-Dacă de Paştele ovreilor e ploaie… cugetă Geta stând sfiită pe un colţ de pat, atunci…
-…şi de-al nostru tot aşa va fi! adăugi de la masă Vidu. El, cruce de voinic, folosea patul doar la culcare, zicând că lungit acolo îi vine să viseze ş-apoi să doarmă.
După cină, rămânea tot în capul mesei fie sporovăind cu cine mai era prin preajmă, fie citind.
Când se găsea doar cu Geta, o tăcere ca de basm pogora-n odaie peste-amândoi, adevărate păpuşi de ceară dintr-un muzeu al figurilor domestice perene, el, cu biblia-n mâna, ea, torcând ori cosând.
Aşa era în toate serile anului, retrăind amintiri de demult sau iscodind poveşti, doar nevasta-i era ca un copil, flămândă mereu de istorisiri…
-Ţi-am povestit cum alergau ai mei într-un an după mieluţul menit de Paşti? se iţi din tăcere bărbatul. Dar degeaba! Parcă le ştia gândul! Nimerea cotloane tainice în saivan de nu-l puteau dibui, mai cu seamă din vina oilor ce-ar fi vrut să-ncapă şi ele acolo. Eu îi fermecam din priviri punând oprelişti urmăritorilor. Întârziam aşa împlinirea sorţii.
Eram copil de-o şchioapă şi tare mă bucuram de miel! Născut devreme-n Brumar, crescuse mult până în prejma Săptămânii Mari. Ziceam că e frăţiorul mezin, îl botezasem Luţu şi-i împodobisem gâtul subţirel c-un şnur vişiniu terminat în doi canafi. Mereu împreună, ne dam jocului fără griji. Nici în ruptul capului n-aş fi îngăduit să-l taie!
Ai mei îmi spuseseră că junghiat e bun pentru vopsit ouăle. Cât despre fript, se făceau că plouă, nu mă zădărau.
Îl iubeam grozav şi, când se făcu vorbă să-l tăiem, simţii o durere la inimă şi-un leşin mă doborî printre ăi duşi. Dar mă-ntorsei degrabă c-o găselniţă zviduitoare pentru suferinţa mea.
-Da! Da! Parcă-mi aduc aminte c-ai ajuns de poveste de-atunci în sat… Mai spune-mi!
Vidu nu ştia nici el dacă cele răspândite atunci s-au petrecut ori au fost o născoceală. Dar acum tare i-ar fi plăcut să fi fost aievea! Şi pentru Geta, şi pentru el, mai ales!
-Atunci n-am scos o vorbă, nimic. Dar a doua zi, era-n Joia Mare, ai casei aflară pe masă un coş mare plin cu ouă roşii frumoase-frumoase. M-au iscodit ce şi cum se-ntâmplase? De unde-s ouăle roşii, că mielul nu-i tăiat încă?!
Eu tăceam firoscos. Aşteptam să se-adune cu toţii. Doar atunci le-aş fi împărtăşit cum făcusem!
De cu seara mama lăsase într-o strachină ceva ouă la caldul bucătăriei pentru pască. În toiul nopţii, eu le pusesem pe masă cu straşnic plan asupra lor.
Găbjisem printre acele înfipte-n perniţa spânzurată la-ndemână de tocul uşii acanul folosit la cârpitul ciorapilor de lână. Luându-l, m-am împuns hotărât în degetul mijlociu al mâinii stângi şi, gata! boabele roşii ţâşniră!
Fiecare ou îşi primea botezul cu câte o picătură din sângele meu. Cu dreapta îl cuprindeam în căuş, încercând temeinică vopsire… Canon mare, nu alta!
Toate ca toate, dar aveam o durere: n-ajung, îs prea puţine! tot bolboroseam.
Drumul pân’la cuibar în miez de noapte ar fi cerut zăbavă, nu glumă!
Şi-n mintea mea de prichindel se născu pe loc alt gând. Dac-aş roşi nişte... şi cat cu ochii-n jur. Dau de-o ulcică de grâu odihnind pe colţul dulapului, să fie dat la oare.
Alerg fericit, cărăbănesc un pumn de boabe cam temător să n-o supăr pe mama cu paguba şi le-aşez grămăjoară în mijlocul mesei. Îmi înţep iar degetul. Sângele cade peste boabe…
Oarece zgomot mă-ntrerupe din lucrul meu. Fug în odaie la somn, chipurile, fără s-acopăr urmele isprăvilor, cu gând să mă scol în zori pentru asta.
Înainte de culcare, mai arunc o rugă înspre candeluţa icoanei pentru salvarea mielului meu…
-Şi, vezi bine, Dumnezeu te-a ascultat!
-Da, a iscat ouă din grâul prăpădit de mine şi le-a desăvârşit roşeala! Iar Luţu a fost salvat!
-Da’ nu pentru multă vreme, nu?! iscodi Geta.
-Eh, ba da, a rămas berbec de soi în turmă, iar când i-a sosit vremea, tot mi-a lăsat amintire tămăduitoare… o cojocică purtată vreme lungă de-atunci.
Geta zâmbi mulţumită de poveste, încântată că minuni sunt şi vor mai fi pe pământ, păstrate în sipetul cu amintiri despre întâmplate ori doar visate fapte…
Cuvinte cheie :
SĂRBĂTORI LUMINATE TUTUROR!
Hristos a Înviat!
- o bucurie lectura poveştii! o bucurie!
Am citit cu emoţie şi minunate aduceri-aminte! Hristos a înviat!
Adevărat a-nviat!
Vă mulţumesc pentru apreciere!
Fermecător! Am citit cu drag! :)
Vă mulţumesc pentru lectură! Toate gândurile bune!
Corina Militaru a spus :
Fermecător! Am citit cu drag! :)
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor