Angelica, după ce îşi vărsase nervii pe Florica jucându-şi rolul de stăpână în faţa slugii ca  într-o piesă de teatru, se linişti şi după câteva minute adormi. După ce femeia se convinse că bătrâna nu se prefăcea, se întinse în patul său de alături şi cu privirea în tavan încercă să-şi facă ordine în gânduri. Poate va reuşi să aţipească  măcar o jumătate de oră?!

            Florica era badantă (însoţitoare de bătrâni). Sosise în Italia prin intermediul unei „Agenţii” româneşti din peninsulă. La Caserta îi ţinuse calea „doamna de la Agenţie”, aşa cum se recomandase şi o dusese la San Nicola la Strada, un orăşel din apropiere. Românca rămăsese uimită de străduţele înguste prin care se strecura maşina, apoi pătrunse printr-un gang într-o curte înconjurată de clădiri vechi. Peisajul jalnic era oarecum înviorat de cei câţiva palmieri şi portocali care ornau curtea.

            Aici i-a fost prezentată Viorica, badanta pe care trebuia s-o înlocuiască, deoarece aceasta se întorcea definitiv în ţară, fiindcă sănătatea îi era cam şubredă după mulţi ani de slugărnicie în casa acestei familii.

O săptămână Viorica o învăţă câteva expresii uzuale în italiană, cum să pregătească mâncarea şi s-o servească la ore fixe şi cum s-o spele pe Angelica. Aceasta nu se putea deplasa singură şi trebuia scoasă la plimbare într-un cărucior. Ca mai toate italiencele, era grasă şi cu un fund mare. Trebuia să ai forţă ca să te lupţi cu ea la baie. Cu tot handicapul fizic, italianca nu făcea economie de cuvinte şi-i turuia gura de te înnebunea. Totuşi fusese educată ca o săptămână să-şi abţină ieşirile nervoase ca să n-o sperie pe nou-venită.

După ce Viorica a plecat s-a dezlănţuit furtuna pe capul româncei. Dar ce putea să mai facă singură printre străini? Acasă soţul era în şomaj, iar cei trei copii mergeau la şcoală. Cineva trebuia ca să-i întreţină. Aşa că alesese să-şi sacrifice tinereţea câţiva ani ca să iasă din impas. Negociase prin „doamna de la Agenţie” un salariu de 600 de euro pe lună, din care două luni la rând trebuia să dea dreptul agenţiei 300 de euro, apoi încă două luni câte 200, iar apoi până se împlinea anul câte 100 de euro pe lună. După un an dacă „patronii” erau mulţumiţi de  ea puteau s-o mai ţină şi să renegocieze salariul, dar agenţia îşi lua mâna de pe  ea.

            Treptat, cu zâmbetul pe buze, trecu în lumea viselor. Era undeva la ţară, pe un plai alături de copiii săi adunând flori.

            - Flory! Flory! - strigă puternic Angelica.

            Florica tresări speriată uitând pentru moment unde se află. Sări din pat şi privi în jur buimăcită.

            - Flory, tu sei stronza? (Flory, tu eşti proastă?) - ţipă baba ridicându-se nervoasă în fund.

            - Si, signora! (Da, doamnă!) - rosti cu inocenţă Florica.

            La reacţia româncei italianca  izbucni într-un râs isteric.

            Florica nu ştia ce criză o apucase aşa dintr-o dată pe Angelica, de la isteria nervoasă la cea de amuzament. Naivă începu să zâmbească şi se apropie de pat. Dar ca la comandă bătrâna se opri brusc din râs şi privind-o aprig rosti aspru:

            - Eu voglio  andare al bagno! (Vreau să merg la baie!)

            Floricăi îi îngheţă zâmbetul pe faţă. Nu se dezmeticise din puţinele minute de somn şi  privind-o nedumerită  şopti:

            - Scuza signora, io non ho  capito... (Scuzaţi doamnă, eu n-am înţeles)

            - Cosa non hai capito? Zingara roumena! (Ce n-ai înţeles? Ţigancă româncă!)

            - Signora, io non sono zingara... (Doamnă, eu nu sunt ţigancă...)

            În cele din urmă înţelese că vroia la baie să-şi facă nevoile.

            Florica încă nu stăpânea toate expresiile uzuale mai ales când era abordată în dialectul napoletan.

            Cele mai frumoase momente erau când „stăpâna” vroia să meargă la plimbare. O urca în căruciorul pe care îl împingea pe străduţă până la parcul din apropiere. Acolo italianca îşi făcea de lucru cu suratele sale, iar ea mai schimba câte o vorbă cu câte o româncă pe care o întâlnea tot la „pasagiare” (plimbare).

            Avea prin negociere patru ore libere în fiecare duminică după amiază, iar în fiecare zi de  mercato (un târg unde se găsesc fructe, legume, alimente, îmbrăcăminte, un fel de bâlci de la noi) mergea cu „baba” să facă aprovizionarea cu legume şi fructe. Şi acolo avea ocazia să mai întâlnească câte o concetăţeană.

            Deşi trecuseră doar două luni, slăbise câteva kilograme. Nu era obişnuită cu mâncarea lor, spaghetti la fiecare masă. Apoi i se da cu raţia, iar noaptea era pentru ea un adevărat calvar. Angelica dormea mai mult ziua, iar noaptea o sâcâia pe Florica, mai mult în bătaie de joc, tocmai când aceasta aţipea. Aflase de la celelalte badante românce că nici ele nu aveau o viaţă mai bună.

            Din când în când era vizitată de Mimo, fiul „stăpânei”, un bărbat rotofei şi cam negricios şi mai rar de nora Rossa, o femeie nu prea atrăgătoare cu fundul mare şi rea ca o zgripţuroaică. Bărbatul părea mai cumsecade, o întreba dacă îi lipseşte ceva, îi zâmbea şi o alinta cu palma pe spate.

            În ultima vreme Angelica parcă înnebunise. Ziua dormea, în schimb noaptea urla din diverse motive. De câte ori românca adormea o auzea pe bătrână strigând să-i schimbe programul la televizor că nu-i place emisiunea la care se uita sau îi cerea un pahar cu apă.

            Într-una din zile, spre surprinderea Floricăi, apăru Mimo şi-i spuse să se îmbrace frumos că vor merge împreună la mercato din Madaloni, orăşelul vecin, şi-i făcu un semn discret mamei.

            Urcă în maşină bucuroasă că scăpase de ifosele Angelicăi la cumpărături şi de împingerea căruciorului. Autoturismul se strecură pe străzile înguste şi ieşi afară din oraş pe un drum de ţară printre culturile de tabac. Deodată maşina pătrunse pe un alt drum în mijlocul tarlalei de tabac unde se opri. Bărbatul o informă că tot ceea ce vede îi aparţine şi de poimâne va începe să culeagă mâna a doua. Între timp îi puse braţul pe după gât şi-i spuse că o place şi că el este un om pasional şi i-ar plăcea să facă sex cu ea. Florica se sperie, sări din maşină şi o luă la fugă la întâmplare. Mimo coborî, alergă după ea şi o prinse.

            - Lasciami! Lasciami in stare! (Lasă-mă! Lasă-mă în pace!) - ţipă ea.

            Dar Mimo o puse la pământ, îşi afundă chipul între sânii săi, iar cu mâna îi dezveli coapsele.

            - Aiuto! Aiuto! (Ajutor!) - ţipa Florica şi se zbătea neputincioasă fiindcă italianul era vânjos.

            În disperarea sa femeia îl trase de păr şi-l apucă cu dinţii de ureche. Mimo tresări de durere şi o slăbi din strânsoare. Femeia, ţărancă zdravănă, se eliberă şi sări în picioare.

            - Sei un animale, mi volevi violentare! (Eşti un animal, vroiai să mă violezi!) - şi-i dădu o palmă.

            Mimo rămase câteva clipe buimac. Nu ştia cum să reacţioneze la furia româncei. În cele din urmă îi făcu semn Floricăi să urce în maşină că totul va fi în regulă. Dar aceasta nu se lăsă uşor convinsă. Bărbatul urcă şi aşteptă ca românca să se calmeze.

            Din acel moment Florica realiză că, dacă nu luptă pentru drepturile sale, riscă să devină batjocura nu numai a „babei” de care are grijă mai ceva ca de propria mamă, ci şi a fiului său.

            De ciudă Mimo îi puse acasă o cameră video prin care să urmărească orice mişcare a româncei, cât şi când doarme, când, cum şi ce îi dă să mănânce Angelicăi, ce şi cât de mult mănâncă ea. Astfel, aroganţa ei faţă de stăpân era scump plătită. Din zi în zi slăbea şi nu ştia ce să mai facă. S-ar fi întors în ţară, dar acolo era prăpăd. Cu ce-şi va întreţine familia?

            Tristă, privea din când în când la camera video care o supraveghea.

            - Tu sei una zingara roumena ladra! (Tu eşti ţigancă româncă hoaţă!) - îi striga bătrâna cu răutate.

            Atunci parcă şi mai tare i se înfigea un cuţit în inimă. Dar îndura. Nu putea să întindă prea mult coarda fiindcă risca să fie aruncată în stradă.

            În ziua când trebuia să-şi primească plata, Mimo îi înmână banii şi schimbară câteva cuvinte. Florica îi arătă camera video şi-l întrebă calmă cât mai are de gând s-o mai ţină acolo? Nu s-a convins că nu fură?

            Bărbatul medită câteva clipe, apoi îi răspunse că va vorbi cu mama sa şi soţia s-o scoată de acolo că are încredere în ea. Mai mult îi zise că maică-sa a propus acest lucru, iar el a fost nevoit să se conformeze. Florica nu dădu crezare celor zise. Ştia că ideea îi aparţinuse ca s-o săperie, iar acum făcea pe blândul ca să şi-o apropie. „Te înşeli amarnic, macaronarule, nu-ţi acord nici o şansă. Poate într-o bună zi vrei să te întorci la nevastă-ta cu capul spart!” îşi zise în gând. Totuşi era mai bine să nu se pună rău cu el, fiindcă vroia să trimită nişte bani acasă, în România, şi nu ştia cum să procedeze. Mimo o ajută a doua zi să-i expedieze de la o agenţie din apropiere. Era fericită că soţul şi copiii vor avea din ce trăi  până luna următoare. Amabil, Mimo îi dădu telefonul său ca să-şi sune soţul şi copiii în ţară.

            Ştia că italianul o plăcea şi încerca să profite cât mai mult de el dându-i în schimb doar speranţe. Totuşi era conştientă că nu te poţi juca prea mult cu focul, aşa că hotărî ca treptat să nu-i mai acorde atenţie.

            Peste câteva zile se trezi într-o dimineaţă cu doamna de la agenţie ca să-şi încaseze banii.

            - Ar trebui să nu-ţi dau nici un euro! - se revoltă Florica.

            - Poftim? - se încruntă doamna

            - Italienii se poartă urât cu mine! Astea nu-s condiţii de trai! Mimo a vrut să mă violeze, iar baba e o nebună!

            - Proastă mai eşti! Profită şi tu cât poţi de el!

            - Asta s-o faci tu! Eu sunt femeie cinstită!

            - Eşti o proastă! Eu mi-am lăsat „omul” din România pentru un macaronar cu care o duc bine atâta timp cât îl „jupoi” de bani, - zise făcând un gest de lehamite. Haide, scoate 200 de euroi!

            - Pentru ce? Pentru că sunt tratată ca un animal? Nici acte nu mi-au făcut ca să am şi eu o vechime, iar salariul îl împart cu tine.

            - Aşa am negociat!

            - N-am semnat nici un contract cu tine! - se înfurie Florica Eşti o escroacă!

            - Dacă nu plăteşti, vei avea necazuri! Voi trimite camorezii să te omoare!

            Florica tresări înspăimântată:

            - Faci parte din mafie?

            Tocmai atunci pătrunse nora Angelicăi. Aceasta rămase stupefiată de scenă.

            - Am să chem carabinierii! Şi Florica smulse telefonul Angelicăi de pe măsuţă.

            - Che succede? Che succede?(Ce se întâmplă?) - întreba disperată signora Rossa când auzi numele de „carabinieri.”

            Florica ieşi val vârtej în curte şi se îndreptă spre gangul de ieşire. Doamna de la agenţie trecu  aproape în fugă pe lângă ea şi se pierdu printre trecătorii de pe trotuar. Rossa veni îngrozită după ea şi o rugă să-i dea telefonul şi să intre în casă. Acolo Florica îi explică cele întâmplate, iar Rossa o asigură că lucrurile se vor schimba fiindcă a reuşit să le capete încrederea, ba îi va mai pune şi ceva la salariu...

            La orizont se întrezărea un nou răsărit de soare în viaţa sa. Era hotărâtă să-şi înfrunte destinul, aici departe de ţară, şi să lupte pentru existenţa familiei sale...

 

ION NĂLBITORU

Vizualizări: 178

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Un text reușit, o poveste reală de viață în străinătate în care se pot regăsi multe românce asemeni Floricăi. Una poate fi chiar subsemnata cu deosebirea că nu am avut parte de așa patroni ignoranți și lipsiți de orice brumă de caracter. Am fost mai norocoasă, însă italienii  însăși afirmă că pe măsură cobori către  sud și în special  Caserta are cea mai proastă faimă pentru lipsa de respect pentru legi, acolo delicvența e acasă la ea,e teritoriu guvernat de mafie. Apreciere!  

Așa este domana Giurgiu Maria. Caserta este la o ,,aruncătură de băț,, de Napoli unde mafia este în toi... Proza de față este de fapt o sinteză a romanului ,,DEPARTE DE ȚARĂ,, la care lucrez, inspirat bineînțeles după fapte reale. În cei doi ani cât am stat în Italia am cules date suficiente pentru a putea începe această lucrare. Vă mulțumesc pentru aprecieri!

Înțeleg, trebuie să fie ceva interesant.Un capitol despre viața în Italia printre altele  și e  inspirat din experiențe trăite, am scris și eu în romanul INGRID care a fost publicat deja in cursul acestui an.

Viața departe de tară este adeseori crudă. Am citit cu interes! :)

Asa este distinsa doamna Corina Militaru. Din pacate "alesii" sunt interesati mai mult de voturile  romanilor care traiesc in strainatate si mai putin de viata lor de acolo...

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 31 secunde în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 10 minute în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 10 minute în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 11 minute în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 8 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 9 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 11 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor