Cumpăna şi cumpătul

[Exemplu de Titlu]

Sub formă de antiidee am să mă rezum în a trata implacabila trecere. Nu am substanță de contrast la nivel mental, ea lipsește cu desăvârșirea cu care nou-născutul îmbrățișează sânul mamei întâia oară. Nu am conștiință. Sunt inconștient, atât de inconștient precum un retardat cu ochii conturați vinețiu. Însă cearcănele mele nu au legătură cu lipsa gândirii ci cu cea a simțirii. În fond nu mai simt nimic. Sunt perfect imun la tot ce îmi este rezervat de către viitor. Viitor, sună atât de metalic acest cuvânt rostit de mine încât mă mir, cât se poate de conștient și conștiincios, că îl pot încă percepe sub forma lui desăvârșită. Viitorul meu se prelinge dinspre un prezent pe care încă îl simt spre un trecut ce nu îl pot macula sub nicio formă. Nu mai am nici cea mai mică urmă de sensibilitate. Am fost izgonit, batjocorit, adorat, iubit. Practic am trăit tot ceea ce un om putea să trăiască. Agonie și extaz€. Hai să fim totuși,  serioşi! Agonia nu este pentru cine crede că o trăiește, ci pentru cine nici măcar în vis nu o resimte. Iar extazul, acest simțământ decadent, târât în noroi de către toate demoisellele și toți amicii a făcut ca sensul, sexul și demersul să fie una și aceeași proastă istorie care se repetă. Am totuși o întrebare care mi se înfige în moalele capului, nu ca un cuțit, ci puțin doar, puțin mai subtil, precum un ac de siguranţă. De ce, de ce eu și nu tu? De ce acum și nu altădată?  De ce nu am voie să mai zăbovesc când iarna mea mult iubită se apropie cu pași atât de repezi?... Iar răspunsul mi-l dau tot eu pentru că nimeni nu e în stare să o facă; pur și simplu pentru că după normele oricărei societăți a€œnormale, am trăit destul și poate prea îndestulat.
 
 Nu am voie să te judec omule pentru că mă judeci, judecă-te pe tine Judecătorul! Însă îmi iau libertatea de a nu-mi păsa. Mă judeci, am să-ți zâmbesc atât de rece încât te vei pietrifica. Nu te voi lovi, nici cu pumnul meu atât de greu, nici cu vreo vorbă care din piatra în care te-a transformat zâmbetul meu, în cenușă te-ar preface. Iar apoi, ce mi-ar păsa mie că tu, cel care m-ai trântit la pământ, abia te mai zărești de sub 3 metri de graniţă?
 
 Cumpăna vieții mele atârnă greu spre prăpastie. Recunosc. N-aș avea cum să nu o fac pentru că mi-aș schimonosi mult prea mult restul rămas de bătăi ale inimii. Nicicând nu am avut o cumpănă din lemn exotic de esența tare. Cumpăna mea a fost una cioplită din lemn de salcie. Sau plop. Cum doriți voi încă neatinşilor de carne și sânge stricat. Nu plâng. Lacrimile sunt în mine, cu mine, doar pentru mine. Râd. Râd de voi pentru că sunteți atât de inconștienți bucurându-vă că unul în minus înseamnă un metru pătrat de spațiu în plus pentru voi, un metru cub de aer de respirat. Aerienilor! Dacă v-aș numi arieni aș jigni totuși o rasă pură. Iar voi sunteți atât de murdari, atât de pătați de imbecilitate încât mă bucur că am să scap eu de voi iar nu voi de mine.
 
 Nu, n-am să-mi pierd cumpătul! Este cel care m-a ghidat mereu și mă va însoți peste€œ hotare. Îmi doresc un singur lucru: cumpăna mea din lemn moale de salcie și cumpătul atât de prins în fibra gândirii mele să facă o tranziție brutală spre€œ încolo și, ăsta e testamentul meu mai cu seamă, noi trei, eu, cumpăna și cumpătul să tranzacționam monede de cărbune încins cu îngerul decăzut!  
 
 
 
 

[Sofia Sincă]

Mare zbucium al sufletului! Adâncă prăpastie în el.

Poate vezi doar partea închisă a lucrurilor, amice. Nu cred că cineva se bucură de dispariţia semenului, al prietenului, al omului de lângă el. Eu cel puţin nu. Însă nici nu pot judeca pe cineva care se află în mare impas, între viaţă şi moarte, pentru gândurile lui. Este liber să gândească şi să exprime ceea ce doreşte sau ceea ce crede că-i face bine.

Am citit cu durere în suflet această confesiune sufletească, Sofy!

[Corina Militaru]

Ti-am citit toate postarile. Nu pot sa spun decat un cuvant, talent. Trairile nu vreau sa ti le ating nici macar cu un gand.

Cu prietenie,