Angelica, după ce îşi vărsase nervii pe Florica jucându-şi rolul de stăpână în faţa slugii ca într-o piesă de teatru, se linişti şi după câteva minute adormi. După ce femeia se convinse că bătrâna nu se prefăcea, se întinse în patul său de alături şi cu privirea în tavan încercă să-şi facă ordine în gânduri. Poate va reuşi să aţipească măcar o jumătate de oră?!
Florica era badantă (însoţitoare de bătrâni). Sosise în Italia prin intermediul unei „Agenţii” româneşti din peninsulă. La Caserta îi ţinuse calea „doamna de la Agenţie”, aşa cum se recomandase şi o dusese la San Nicola la Strada, un orăşel din apropiere. Românca rămăsese uimită de străduţele înguste prin care se strecura maşina, apoi pătrunse printr-un gang într-o curte înconjurată de clădiri vechi. Peisajul jalnic era oarecum înviorat de cei câţiva palmieri şi portocali care ornau curtea.
Aici i-a fost prezentată Viorica, badanta pe care trebuia s-o înlocuiască, deoarece aceasta se întorcea definitiv în ţară, fiindcă sănătatea îi era cam şubredă după mulţi ani de slugărnicie în casa acestei familii.
O săptămână Viorica o învăţă câteva expresii uzuale în italiană, cum să pregătească mâncarea şi s-o servească la ore fixe şi cum s-o spele pe Angelica. Aceasta nu se putea deplasa singură şi trebuia scoasă la plimbare într-un cărucior. Ca mai toate italiencele, era grasă şi cu un fund mare. Trebuia să ai forţă ca să te lupţi cu ea la baie. Cu tot handicapul fizic, italianca nu făcea economie de cuvinte şi-i turuia gura de te înnebunea. Totuşi fusese educată ca o săptămână să-şi abţină ieşirile nervoase ca să n-o sperie pe nou-venită.
După ce Viorica a plecat s-a dezlănţuit furtuna pe capul româncei. Dar ce putea să mai facă singură printre străini? Acasă soţul era în şomaj, iar cei trei copii mergeau la şcoală. Cineva trebuia ca să-i întreţină. Aşa că alesese să-şi sacrifice tinereţea câţiva ani ca să iasă din impas. Negociase prin „doamna de la Agenţie” un salariu de 600 de euro pe lună, din care două luni la rând trebuia să dea dreptul agenţiei 300 de euro, apoi încă două luni câte 200, iar apoi până se împlinea anul câte 100 de euro pe lună. După un an dacă „patronii” erau mulţumiţi de ea puteau s-o mai ţină şi să renegocieze salariul, dar agenţia îşi lua mâna de pe ea.
Treptat, cu zâmbetul pe buze, trecu în lumea viselor. Era undeva la ţară, pe un plai alături de copiii săi adunând flori.
- Flory! Flory! - strigă puternic Angelica.
Florica tresări speriată uitând pentru moment unde se află. Sări din pat şi privi în jur buimăcită.
- Flory, tu sei stronza? (Flory, tu eşti proastă?) - ţipă baba ridicându-se nervoasă în fund.
- Si, signora! (Da, doamnă!) - rosti cu inocenţă Florica.
La reacţia româncei italianca izbucni într-un râs isteric.
Florica nu ştia ce criză o apucase aşa dintr-o dată pe Angelica, de la isteria nervoasă la cea de amuzament. Naivă începu să zâmbească şi se apropie de pat. Dar ca la comandă bătrâna se opri brusc din râs şi privind-o aprig rosti aspru:
- Eu voglio andare al bagno! (Vreau să merg la baie!)
Floricăi îi îngheţă zâmbetul pe faţă. Nu se dezmeticise din puţinele minute de somn şi privind-o nedumerită şopti:
- Scuza signora, io non ho capito... (Scuzaţi doamnă, eu n-am înţeles)
- Cosa non hai capito? Zingara roumena! (Ce n-ai înţeles? Ţigancă româncă!)
- Signora, io non sono zingara... (Doamnă, eu nu sunt ţigancă...)
În cele din urmă înţelese că vroia la baie să-şi facă nevoile.
Florica încă nu stăpânea toate expresiile uzuale mai ales când era abordată în dialectul napoletan.
Cele mai frumoase momente erau când „stăpâna” vroia să meargă la plimbare. O urca în căruciorul pe care îl împingea pe străduţă până la parcul din apropiere. Acolo italianca îşi făcea de lucru cu suratele sale, iar ea mai schimba câte o vorbă cu câte o româncă pe care o întâlnea tot la „pasagiare” (plimbare).
Avea prin negociere patru ore libere în fiecare duminică după amiază, iar în fiecare zi de mercato (un târg unde se găsesc fructe, legume, alimente, îmbrăcăminte, un fel de bâlci de la noi) mergea cu „baba” să facă aprovizionarea cu legume şi fructe. Şi acolo avea ocazia să mai întâlnească câte o concetăţeană.
Deşi trecuseră doar două luni, slăbise câteva kilograme. Nu era obişnuită cu mâncarea lor, spaghetti la fiecare masă. Apoi i se da cu raţia, iar noaptea era pentru ea un adevărat calvar. Angelica dormea mai mult ziua, iar noaptea o sâcâia pe Florica, mai mult în bătaie de joc, tocmai când aceasta aţipea. Aflase de la celelalte badante românce că nici ele nu aveau o viaţă mai bună.
Din când în când era vizitată de Mimo, fiul „stăpânei”, un bărbat rotofei şi cam negricios şi mai rar de nora Rossa, o femeie nu prea atrăgătoare cu fundul mare şi rea ca o zgripţuroaică. Bărbatul părea mai cumsecade, o întreba dacă îi lipseşte ceva, îi zâmbea şi o alinta cu palma pe spate.
În ultima vreme Angelica parcă înnebunise. Ziua dormea, în schimb noaptea urla din diverse motive. De câte ori românca adormea o auzea pe bătrână strigând să-i schimbe programul la televizor că nu-i place emisiunea la care se uita sau îi cerea un pahar cu apă.
Într-una din zile, spre surprinderea Floricăi, apăru Mimo şi-i spuse să se îmbrace frumos că vor merge împreună la mercato din Madaloni, orăşelul vecin, şi-i făcu un semn discret mamei.
Urcă în maşină bucuroasă că scăpase de ifosele Angelicăi la cumpărături şi de împingerea căruciorului. Autoturismul se strecură pe străzile înguste şi ieşi afară din oraş pe un drum de ţară printre culturile de tabac. Deodată maşina pătrunse pe un alt drum în mijlocul tarlalei de tabac unde se opri. Bărbatul o informă că tot ceea ce vede îi aparţine şi de poimâne va începe să culeagă mâna a doua. Între timp îi puse braţul pe după gât şi-i spuse că o place şi că el este un om pasional şi i-ar plăcea să facă sex cu ea. Florica se sperie, sări din maşină şi o luă la fugă la întâmplare. Mimo coborî, alergă după ea şi o prinse.
- Lasciami! Lasciami in stare! (Lasă-mă! Lasă-mă în pace!) - ţipă ea.
Dar Mimo o puse la pământ, îşi afundă chipul între sânii săi, iar cu mâna îi dezveli coapsele.
- Aiuto! Aiuto! (Ajutor!) - ţipa Florica şi se zbătea neputincioasă fiindcă italianul era vânjos.
În disperarea sa femeia îl trase de păr şi-l apucă cu dinţii de ureche. Mimo tresări de durere şi o slăbi din strânsoare. Femeia, ţărancă zdravănă, se eliberă şi sări în picioare.
- Sei un animale, mi volevi violentare! (Eşti un animal, vroiai să mă violezi!) - şi-i dădu o palmă.
Mimo rămase câteva clipe buimac. Nu ştia cum să reacţioneze la furia româncei. În cele din urmă îi făcu semn Floricăi să urce în maşină că totul va fi în regulă. Dar aceasta nu se lăsă uşor convinsă. Bărbatul urcă şi aşteptă ca românca să se calmeze.
Din acel moment Florica realiză că, dacă nu luptă pentru drepturile sale, riscă să devină batjocura nu numai a „babei” de care are grijă mai ceva ca de propria mamă, ci şi a fiului său.
De ciudă Mimo îi puse acasă o cameră video prin care să urmărească orice mişcare a româncei, cât şi când doarme, când, cum şi ce îi dă să mănânce Angelicăi, ce şi cât de mult mănâncă ea. Astfel, aroganţa ei faţă de stăpân era scump plătită. Din zi în zi slăbea şi nu ştia ce să mai facă. S-ar fi întors în ţară, dar acolo era prăpăd. Cu ce-şi va întreţine familia?
Tristă, privea din când în când la camera video care o supraveghea.
- Tu sei una zingara roumena ladra! (Tu eşti ţigancă româncă hoaţă!) - îi striga bătrâna cu răutate.
Atunci parcă şi mai tare i se înfigea un cuţit în inimă. Dar îndura. Nu putea să întindă prea mult coarda fiindcă risca să fie aruncată în stradă.
În ziua când trebuia să-şi primească plata, Mimo îi înmână banii şi schimbară câteva cuvinte. Florica îi arătă camera video şi-l întrebă calmă cât mai are de gând s-o mai ţină acolo? Nu s-a convins că nu fură?
Bărbatul medită câteva clipe, apoi îi răspunse că va vorbi cu mama sa şi soţia s-o scoată de acolo că are încredere în ea. Mai mult îi zise că maică-sa a propus acest lucru, iar el a fost nevoit să se conformeze. Florica nu dădu crezare celor zise. Ştia că ideea îi aparţinuse ca s-o săperie, iar acum făcea pe blândul ca să şi-o apropie. „Te înşeli amarnic, macaronarule, nu-ţi acord nici o şansă. Poate într-o bună zi vrei să te întorci la nevastă-ta cu capul spart!” îşi zise în gând. Totuşi era mai bine să nu se pună rău cu el, fiindcă vroia să trimită nişte bani acasă, în România, şi nu ştia cum să procedeze. Mimo o ajută a doua zi să-i expedieze de la o agenţie din apropiere. Era fericită că soţul şi copiii vor avea din ce trăi până luna următoare. Amabil, Mimo îi dădu telefonul său ca să-şi sune soţul şi copiii în ţară.
Ştia că italianul o plăcea şi încerca să profite cât mai mult de el dându-i în schimb doar speranţe. Totuşi era conştientă că nu te poţi juca prea mult cu focul, aşa că hotărî ca treptat să nu-i mai acorde atenţie.
Peste câteva zile se trezi într-o dimineaţă cu doamna de la agenţie ca să-şi încaseze banii.
- Ar trebui să nu-ţi dau nici un euro! - se revoltă Florica.
- Poftim? - se încruntă doamna
- Italienii se poartă urât cu mine! Astea nu-s condiţii de trai! Mimo a vrut să mă violeze, iar baba e o nebună!
- Proastă mai eşti! Profită şi tu cât poţi de el!
- Asta s-o faci tu! Eu sunt femeie cinstită!
- Eşti o proastă! Eu mi-am lăsat „omul” din România pentru un macaronar cu care o duc bine atâta timp cât îl „jupoi” de bani, - zise făcând un gest de lehamite. Haide, scoate 200 de euroi!
- Pentru ce? Pentru că sunt tratată ca un animal? Nici acte nu mi-au făcut ca să am şi eu o vechime, iar salariul îl împart cu tine.
- Aşa am negociat!
- N-am semnat nici un contract cu tine! - se înfurie Florica Eşti o escroacă!
- Dacă nu plăteşti, vei avea necazuri! Voi trimite camorezii să te omoare!
Florica tresări înspăimântată:
- Faci parte din mafie?
Tocmai atunci pătrunse nora Angelicăi. Aceasta rămase stupefiată de scenă.
- Am să chem carabinierii! Şi Florica smulse telefonul Angelicăi de pe măsuţă.
- Che succede? Che succede?(Ce se întâmplă?) - întreba disperată signora Rossa când auzi numele de „carabinieri.”
Florica ieşi val vârtej în curte şi se îndreptă spre gangul de ieşire. Doamna de la agenţie trecu aproape în fugă pe lângă ea şi se pierdu printre trecătorii de pe trotuar. Rossa veni îngrozită după ea şi o rugă să-i dea telefonul şi să intre în casă. Acolo Florica îi explică cele întâmplate, iar Rossa o asigură că lucrurile se vor schimba fiindcă a reuşit să le capete încrederea, ba îi va mai pune şi ceva la salariu...
La orizont se întrezărea un nou răsărit de soare în viaţa sa. Era hotărâtă să-şi înfrunte destinul, aici departe de ţară, şi să lupte pentru existenţa familiei sale...
ION NĂLBITORU
Cuvinte cheie :
Un text reușit, o poveste reală de viață în străinătate în care se pot regăsi multe românce asemeni Floricăi. Una poate fi chiar subsemnata cu deosebirea că nu am avut parte de așa patroni ignoranți și lipsiți de orice brumă de caracter. Am fost mai norocoasă, însă italienii însăși afirmă că pe măsură cobori către sud și în special Caserta are cea mai proastă faimă pentru lipsa de respect pentru legi, acolo delicvența e acasă la ea,e teritoriu guvernat de mafie. Apreciere!
Așa este domana Giurgiu Maria. Caserta este la o ,,aruncătură de băț,, de Napoli unde mafia este în toi... Proza de față este de fapt o sinteză a romanului ,,DEPARTE DE ȚARĂ,, la care lucrez, inspirat bineînțeles după fapte reale. În cei doi ani cât am stat în Italia am cules date suficiente pentru a putea începe această lucrare. Vă mulțumesc pentru aprecieri!
Înțeleg, trebuie să fie ceva interesant.Un capitol despre viața în Italia printre altele și e inspirat din experiențe trăite, am scris și eu în romanul INGRID care a fost publicat deja in cursul acestui an.
Viața departe de tară este adeseori crudă. Am citit cu interes! :)
Asa este distinsa doamna Corina Militaru. Din pacate "alesii" sunt interesati mai mult de voturile romanilor care traiesc in strainatate si mai putin de viata lor de acolo...
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Se postează doar o poezie pe zi și nu mai multe! Chiar și așa, rog autorii mai prolifici să nu exagereze cu postările! Trei poezii de autor în cele 20 vizibile de pe pagina de start e destul! Să lăsăm păreri și sub textele colegilor de condei!
Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.
Mulțumesc!
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor