Sub formă de antiidee am să mă rezum în a trata implacabila trecere. Nu am substanță de contrast la nivel mental, ea lipsește cu desăvârșirea cu care nou-născutul îmbrățișează sânul mamei întâia oară. Nu am conștiință. Sunt inconștient, atât de inconștient precum un retardat cu ochii conturați vinețiu. Însă cearcănele mele nu au legătură cu lipsa gândirii ci cu cea a simțirii. În fond nu mai simt nimic. Sunt perfect imun la tot ce îmi este rezervat de către viitor. Viitor, sună atât de metalic acest cuvânt rostit de mine încât mă mir, cât se poate de conștient și conștiincios, că îl pot încă percepe sub forma lui desăvârșită. Viitorul meu se prelinge dinspre un prezent pe care încă îl simt spre un trecut ce nu îl pot macula sub nicio formă. Nu mai am nici cea mai mică urmă de sensibilitate. Am fost izgonit, batjocorit, adorat, iubit. Practic am trăit tot ceea ce un om putea să trăiască. Agonie și extaz€. Hai să fim totuși,  serioşi! Agonia nu este pentru cine crede că o trăiește, ci pentru cine nici măcar în vis nu o resimte. Iar extazul, acest simțământ decadent, târât în noroi de către toate demoisellele și toți amicii a făcut ca sensul, sexul și demersul să fie una și aceeași proastă istorie care se repetă. Am totuși o întrebare care mi se înfige în moalele capului, nu ca un cuțit, ci puțin doar, puțin mai subtil, precum un ac de siguranţă. De ce, de ce eu și nu tu? De ce acum și nu altădată?  De ce nu am voie să mai zăbovesc când iarna mea mult iubită se apropie cu pași atât de repezi?... Iar răspunsul mi-l dau tot eu pentru că nimeni nu e în stare să o facă; pur și simplu pentru că după normele oricărei societăți a€œnormale, am trăit destul și poate prea îndestulat.
 
 Nu am voie să te judec omule pentru că mă judeci, judecă-te pe tine Judecătorul! Însă îmi iau libertatea de a nu-mi păsa. Mă judeci, am să-ți zâmbesc atât de rece încât te vei pietrifica. Nu te voi lovi, nici cu pumnul meu atât de greu, nici cu vreo vorbă care din piatra în care te-a transformat zâmbetul meu, în cenușă te-ar preface. Iar apoi, ce mi-ar păsa mie că tu, cel care m-ai trântit la pământ, abia te mai zărești de sub 3 metri de graniţă?
 
 Cumpăna vieții mele atârnă greu spre prăpastie. Recunosc. N-aș avea cum să nu o fac pentru că mi-aș schimonosi mult prea mult restul rămas de bătăi ale inimii. Nicicând nu am avut o cumpănă din lemn exotic de esența tare. Cumpăna mea a fost una cioplită din lemn de salcie. Sau plop. Cum doriți voi încă neatinşilor de carne și sânge stricat. Nu plâng. Lacrimile sunt în mine, cu mine, doar pentru mine. Râd. Râd de voi pentru că sunteți atât de inconștienți bucurându-vă că unul în minus înseamnă un metru pătrat de spațiu în plus pentru voi, un metru cub de aer de respirat. Aerienilor! Dacă v-aș numi arieni aș jigni totuși o rasă pură. Iar voi sunteți atât de murdari, atât de pătați de imbecilitate încât mă bucur că am să scap eu de voi iar nu voi de mine.
 
 Nu, n-am să-mi pierd cumpătul! Este cel care m-a ghidat mereu și mă va însoți peste€œ hotare. Îmi doresc un singur lucru: cumpăna mea din lemn moale de salcie și cumpătul atât de prins în fibra gândirii mele să facă o tranziție brutală spre€œ încolo și, ăsta e testamentul meu mai cu seamă, noi trei, eu, cumpăna și cumpătul să tranzacționam monede de cărbune încins cu îngerul decăzut!  
 
 
 
 

Vizualizări: 64

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Mare zbucium al sufletului! Adâncă prăpastie în el.

Poate vezi doar partea închisă a lucrurilor, amice. Nu cred că cineva se bucură de dispariţia semenului, al prietenului, al omului de lângă el. Eu cel puţin nu. Însă nici nu pot judeca pe cineva care se află în mare impas, între viaţă şi moarte, pentru gândurile lui. Este liber să gândească şi să exprime ceea ce doreşte sau ceea ce crede că-i face bine.

Am citit cu durere în suflet această confesiune sufletească, Sofy!

Ti-am citit toate postarile. Nu pot sa spun decat un cuvant, talent. Trairile nu vreau sa ti le ating nici macar cu un gand.

Cu prietenie,

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Lui Cornaciu Nicoleta Ramona i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Dacu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Eseu a utilizatorului Popa Ștefan în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Răspunsurile mele I        1) Oamenii se războiesc între ei, Oamenii…"
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia interferențe 2 a utilizatorului Dulmin Aurel
"E foarte frumos gestul tău de a oferi flori virtuale, însă e interzis prin Regulament. Te rog…"
cu 14 ore în urmă
Ion Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Totul se contabilizează sau Doamne Doamne are planul Lui - Interviu cu doamna Iosefina Schirger

Ion Nălbitoru: Distinsă doamnă Iosefina Schirger, sunteți la origini vâlceancă, din Drăgășani. Ce…Vezi mai mult
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Rugă pentru lumină a lui Monica Pester
cu 14 ore în urmă
Popa Ștefan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Eseu a utilizatorului Popa Ștefan în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Gânditorul creștin Petre Țuțea dă o definiție a omului: „omul este o persoană…"
cu 15 ore în urmă
Ioniţă Gabriela a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cine a inventat frățiorii? a utilizatorului Ioniţă Gabriela
"Multumesc de vizita, Chris! Da, face parte dintr.un sir de povestiri pt copii"
cu 15 ore în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester

Rugă pentru lumină

Suflete, umbli năuc,Prins în frunzele de nuc,Te văd, nu te pot atinge,De când mie îmi tot…Vezi mai mult
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Poezia ca armă a iubirii a lui Costel Zăgan
cu 22 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poezia ca armă a iubirii a utilizatorului Costel Zăgan
"Vă mulțumesc: Sărut-mâna, Poezie!"
cu 22 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Numai cu tine a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Vă mulţumesc pentru apreciere şi pentru observaţiile pertinente!"
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA zi de februar’ a utilizatorului Stanescu Valentin
"Nicoleta Ramona, iată gândurile din nou la taifas într-o dimineaţă de duminică. Este o…"
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA zi de februar’ a utilizatorului Stanescu Valentin
"Doamnă Vasilisia comentariul Dumneavoastra aduce plusvaloarea Valentei ducând-o dincolo de…"
ieri
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog timpul doarme a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
"Doamna Vasilisia, mulțumesc pentru tot ceea  ce faceți.   Răbdarea cu care ne citiți…"
ieri
Dacu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Eseu a utilizatorului Popa Ștefan în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Stimate Domnule Popa Ștefan,        De ce Oamenii se războiesc între ei?…"
ieri
Dulmin Aurel a postat o discuţie

interferențe 3

      - Hai să ocolim. Nu avem cum să ieșim pe aici. Au venit cei de la Asistența socială, îi spun…Vezi mai mult
ieri
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog timpul doarme a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
"Asa este domnule Stănescu, un corp trecător care visează! Mulțumesc."
ieri
Dacu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Calea creștină a utilizatorului Popa Ștefan în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Stimate Domnule Popa Ștefan,       Aștept cu interes să încercăm să dăm…"
ieri
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA zi de februar’ a utilizatorului Stanescu Valentin
"Un poem cald, ce transmite  o stare  de liniște  cititorului. Ultima strofă este…"
ieri
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog VALENTA zi de februar’ a lui Stanescu Valentin
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor