pe piață și care angaja muncitori necalificați. Perspectiva de a pleca din sclavia agriculturii, în care muncise ani buni fără să agonisească nimic, unde salariile erau de mizerie și plătite din joi în Paște, de a pleca din casa obscură și austeră unde plătea o chirie simbolică dar în care la fel de simbolică era și liniștea și siguranța personală, se ivi la orizontul vieții lui, aducând lumina binecuvântată a speranței, în locul pustiului arid și plin de pericole care fusese viața lui de când se știa. 

   Din prudență și respect, povesti cu diplomație compatrioților despre oportunitățile ce i le oferea viața și cu prefăcută părere de rău renunță la munca pe care o suportau împreună de atâta amar de  vreme. Pentru a nu stârni ostilități periculoase, rămase în apartamentul comun, suportând cu eroism viața precară și caracterul arogant al acestora, remarcile lor răutăcioase și rigiditatea religiei islamice de care nu intenționa să se dezică, în nici un caz. Știa că ar fi fost imposibil și nici nu concepea o asemenea idee. Era musulman până în măduva oaselor și nu ar fi lăsat pe nimeni să se atingă de moștenirea lui spirituală. 

   Pasiunea care-l devora îl constrânse să devină un bun actor și îi ascuți șiretenia și inteligența! Reuși să atragă simpatia Patriciei, care era Oracolul cartierului și care nu rămase indiferentă la popularitatea pe care și-o câștigase  ,, tipul ciudat și cam colorat” ce dădea târcoale cândva, Clarei. Simpatica roșcată nu rămase insensibilă la farmecul oriental al tânărului ,, șeic arab” și de la o vreme i se  strica mereu câte ceva prin casă. Hamid, săritor și meșter priceput nu lipsea niciodată la nici un apel, ba chiar mai zăbovea și la o cafea în casa îndatoritoarei Patty. Apropierea de obiectul pasiunii sale, posibilitatea de a simți prezența aceea magnetică chiar și prin pereții impenetrabili ai imobilului, îl tulbura intens și se concentra cu greu asupra reparațiilor reale sau închipuite ale bucătăriei sau băii cu pricina. 

   - Doamna Patricia, chiuveta pare în regulă! o atenționă el cu prefăcută nedumerire, într-o zi. 

   - Nu e posibil, Hamid! Uite ce umezeală e aici dedesubt! 

   - E adevărat, dar nu găsesc nici o spărtură nicăieri! Doar un șurub slăbit, deși nu îmi explic cum s-a putut întâmpla, căci eu am verificat cu atenție data trecută și chiuveta nu pierdea nici o picătura de apă!

   - Ciudat! Oricum important e ca ai descoperit problema!  

   - Așa e! aprobă el mucalit.  Era curios ce va mai inventa Patty data viitoare, ca să-și justifice SOS-urile repetate! În ce-l privea, orice pretext era binevenit pentru a fi aproape de stăpâna inimii sale.

[Sofia Sincă]

Acest text, după părerea mea își are locul mult mai în față decât aici. Până acum (sau poate nu-mi amintesc eu) nu știam nimic clar despre Hamid. Impresia subtilă, lăsată, este de un obsedat de Clara, de ceva mult mai profund decât niște întâlniri nevinovate pe stradă. Eu cred că va trebui să revizuiești scrierile, descrierile. Și apoi, încă o dată, mi se par deplasate monologurile lui, de tip corsican, din  textul precedent, când el abia acum încearcă să scoată capul la lumină. Și, atenție! Nu ți se pare prea evoluat dialogul cu Patricia? Eu cred că nu prisoseau niște cuvinte stâlcite, cum de fapt, acum încearcă să învețe limba corectă.

Aș mai avea de spus că în primele două paragrafe se simte un iz puternic de jurnalism. Tu acolo critici de fapt, scoți concluzii, nu povestești.

ca un stalker idiot. - nu știu ce este acel stalker. Dacă scrierea este în limba română e bine ca toți termenii să fie în românește. Nu are variantă în limba noastră?

Aștept continuarea,Sofy

[Giurgiu Silvia]

Observațiile d-voastră sunt justificate și recunosc că am tendința să generalizez, evitând detalii importante, de fapt. Pe Hamid l-am prezentat într-un capitol anterior, destul de succint pentru că succinte sunt informațiile reale despre acest personaj, iar cunoștințele mele despre viața în islam,sunt și ele destul de reduse. Oamenii aceștia sunt de obicei foarte rezervați în ce privește viața lor personală sau în comunitate iar cât privește religia , este un tabu, de-a dreptul! Dacă redam modul lui de exprimare, foarte precar în limba italiană, nu mi se părea apropriat, de aceea am adaptat în limba română. Stalker e un termen nou în limbajul internațional și în limba noastră dulce i s-ar putea spune ,, hărțuitor sexual”.  Și este iarăși adevărat când susțineți că, pare mai degrabă că fac deducții personale decât povestesc. Cred că din cauza faptului că mă identific prea mult cu ... Clara! Voi lua aminte! Vă mulțumesc mult pentru ajutor!

[Sofia Sincă]

Dragă Giurgiu Silvia, nu este o scuză că știi foarte puțin despre Hamid și islam cu legile lor fundamentaliste. Când pornești la drum lung îți cumperi ghete noi. Așa și aici, dacă ai început să scrii despre un personaj din altă lume, te interesezi, în prealabil. Eu am  crezut că chiar știi de-a binelea acest personaj cu toate ingredientele. Altfel cum ai putea să scrii despre ceva ce nu cunoști? Rezervați sau nu, le pătrunzi tainele, apoi așterni pe hârtie.

Da, îmi amintesc că ai adus vorba despre câte ceva din islam, dar la modul general și tot așa, tip jurnalistic. Dar ai ocolit concretul...

Sofy, cu prietenie.

[Corina Militaru]

Frumos scris! :) Și eu am senzația că treci în viteză peste Hamid. :)

[Ion Lazăr da Coza]

Dimpotrivă, eu cred că un personaj se construiește pe parcursul întregii cărți, mai ales partea lui psihologică. 

Când scrii despre o altă lume, e obligatorie o documentare temeinică! Clara poate să nu știe mare lucru despre islam, însă Giurgiu Silvia, da!

da Coza