Te laud, mǎ lauzi!

[Veronica Pavel Lerner]

Revista LaPunkt  a publicat recent "10 (zece) punkte: Nicolae Steinhardt".

 

http://www.lapunkt.ro/2015/02/20/10-zece-punkte-nicolae-steinhardt/

 

Mǎ voi opri astǎzi la unul din cele zece puncte:

 

Citatul 7. Jurnalul fericirii: „Uite, camaraderia e doar pentru oameni foarte, foarte cumsecade şi presupune un mare progres moral, e o subtilitate psihică şi etică, simpla ei existenţă dovedeşte un standard ideativ extrem de avansat, e posibilă numai între bărbaţi şi femei căliţi în morală.”

 

Colegialitatea este parcurgerea simultană de către mai mulţi indivizi a unui fragment de viaţă într-un loc în care au un scop comun. Ei pot fi colegi la serviciu, într-o instituţie de învăţământ, în armatǎ, sau în închisoare, loc ce pare a-l fi determinat pe N. Steihardt să scrie rândurile citate.

 

Ce presupune camaraderia? Ea se ridică dincolo de simplul atribut de a fi coleg, situaţie intervenită aleatoriu în viaţa indivizilor şi devine, aşa cum se înţelege din citatul lui N. Steinhardt, o calitate morală . Camaraderia nu se naşte instantaneu, ea se instalează numai după un anumit timp şi numai între colegi cu afinităţi de păreri şi de idei. Ori, interpretarea lui Nicolae Steinhardt mi se pare foarte interesantă, pentru că el afirmă că adevǎrata camaraderie e numai "pentru oameni foarte, foarte cumsecade şi presupune un mare progres moral". El se referă la "bărbaţi şi femei căliţi în morală", -subînţelegându-se cei care pot rezista presiunilor amorale ale societăţii sau, în cazul lui N. Steinhardt, la torturile deţinuţilor politici din procesul Noica. Implicit, între cei care au calităţile enumerate de autor  se crează o complicitate, indispensabilă camaraderiei, care o cimentează şi înnobilează.    

 

Cuvintele lui N. Steinhardt m-au pus pe gânduri pentru că, deşi ele se referă la camaraderia din închisoare, unde el a întâlnit oameni cu calităţi morale, părerile lui mi se par aplicabile în toate circumstanţele vieţii, mai ales în zilele noastre, când reţelele sociale au luat o asemenea amploare, încât toţi şi întru toate devenim "colegi". Şi atunci, cum să-i găsim pe cei care cu care avem afinităţi, cu care am putea deveni complici astfel ca noţiunea de colegialite sǎ poatǎ fi ridicată la rangul de camaraderie?

 

Greu şi rar se întâlnesc oameni care, uneori la mii de kilometri depărtare, devin camarazi! Şi totuşi, pe cele câteva reţele "ning", cu specific literar-artistic, pe care postează poeţi sau scriitori, chiar neprofesionişti, există complicităţi pe grupuri, în care texte slabe sunt lăudate de unii şi, reciproc, aceştia vor primi laudele, cred ei - cuvenite- de la aşa zişii camarazi. Mă întrebam dacă proliferarea nonliteraturii prin aceste laude reciproce nu este nocivă societăţii. Lectura unui intrerviu luat de Nuţa Istrate Gangan poetului Adrian Suciu pentru "New York Magazine" şi postat pe site-ul "Casa Gândului-Cleopatra" mi-a dat, parţial, un răspuns. Iată linkul interviului:

 

http://casă-gândului.ning.com/group/grupul-prozatorilor/forum/topics/nig-de-vorb-cu-adrian-suciu?xg_source=activity

 

Trăisem cu impresia că se scrie mai mult decât se citeşte. Adrian Suciu m-a convins de contrariu cu un simplu argument matematic: fiecare carte publicată e citită de cel puţin alte două-trei persoane din anturajul imediat al autorului, deci se citeşte mai mult decât se scrie! Cât despre imensa cantitate care se scrie (aceasta implicând, cred eu, slaba calitate), el are nişte păreri clare: nu este numai inflaţie de literatură ci, spune el, asistăm la o "....inflaţie generalizată. E inflaţie de manelism în spaţiul public, inflaţie de curve şi ticăloşi în politică, inflaţie de analfabeţi în mediile universitare, inflaţie de mafioţi în poliţie şi magistratură, inflaţie de nebuni pe şosele, inflaţie de tîmpiţi peste tot. ....Da, trăim într-o inflaţie literară. Dar vin şi va întreb: nu e inflaţia literară cea mai nevinovată şi inofensivă dintre inflaţii?"  

 

Aşadar, dacă există cantităţi uriaşe de scrieri, de ce am nega nişte biete laude ale unor neprofesionişti asupra unor texte slabe postate de alţi neprofesionişti? Ştim bine, fiecare om are nevoie de recunoaştere. Nu tot N. Steinhardt, devenit călugăr, ne predică: "Dăruind vei dobândi"? Şi, socialmente vorbind, complicitatea celor care se laudă reciproc într-un spaţiu de socializare literară, privită din perspectiva valorilor umane, nu e preferabilă celei care duce la distrugeri violente sau crime?

 

Departe de mine de a pleda pentru îngăduinţa excesivă şi încurajarea nonliteraturii. Mă întreb însă:  interpretarea citatului din N. Steinhardt se aplică oare la micile găşti din reţelele în care principiul "mă lauzi, te laud!" funcţionează automat?

Articol apărut în LaPunkt - 28 feb. 2015

 

[Mariana Suciu]

 D-le Valerian Berdule, personal, aș prefera să mi se spună în față că tot ceea ce scriu este fără valoare, decât să fiu ignorată. Respectul meu pentru acea persoană ar fi infinit. Vă mulțumesc frumos pentru bunăvoința de a-mi răspunde. Cu stimă,
 
Valerian Bedrule a spus :

Mariana Suciu, nu mai ştiu câte zeci de mii de poezii am citit numai pe site-ul unde sunt editor de vreo 5/6 ani. Acolo am promovat zeci de autori. Unii au avut scânteia şi i-am urmărit, ajutându-i cum m-am priceput mai bine. 

Dintre aceştia, unii recunosc, alţii au aruncat cu lături!

Mulţi au avut reacţii negative, ca urmare... am hotărât să intru în pagina cuiva doar dacă are ceva de spus şi dacă scrie corect gramatical, prozodic, altfel... nu! Nu are sens!

Iar kilometrul de verbiaj din aşa-zisa poezie în vers liber nu mi-e de niciun folos! 

[Mariana Suciu]

  D-na Vasilisia, respectul meu pentru dumneavoastră și pentru d-nul da Coza este infinit, deci implicit și pentru acest site. Și nu aș dori sub nici o formă să fiu înțeleasă greșit. Atunci când am spus că D-zeu nu a făcut diferențe când a înzestrat anumiți oameni cu har, am vrut doar să se înțeleagă că harul se poate regăsi deopotrivă în cel din vârful ierarhiei sociale dar și în cel de pe ultima treaptă a ei. Că D-zeu nu a ales. Și că cel care dorește să își educe talentul poate să o facă cu răbdare și muncă. Nu am spus nici un moment că talentul nu contează. Dimpotrivă. Ci doar că dacă el există, poate fi educat. Și că este nevoie de un cumul de elemente ca produsul finit să fie unul de valoare, cu condiția să nu se plece de la idei preconcepute.
  Despre imparțialitatea d-voastră pot doar să spun că nu am pus-o nici un moment la îndoială. Îmi pare foarte rău dacă comentariul meu a fost înțeles greșit. Promit să nu mai comentez. 
 
 Cu aceeași stimă și considerație, Mariana

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Mariana, o să îndrăznesc să te contrazic puțin. :) Eu cred că Dumnezeu a făcut destule diferențe atunci când a înzestrat pe oameni cu har și iubire de frumos. Ar însemna că talentul nu mai contează ci doar voința de a fi poet/scriitor. Crede-mă, de trei ani administrăm acest site și am văzut destui amatori care doreau cu îndârjire să scrie. Nu e suficient doar să vrei, trebuie să și poți. În ceea ce privește iubirea de frumos, eu cred că ține de educație mai mult. De cele mai multe ori frumosul meu nu e și frumosul altora și invers. Sunt de acord că talentul îl poți găsi acolo unde nu te aștepți, dar că nu există diferențe... În același timp nu e suficient doar talentul. Multe alte ingrediente dau produsul final. Dar unde nu e, nu e și gata. :)

În ceea ce privește imparțialitatea mea și a celor din administrația Însemnelor, aici pot spune cu mâna pe inimă că se verifică. Ne-au trecut pragul consacrați, amatori, dar și afoni în ale scrisului. Pe cei deja formați i-am admirat, lăudat și invidiat (în sensul bun). Pe începătorii care promiteau i-am îndrumat. Dacă au ascultat de sfaturi, dacă au mers să studieze ce nu știau, dacă au fost perseverenți și ambițioși, au crescut frumos. Unii însă s-au simțit ofensați și au plecat. Au mers în spații unde li se aduceau elogii și au rămas să se amăgească în continuare că sunt ceea ce nu vor fi niciodată. A mai existat o categorie - cei care nu aveau nici în clin nici în mânecă cu scrisul. Acestora le-am spus franc adevărul, chiar dacă a durut. Unii totuși continuă să scrie. Au și cititori. :)

Oricum, cert este că am dorit să fim mereu obiectivi. Poate nu ne-a reușit întotdeauna, se poate... Ar fi păcat să spunem că nu avem și noi preferințe pentru scrierile unor anumiți autori. Ar însemna să nu facem diferența dintre literatură și non-literatură. Dar nu cred că am lăsat să se vadă asta pe site, iar dacă am lăudat am făcut-o pentru că am considerat că e pe merit.

                                                      Același respect,

[Vasilisia Lazăr]

Mariana, dacă am înțeles greșit e pentru că tu nu ai fost suficient de clară. Dacă o să recitești comentariul tău, cu siguranță îmi vei da dreptate. :) Și apoi, indiferent ce aș fi spus/înțeles eu, nu cred că e cazul să renunți la a-ți spune punctul de vedere, respectiv a comenta.

În altă ordine de idei, te asigur că nu avem idei preconcepute cu privire la unii membri. Nu ne-a impresionat CV-ul literar al nimănui. Știm cu toții că dacă vrem să publicăm, publicăm orice și aproape oriunde. Calitatea nu mai reprezintă un criteriu. Așa am ajuns să cunoaștem un agramat care avea publicate 23 de cărți. Și nu e singurul. Nu s-a gudurat nimeni pe lângă el. A plecat înspre locuri mai călduțe. :) N-aș vrea să știi cam câți asemenea lui au părăsit site-ul fiindcă nu au suportat critica. Păi la valoarea lor... Mă miră și pe mine cum de ne-am permis. :)

Mariana Suciu a spus :

  D-na Vasilisia, respectul meu pentru dumneavoastră și pentru d-nul da Coza este infinit, deci implicit și pentru acest site. Și nu aș dori sub nici o formă să fiu înțeleasă greșit. Atunci când am spus că D-zeu nu a făcut diferențe când a înzestrat anumiți oameni cu har, am vrut doar să se înțeleagă că harul se poate regăsi deopotrivă în cel din vârful ierarhiei sociale dar și în cel de pe ultima treaptă a ei. Că D-zeu nu a ales. Și că cel care dorește să își educe talentul poate să o facă cu răbdare și muncă. Nu am spus nici un moment că talentul nu contează. Dimpotrivă. Ci doar că dacă el există, poate fi educat. Și că este nevoie de un cumul de elemente ca produsul finit să fie unul de valoare, cu condiția să nu se plece de la idei preconcepute.
  Despre imparțialitatea d-voastră pot doar să spun că nu am pus-o nici un moment la îndoială. Îmi pare foarte rău dacă comentariul meu a fost înțeles greșit. Promit să nu mai comentez. 
 
 Cu aceeași stimă și considerație, Mariana

[Sofia Sincă]

Iar kilometrul de verbiaj din aşa-zisa poezie în vers liber nu mi-e de niciun folos!

Domnule Bedrule, eu ador acest kilometraj cum îi ziceți dvs. Sunt poezii cu vers liber din care ies scântei. Sunt autori de vers liber care satisfac toate așteptările cititorilor și sensurile multiple interpretative ale poemelor. Nu este neapărat necesară rima pentru a scoate fiori lirici. Dimpotrivă, versul liber poate curge mult mai sigur pe el, fără a fi constrâns de prozodie, configurația metaforelor poate fi mult mai amplă. Jocul, interpretarea mesajului la fel este mai profundă, să nu mai vorbim de mister. Desigur și poezia clasică este bună, dar poetul, cel puțin pentru mine, trebuie să fie la standarde înalte pentru a putea scrie versuri de calitate. Da, poate este și chestiune de gust.

Prin urmare mie îmi este de mare folos :)) îmi satisface pe deplin plăcerea, dorința de a citi poezie. Dar, condiția este aceeași: să fie de calitate.

Cu stimă,

Sofy

[Vasilisia Lazăr]

          O să pornesc și eu de la aceeași afirmație (Iar kilometrul de verbiaj din aşa-zisa poezie în vers liber nu mi-e de niciun folos!) pe care a făcut-o domnul Bedrule.

          Eu cred că nu contează că e vers clasic, alb sau liber. Contează să aibă valoare literară, să fie poezie. A contesta valoarea poeziei în vers liber înseamnă a-i contesta pe Macedonski, pe Blaga și pe mulți alții din literatura română sau universală. E adevărat că versul liber vine ca o reacție față de poezia clasică, față de monotonia ritmică a acesteia. Dar versul liber nu renunță la ritmul în sine ci la ritmul rezultat din aplicarea consecventă a unor formule metrice repetitive. Și apoi chiar nu putem afirma că poeziile în vers liber nu pot avea suficientă încărcătură stilistică, nu pot stârni emoție.                

          Personal nu sunt și nu voi fi niciodată de acord cu poezia de un ermetism exagerat sau cu cea care de dragul formei sacrifică fondul, unde metaforizarea merge la extrem, dar nici nu pot înghiți poveștile cu rimă și temele prietenoase, facile şi cuminți care nu cer dram de aprofundare. Cititorii adevăraţi şi pasionaţi nu vor lecturi reconfortante. Tot aşa cum nu sunt adepţii unor trăiri plictisitoare, monotone, gri, la fel şi în literatură, sunt dispuşi să accepte provocări.  

          Întotdeauna am apreciat o poezie tradițională care are absolut toate ingredientele și care e foarte greu de obținut, deoarece regulile prozodiei încorsetează.

Bineînțeles că cel puțin 80% din ceea ce se scrie în vers alb/liber nu e poezie, dar cam tot atâtea procente ocupă și pseudopoezia scrisă astăzi în dulcele stil clasic, deci ierarhizarea ar trebui făcută doar pe criteriul valorii.

          În altă ordine de idei, ceea ce mă uimește și mai mult la d-voastră, d-le Valerian Bedrule, pe care de altfel vă apreciez mult ca poet, e un lucru. Deși afirmați că poezia în vers liber vă lasă rece, puținele popasuri și aprecieri pe care le faceți aici în site sunt tocmai pe pagina cuiva care nu scrie în vers clasic. Probabil considerați că ceilalți autori chiar nu au nimic de spus în poezie. Și din câte se vede, admirația e reciprocă (apropó de tema acestui eseu). :)

                                                              Cu stimă,

[Ion Lazăr da Coza]

Cum poezia în vers alb și liber e pândită adesea de futilitate, la fel și poezia clasică poate să livreze texte pentru manele, muzică ușoară sau romanță. Căzând în extrema cealaltă, ea poate păcătui prin academism și parnasianism - curente livrești, sterile emoțional! -, fiind bună pentru geometri! În concluzie, trebuie să predomine fondul!

Ca un PS, tinerii poeți e musai să ucenicească un timp la poezia cu formă fixă!

Cu drag și încântat de această dezbatere,

da Coza

[Ionel Mony Constantin]

 Am sa aduc în discuţie, apropo de titlu, un proverb de care de multe ori când citesc ce se scrie pe siteuri sau se distribuie pe FB îmi aduc aminte cu un zâmbet amar în colţul gurii: " un prost va găsi întotdeauna altul mai prost decât el care să -l admire". Deci transpolând...

Şi încă ceva. Laudele ca laudele dar a început să mi se facă gura pungă citind în comuri  aproape peste tot, pe unde mai bântui, părerea unora despre   ce capodopere avem sub ochi şi ce genii neştiute le scriu. Mă opresc aici pt. că mă ambalez şi risc să deschid noi fronturi  pe care chiar nu doresc să fiu combatant.

[Veronica Pavel Lerner]

:)))) Merci pentru com, m-a amuzat, desi e trist...

Ionel Mony Constantin a spus :

 Am sa aduc în discuţie, apropo de titlu, un proverb de care de multe ori când citesc ce se scrie pe siteuri sau se distribuie pe FB îmi aduc aminte cu un zâmbet amar în colţul gurii: " un prost va găsi întotdeauna altul mai prost decât el care să -l admire". Deci transpolând...

Şi încă ceva. Laudele ca laudele dar a început să mi se facă gura pungă citind în comuri  aproape peste tot, pe unde mai bântui, părerea unora despre   ce capodopere avem sub ochi şi ce genii neştiute le scriu. Mă opresc aici pt. că mă ambalez şi risc să deschid noi fronturi  pe care chiar nu doresc să fiu combatant.

[Vasilisia Lazăr]

:) Să știți că inițial m-am gândit exact la ceea ce spuneți, dar când am văzut că a scris Sofia și nu ați reacționat în niciun fel, m-am gândit să reacționez eu. :)) Îmi cer iertare! Chiar nu puteam crede că un poet/om de valoarea d-voastră ar putea gândi astfel despre toată poezie în vers liber/alb. Totul e bine când se termină cu bine!

Să ne citim cu drag!

Valerian Bedrule a spus :

Sofy, Vasilisia, Ion, am spus aşa: Iar kilometrul de verbiaj din aşa-zisa poezie în vers liber nu mi-e de niciun folos! (Valerian Bedrule) 

Acum să decriptăm cuvintele mele: n-am spus că nu-mi place poezia în vers liber (o admir de nu se mai poate; ce m-aş face fără Nichita, spre exemplu; aţi constatat singuri că intru şi las semn la poezia în vers liber, acolo unde e poezie), ci că nu-mi place kilometrul de verbiaj, adică balastul, cuvintele inutile!!! Din păcate, cu asta ne confruntăm zilnic în multe din aceste poezii.

Asta am spus! În rest, vivat versul în manieră clasică! Vivat versul liber! Vivat versul cu rimă albă!

Stimă!