POVESTE DE PAŞTI

[Angela Dina]

          -Dacă de Paştele ovreilor e ploaie… cugetă Geta stând sfiită pe un colţ de pat, atunci…

          -…şi de-al nostru tot aşa va fi! adăugi de la masă Vidu. El, cruce de voinic, folosea patul doar la culcare, zicând că lungit acolo  îi vine să viseze ş-apoi să doarmă.

          După cină, rămânea tot în capul mesei fie sporovăind cu cine mai era prin preajmă, fie citind.

          Când se găsea doar cu Geta, o tăcere ca de basm pogora-n odaie peste-amândoi, adevărate păpuşi de ceară dintr-un muzeu al figurilor domestice perene, el, cu biblia-n mâna, ea, torcând ori cosând.

          Aşa era în toate serile anului, retrăind amintiri de demult sau iscodind poveşti,  doar nevasta-i era ca un copil, flămândă mereu de istorisiri…

          -Ţi-am povestit cum alergau ai mei într-un an după mieluţul menit de Paşti? se iţi din tăcere bărbatul. Dar degeaba! Parcă le ştia gândul! Nimerea cotloane tainice în saivan de nu-l puteau dibui, mai cu seamă din vina oilor ce-ar fi vrut să-ncapă şi ele acolo. Eu îi fermecam din priviri punând oprelişti urmăritorilor. Întârziam aşa împlinirea sorţii.

          Eram copil de-o şchioapă şi tare mă bucuram de miel! Născut devreme-n Brumar, crescuse mult până în prejma Săptămânii Mari. Ziceam că e frăţiorul mezin, îl botezasem Luţu şi-i împodobisem gâtul subţirel c-un şnur vişiniu terminat în doi canafi. Mereu împreună, ne dam jocului fără griji. Nici în ruptul capului n-aş fi îngăduit să-l taie!

          Ai mei îmi spuseseră că junghiat e bun pentru vopsit ouăle. Cât despre fript, se făceau că plouă, nu mă zădărau.

          Îl iubeam grozav şi, când se făcu vorbă să-l tăiem, simţii o durere la inimă şi-un leşin mă doborî printre ăi duşi. Dar mă-ntorsei degrabă c-o găselniţă zviduitoare pentru suferinţa mea.

          -Da! Da! Parcă-mi aduc aminte c-ai ajuns de poveste de-atunci în sat… Mai spune-mi!

          Vidu nu ştia nici el dacă cele răspândite atunci s-au petrecut ori au fost o născoceală. Dar acum tare i-ar fi plăcut să fi fost aievea! Şi pentru Geta, şi pentru el, mai ales!

          -Atunci n-am scos o vorbă, nimic. Dar a doua zi, era-n Joia Mare, ai casei aflară pe masă un coş mare plin cu ouă roşii frumoase-frumoase. M-au iscodit ce şi cum se-ntâmplase? De unde-s ouăle roşii, că mielul nu-i tăiat încă?!

          Eu tăceam firoscos. Aşteptam să se-adune cu toţii. Doar atunci le-aş fi împărtăşit cum făcusem!

          De cu seara mama lăsase într-o strachină ceva ouă la caldul bucătăriei pentru pască. În toiul nopţii, eu le pusesem pe masă cu straşnic plan asupra lor.

          Găbjisem printre acele înfipte-n perniţa spânzurată la-ndemână de tocul uşii acanul folosit la cârpitul ciorapilor de lână. Luându-l, m-am împuns hotărât în degetul mijlociu al mâinii stângi şi, gata! boabele roşii ţâşniră!

          Fiecare ou îşi primea botezul cu câte o picătură din sângele meu. Cu dreapta îl cuprindeam în căuş, încercând temeinică vopsire… Canon mare, nu alta!

          Toate ca toate, dar aveam o durere: n-ajung, îs prea puţine! tot bolboroseam.

          Drumul pân’la cuibar în miez de noapte ar fi cerut zăbavă, nu glumă!

          Şi-n mintea mea de prichindel se născu pe loc alt gând. Dac-aş roşi nişte... şi cat cu ochii-n jur. Dau de-o ulcică de grâu odihnind pe colţul dulapului, să fie dat la oare.

          Alerg fericit, cărăbănesc un pumn de boabe cam temător să n-o supăr pe mama cu paguba şi le-aşez grămăjoară în mijlocul mesei. Îmi înţep iar degetul. Sângele cade peste boabe…

          Oarece zgomot mă-ntrerupe din lucrul meu. Fug în odaie la somn, chipurile, fără s-acopăr urmele isprăvilor, cu gând să mă scol în zori pentru asta.

          Înainte de culcare, mai arunc o rugă înspre candeluţa icoanei pentru salvarea mielului meu…

          -Şi, vezi bine, Dumnezeu te-a ascultat!

          -Da, a iscat ouă din grâul prăpădit de mine şi le-a desăvârşit roşeala! Iar Luţu a fost salvat!

          -Da’ nu pentru multă vreme, nu?! iscodi Geta.

          -Eh, ba da, a rămas berbec de soi în turmă, iar când i-a sosit vremea, tot mi-a lăsat amintire tămăduitoare… o cojocică purtată vreme lungă de-atunci.

          Geta zâmbi mulţumită de poveste, încântată că minuni sunt şi vor mai fi pe pământ, păstrate în sipetul cu amintiri despre întâmplate ori doar visate fapte…

[Angela Dina]

SĂRBĂTORI  LUMINATE  TUTUROR!

[Ioniţă Gabriela]

Hristos a Înviat! 

- o bucurie lectura poveştii! o bucurie!

[Valeria Merca]

Am citit cu emoţie şi minunate aduceri-aminte! Hristos a înviat!

[Angela Dina]

Adevărat a-nviat!

Vă mulţumesc pentru apreciere!

[Corina Militaru]

Fermecător! Am citit cu drag! :)

[Angela Dina]

Vă mulţumesc pentru lectură! Toate gândurile bune!

Corina Militaru a spus :

Fermecător! Am citit cu drag! :)