Bunicul

[Cristina Grigorov]

   ”Bunicule, te-ai întors!”  și ochii fetiței au strălucit de bucurie sub soarele care sufoca fără milă aerul din oameni și din iarba spălăcită de lângă gardul vechi de lemn.  ”Bunicul” s-a oprit pentru o clipă în bastonul pe care îl căra mai mult decât se sprijinea în el, ca pe un copil pe care îl ții strâns de mână și uneori îl mai smucești de grija pietrelor care ar putea să-i împiedice mersul aiurit și să-i julească genunchii  deja înroșiți de urzici, mingi, scoarțe de copac și alte lucruri inofensive la prima vedere. Și mama fetiței s-a oprit din conversația pe care o avea cu o vecină  ieșită în fața porții pentru o clipă de răgaz și poate plăcerea de a întâlni pe stradă un sătean care să-i amuze ziua cu o bârfă nouă, și cu o privire îngăduitoare s-a îndreptat cu pași repezi spre mormanul de nisip care transpira, lipit de scândurile scorojite ce aveau acum o  culoare indefinită,  un amestec bizar de lapte cu pelin și rămășite de praf din ploaie.

   ”Miruna, bunicul nu s-a întors!” domnul este un vecin din sat, are casa câteva ulițe mai încolo. ” Vocea mamei s-a auzit încet, de teamă să nu sperie copilul care avea ochii plini de o lumină stranie, ca și când  soarele s-ar fi cuibărit în ei pentru un strop de răcoare. ”Dar mamă, uite, are aceeași pălărie și baston!”. În acel moment, privirea bătrânului s-a scufundat deodată într-un pahar cu  apă cețoasă din care au început apoi, într-un mod cu totul neașteptat, să-i cadă fremătând, pe sub pleoape, stropi mari de apă limpede precum roua dimineții din vârful firelor de iarbă. ”Bunicule, de ce plângi?” întrebă nedumerită Miruna. ”Nu plâng, draga moșului, sunt doar fericit să te văd!” și în clipa următoare, bunicul a aruncat bastonul în nisip și a strâns fetița în brațele lui mirosind a tămâie și a fum de lumânare arsă.

Degeaba încearcă mama să mă păcălească, gândi Miruna în timp ce inspira fermecată acea îmbrățișare, direct în plămâni, cu aceeași voluptate cu care crinii absorb în timpul nopții oxigenul din aer, bunicul miroase la fel ca acum câteva luni când l-am îmbrăcat într-un costum frumos și apoi l-am așezat pe masa mare din mijlocul sufrageriei. Bunicul era foarte obosit atunci, a dormit fără să clipească trei zile și trei nopți, ca în basmul acela cu prințesa care este vrăjită de ursitoarea cea rea să nu se trezească din somn decât atunci când un prinț se va îndrăgosti de ea și cu un sărut o va elibera din visare. Timp de câteva luni,  fusese foarte bolnav, îi paralizaseră piciorul și mâna stângă, apoi și cele drepte iar cuvintele i se zbăteau neputincioase pe buzele crispate, ca niște pești naufragiați răscolind dureros nisipul ce clocotea în cazanul amiezii. Și deși îl sărutase cu dragoste pe obraz bunicul nu s-a trezit (știa doar că era o fetiță obișnuită deși  mama îi spunea în fiecare zi că este o prințesă), a visat în continuare pe drumul de acasă până la cimitirul din capătul satului unde o groapă adâncă fusese săpată cu o zi înainte.

   Miruna nu mai știe la ce se gândea atunci dar acum i se părea că groapa aceea seamăna cu beciul din spatele casei unde mama adăpostea de frigul iernii borcanele cu murături și dulcețuri. Desigur, bunicul nu putea fi comparat cu o conservă oricât ar fi fost ea de delicioasă dar beciul putea foarte bine să se transforme într-o sală somptuoasă de la subsolul unui castel în care un bătrân așteaptă cuminte, răbdător să fie deșteptat din visare de o prințesă cu păr de aur și ochi de smarald viu care să-l iubească la fel de mult cum îl iubește ea sau cel puțin ca sarea în bucate.

   ”Bunicule, când mai vii?” îl întrebă bucuroasă fetița după ce se desprinse din îmbrățișare. Dar în sufletul ei știa, bunicul avea acum o prințesă la care trebuia să se întoarcă și să trăiască fericit în palatul pe care numai ea putea să îl vadă.

[Corina Militaru]

Impresionant fragment! Scris cu delicatețe :)

[Cristina Grigorov]

Mulțumesc frumos, Corina! :) 

[Valeria Merca]

Esenta/ mesajul acestui text:  ”Bunicule, te-ai întors!”  ”Bunicule, când mai vii?” Si pe mine ai reusit sa ma impresionezi, Cristina! Drag,

[Cristina Grigorov]

Mulțumesc frumos, Adelaide!