Aripa îngerilor- proză scurtă

[Exemplu de Titlu]

-Uite, cum îşi vorbesc munţii şi cum se îmbrăţişează! Se iubesc mai mult decât oamenii!
Vezi, David? Ştii că eu le simt bătăile inimii? Îmi ating sufletul şi îmi dau din puterea şi viaţa lor...

 

Ilona nu se mai sătura privind în stânga şi în dreapta şi uneori spre cer, dar mai rar. Imensitatea aceea albastră, tronând peste verdele munţilor o supăra; simţea uşor temerea munţilor...: să nu se dărâme cerul peste ei.
Visase într-o noapte că valuri de cer se prăbuşeau peste păduri, amestecând verdele crud al frunzelor ce se văitau a moarte, cu valuri de noroi negru şi urât mirositor; ea fugea la o distanţă foarte mică, ameninţată de goana albastrului din cer, care declanşase apocalipsa. Valurile de pământ negru acopereau  pe unde treceau case, grădini, sate, oraşe. În urmă rămânea liniştea morţii, neagră pe care Ilona o percepea ca pe un zgomot asurzitor.
În dimineaţa aceea căzuse peste ea cerul de-adevăratelea: era o zi ploiasă, tristă, cu nori negri şi ameninţători care îi intraseră în inimă de cum se trezise; ceva plutea în aer, o teamă care o durea, localizată în capul pieptului. Coşmarul încă persista pe retină cu imginile de groază ale revoltei naturii împotriva omului: revolta cerului albastru.
Mama Ilonei venise la patul ei să-i aducă ceaiul şi firul de floare de ''nu-mă -uita''. Avea ochii înroşiţi şi umflaţi de plâns, iar trăsăturile feţei blânde şi fine erau schimonosite de grimase de durere pe care încerca, în zadar, să le ascundă.
-Bună dimineaţa, draga mea! Cum ai dormit?
-Sărut-mâna, mami! Am avut un coşmar de care nu vreau să îmi mai amintesc! Dar, tu ce ai? De ce ai plâns?
-N-am plâns, am tăiat ceapă.
-Ai, măi, mamă! Că tu tai ceapă de 30 de ani, ce Dumnezeu? Ia spune repede!  Au sosit rezultatele de la Bucureşti? Ştii că nu mă poţi păcăli! Şi apoi, eu sunt tare pentru toţi, mami! Sunt pregătită pentru ce e mai rău. Ştii, că eu sunt puternică!
Mariei începură să îi joace ochii în lacrimi; cum să-i spună Ilonei că Dumnezeu a condamnat-o pentru toată viaţa să stea într-un scaun cu rotile?
-Ilona, ai dreptate! Au sosit rezultatele analizelor; sunt proaste, dar...
-Mamă, nu adăuga păreri personale, te rog! Spune-mi clar ce scrie ! Nu te mai chinui, da?
-Da, mamă, da! E rău, că uite, diagnosticul este de scleroză în plăgi. Muşchii se topesc, nu se mai pot reface şi nu o să mai poţi merge niciodată. Ultimile cuvinte au ieşit ca un scâncet, amestecate cu lacrimi şi durere dezlănţuită; ridicase ochii spre icoana de la capul patului unde dormea Ilona şi ameninţa cu pumnii spre Iisus răstignit pe cruce.
De ce, de ce, Doamne? Ce ţi-am făcut să mă pedepseşti aşa de tare? Şi se prăbuşi peste picioarele Ilonei, care nu mai simţea demult nici măcar o înţepătură în ele.
-Lasă, mamă, lasă! Şi nu mai huli! Tu ştii că eu nu-mi pierd speranţa! Şi oricare ar fi situaţia, eu iubesc viaţa, sunt fericită că te am pe tine, pe tata, pe David
Ilona tresări ...oare ce hotărâre o să ia David? Va fugi? Ei, o să vadă.
Maria îşi ridică ochii din aşternutul Ilonei şi se uită la chipul senin al fiicei ei; îi era ruşine de izbucnirea ei. Cât echilibru poate avea fata asta! De unde, oare, atâta înţelepciune şi răbdare şi împăcare cu situaţia asta cumplită? Avea doar douăzecişitrei de ani şi viaţa ei se va opri aici. David, sigur va renunţa la ea şi nici nu este de condamnat. Şi pe urmă ce va fi? Gol imens...

Soneria le întrerupse pe Maria şi Ilona din gândurile lor, aceleaşi pentru amândouă.
-Fugi, mamă şi deschide, că trebuie să fie David!
-Of, Doamne, cum o să-i spun?
-Lasă că-i spun eu, fugi mai repede că stă în ploaie băiatul ăla!
David intră în camera Ilonei cu zâmbetul pe buze.
-Bună, iubirea mea! Uite ce ţi-am adus: o floare de colţ cu rădăcină cu tot; ştiu că n-am voie să o rup, dar e pentru tine, şi tu meriţi orice! Ieri, când am urcat cu Dragoş pe munte am găsit ceea ce îţi doreşti de atâta vreme...e a ta! Se aplecă spre braţele întinse ale Ilonei şi o sărută; se lovi de o lacrimă pe obrazul Ilonei.
-David, eu nu voi mai putea merge!
-Şi care este problema? Spuneai că eşti pregătită! Doar nu te aşteptai să-ţi plâng de milă, nu? Am eu picioare şi pentru tine...crezi , cumva, că scapi de mine?
Ilona simţi nevoia să sară în picioare de gâtul lui David, dar nu reuşi decât o zvâcnitură dureroasă din talie şi atât. Se resemnă, mulţumindu-i Lui Dumnezeu pentru că nu i-a luat ochii, să poată vedea dragostea din ochii iubitului ei.

 

-David, opreşte, te rog frumos! Aici vreau să mă retrag în pădure, să vorbesc cu Dumnezeu!
-Da, iubita mea, acum!
David scoase scaunul din portbagaj, o luă în braţe cu grijă şi o aşeză, sărutându-i ochii cu dragoste; o conduse într-un luminiş prin care pătrundeau razele soarelui, într-un dans de umbre liliachii.
-Doamne, Dumnezeul meu, îţi mulţumesc pentru bunătatea ta şi pentru dragostea cu care mă trezeşti în fiecare dimineaţă! Numai că văd lumina unei noi zile şi mi-ar fi de-ajuns! Aşa că, să ştii că nu sunt supărată pe tine, că mi-ai luat picioarele. Dragostea lui David face mai mult decât toţi paşii din lume. Şi pe el tot tu mi l-ai dat. Aşa-i, că mă auzi?

Frunzele începură a şuşoti, mişcate de o abia perceptibilă aripă de vânt: aripa îngerilor trimisă de Dumnezeu, pentru a mângâia speranţele Ilonei, mereu zâmbitoare, plină de viaţă, mereu cu o vorbă bună pentru orice vieţuitoare din această lume minunată...

[Sofia Sincă]

Povestirea pilduitoare este foarte impresionantă. Două modele de viaţă: Ilona fata neînfricată în faţa unei boli necruţătoare, fără putinţă de vindecare şi iubitul ei David care nu fuge din faţa obstacolelor vieţii şi tratează un suflet sensibil cu sensibilitate. Şi credinţa în Dumnezeu îi dă putere Ilonei să-şi poarte crucea.

Violeta, cu voia ta (sper) trebuie îndreptate câteva incoveniente:

am tăiat ceapă la mâncare. - sună mai bine am tăiat ceapă pentru mâncare. cum ai scris tu sună cam pleonastic.

poţi păcăcăli! - păcăli

Ultimile,- ultimele

pe David, al fiicei ei; izbucnirea ei. fata asta a ei!ochii iubitului ei. - prea mulţi de ''ei''

Cu apreciere, Sofy!

[Corina Militaru]

Ilona, personaj care gaseste puterea de a multumi pentru ceea ce-i ofera viata.

Am citit cu placere.

Cu prietenie,

[Ion Lazăr da Coza]

Din ce în ce mai puţine greşeli:

douăzecişitrei> douăzeci şi trei

30 > treizeci

floare de colţ > floare-de-colţ

simţea uşor temerea munţilor...: să nu se dărâme cerul peste ei.  >   simţea teama uşoară a munţilor – să nu se dărâme cerul peste ei. 

Duioasă proză.

da Coza