Diploma: Premiul al II-lea, eseu – „Lumea de dincolo” de Laura Hubati

[Vasilisia Lazăr]

Lumea de dincolo

Ideea de moarte nu poate fi asociată decât cu ideea de trecere, de transcedere spre o altă lume, lumea de dincolo. Credința în viața de dincolo de moarte se află în sufletul oricărui muritor; chiar dacă pentru mulți dintre noi, această convingere nu se află pe deplin conștientizată, ea există, căci lumea de dincolo este de fapt speranța noastră de a nu dispărea cu totul, de a mai putea dăinui undeva, într-o altă lume paralelă și neștiută. Lumea de dincolo generează aceeași neliniște ca și moartea, căci ele sunt strâns legate una de cealaltă, accesul în lumea de dincolo nefiind posibil decât în momentul în care omul trece prin starea finală a existenței sale pe pământ. Aceste neliniști sunt cu atât mai adânci, cu cât nimic nu poate da răspuns incertitudinii care învăluie această lume, la fel cum nimic nu poate da un răspuns morții. Răspunzi la moarte prin ce? Prin moarte? Ar însemnă să răspunzi la o întrebare prin aceeași întrebare. Prin viață? E ca și cum nu ai răspunde, căci oricum viața sfârșește în moarte. Și dacă viața nu-ți oferă nimic, singurul răspuns posibil pe care-l poți primi despre existența lumii de dincolo nu poate fi relevat decât prin propria experiență, în momentul trecerii pragului care desparte cele două lumi, deci prin moarte.

Lumea de dincolo ne înspăimântă și în același timp ne dă un sentiment straniu de siguranță, căci spre ideea lumii de dincolo ne duce și teama de moarte, dar și dorința firească a omului de a-și oferi ceva dincolo de viață, de a-și asigura continuitatea chiar și după moarte, în ciuda faptului că ruptura sa de existența sa pe pământ este definitivă. Credința în lumea de dincolo asigură omului împăcarea cu moartea și cu condiția sa de muritor. În ideea lumii de dincolo de moarte își unesc sensurile și noțiunea de dispariție și aceea de existență, iar dacă moartea înseamnă pierdere totală, tot prin ea și prin ceea ce îi urmează putem atinge stadiul regăsirii totale.

Posibilitatea de a simți cât mai aproape existența acestei lumi, de a încerca sentimentul net al supraviețuirii într-o altă lume o poți avea aflându-te într-un loc al celor care au pătruns deja taina: cimitirul. Pentru cei care petrec timp în liniștea acestui loc, lumea de dincolo aproape că li se relevă. O simt atât de aproape, încât, pentru aceștia, cimitirul – oricât de tenebros ar putea suna acest cuvânt în mintea celor care nu pătrund într-un astfel de ținut al celor plecați dintre noi – nu mai e nicidecum un loc al spaimei, ci devine un loc al împăcării, al regăsirii și al înțelegerii. Cine pătrunde în acest loc trebuie să meargă pe vârfuri, respectând tăcerea adâncă. Sufletește, am devenit parte a tuturor morților din cimitir. Lângă ei mă simt liberă de orice constrângere, de orice teamă sau frământare, simt pătrunzând în mine o pace profundă, care vine de undeva, din adâncuri, și înțeleg că este linștea sufletească a celor împăcați cu soarta, a celor care au aflat deja marea taină a morții. Într-un cimitir, la locul de veci al unei ființe dragi, nu trebuie să te duci niciodată cu inima cernită. Trebuie să știi să citești în liniștea care te înconjoară. Trebuie să înțelegi că ei, cei pătrunși deja în lumea de dincolo, sunt cu mult mai liniștiți decât noi, cei rămași. Prin moarte, ei au găsit răspunsurile pe care noi le mai căutăm încă și, odată cu ele, și-au găsit și linștea și sunt împăcați. Pentru ei nu mai există căutări, frământări, durere. Acestea rămân doar în sufletul nostru și nu vom reuși să ne rupem de ele decât în momentul în care, prin moarte, vom trece și noi pragul, vom înțelege marea taină a morții și vom putea accede spre linștea lumii de dincolo.

Lumea de dincolo.  Omul o creează, și-o imaginează, pătrunde în ea prin ceea ce gândește sau prin ceea ce simte și-și asigură posibilitatea de comunicare cu cel dispărut. Acestuia îi transmite o serie de semnale: îi vorbește, își amintește de el, îl poartă în gândurile sale și aproape că este convins că aceste semnale sunt receptate, că ele ajung acolo unde dorește. Și atunci, lumea de dincolo este de fapt și nevoia noastră de a ne simți aproape de cel plecat dintre noi, singurul loc în care poți stabili o legătură cu acesta. Irelevantă atâta timp căt suntem în viață, gândind totuși la ea cu teamă și speranță, lumea de dincolo este o prelungire subiectivă a lumii noastre obiective, este nevoia noastră de a fi chiar și atunci când nu mai existăm.

[Laura H.]

Vă mulțumesc!

[Nădejde Angelina]

Bravo! Felicitări, Laura! Ma bucur pentru tine!

[Laura H.]

Vă mulțumesc frumos, doamna Angelina! Vă îmbrățișez!

[Corina Militaru]

Felicitări! :)

[Ion Lazăr da Coza]

Mesaj adresat premianților:

 

Dragii noștri, din fericire și pe merit, numele vostru se află printre laureații Concursului Prin colbul vremii (ediția a II-a), ceea ce vă face să vă bucurați de generozitatea unor sponsori, colegi de har și predestinare.

Pentru a intra în posesia volumelor oferite de ei, avem nevoie de numele și adresa la care să fie expediate aceste daruri, așa că aștept aici, sau pe email [e-mail] informațiile necesare, pentru ca eu să le înmânez sponsorilor, cât mai repede.

Ținând cont că unii sponsori au spus de la început că nu vor premia decât poeții, sau doar pe prozatori, sau doar locul doi etc., e de așteptat ca laureații să nu primească toate cele unsprezece cărți.

 

Prețuire,

[Vasilisia Lazăr]

Felicitări, dragă Laura!

[Laura H.]

Mulțumesc domnilor Nicolae Mușat și Teodor Dume pentru cărțile oferite.

Mulțumesc domnului Ion Lazăr da Coza pentru bunăvoința de a-mi trimite premiul.

Mulțumesc celor care m-au felicitat.