Despre jurizare
Mereu când mă aflu în situaţia de a analiza şi a stabili o ierarhie, trăiesc cel puţin trei stări aducătoare de disconfort spiritual. Prima ar fi sfâşietoarea scenă din povestirea „Puiul” (creaţie de geniu a scriitorului Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti), cea în care prepeliţa-mamă ia decizia de a-şi abandona puiul rănit şi de a pleca în ţările calde cu ceilalţi şase pui, altfel aceştia ar fi în pericol să moară de frig la venirea iernii… A doua situaţie mă duce cu gândul înspre vechii oieri, cei care, atunci când le făta căţeaua, mutau puii la câţiva paşi de culcuşul matern, apoi urmăreau care căţeluş e primul recuperat de către mamă, şi pe acela-l păstrau de prăsilă, ştiind că aceasta întotdeauna va alege progenitura cea mai viabilă, cea mai înzestrată genetic pentru a duce specia mai departe, îmbunătăţindu-i caracteristicile… O altă situaţie o întâlnim adesea la concursurile gen „Mini-star”, organizate de televiziuni, când unul dintre micuţii concurenţi, deşi nu are talent, primeşte de la juriu tot note maxime, la fel ca cel care musteşte de talent, ca să nu i se ştirbească personalitatea, zice-se. În acest ultim caz, se pune întrebarea dacă s-a procedat corect. Răspunzând cu sufletul, întrebăm retoric: „De ce nu? Doar nu sărăceşte sponsorul dintr-atât.” Dar hai să ducem situaţia mai departe – peste ani, subiectul nostru va căuta să se manifeste „live” şi să trăiască din ceea ce prestează… Dezamăgirea va fi cruntă pentru el, dacă nu cumva de-a dreptul dramatică, dând nas în nas cu realitatea!... Observ că mă trageţi de mânecă şi mă întrebaţi: „Păi, pe cine vezi tu că trăieşte din scris?!” Aşa e! Puţini. Prea puţini! Exagerat de puţini!! …Şi vă dau dreptate şi când afirmaţi că „e loc pentru toţi sub soare!”, însă vin şi vă întreb la rându-mi, întinzându-vă o nevinovată capcană: „Ce e de admirat? Un teren viran cu sălbăticia în stare pură? Un parc englezesc cu sobrietatea caracteristică britanicului? O grădină japoneză ce întrupează o întreagă filosofie?” Desigur, toate cele trei manifestări ale vieţii sunt frumoase în felul lor. (Chiar şi de pe terenul viran, ignorând gunoiul menajer aruncat de Homo sapiens sapiens, o albină culege polen dintr-o floare de sipică, de scaiete sau, de ce nu, din cupa vreunui crin-imperial, a cărui sămânţă, cine ştie prin ce hazard, a ajuns acolo.) Dar dacă formulam întrebarea altfel, şi anume: „Ce e de admirat mai mult?” Fără îndoială, intervenea ierarhizarea, cu ingrata obligaţie de a ne dezice de cele două bucurii mai mici…
În cadrul concursului „Labirinturi autumnale”, organizat de Site-ul literar şi artistic ÎNSEMNE CULTURALE, sunt înscrise peste şaizeci de poezii şi peste douăzeci de proze tematice. Rezonabil de multe, zic eu, din ipostaza de co-iniţiator, alături de administratorii site-ului, ţinând cont de perioada scurtă de desfăşurare, dar infernal de multe când mă gândesc la faptul că am doar zece note descrescătoare pe care trebuie să le acord poeziilor considerate de mine valoroase (la fel procedând şi cu prozele!).
Şi totuşi, jurizând, ne aflăm cumva în ipostaza prepeliţei de a nu ne uita înapoi? Ne aflăm în ipostaza oierului care, nepermiţându-şi să crească toţi căţeluşii, îl păstrează pe primul ales de mamă, poate şi pe al doilea? Ne respectăm principiile, acordând note micilor concurenţi doar pe criterii strict valorice, riscând să părem nişte monştri în ochii lor? Ne plimbăm numai prin grădini aranjate savant?
Din păcate, nu putem fi categorici, nici ca juriu, nici ca jurizaţi: dacă nu ne regăsim în topul unui concurs, ne consolăm – de suntem realişti! – cu gândul că nu am ales textul cel mai inspirat, că nu putem scrie „cu temă impusă”, că, la urma urmei, aprecierea unei opere de artă este, fatalmente, subiectivă!...
Vă rog, nu mă îndemnaţi să intru în gândirea unui concurent cu orgoliu hipertrofiat… De altfel, îl ştim cu toţii: el are cărţi tipărite şi le consideră paşaport sigur şi etern valabil spre Parnas. Având acest paşaport, nu mai acceptă critici, sfaturi, iar dacă insişti, pleacă sfidând, neştiind că nu putem fi constanţi în creaţie, iar o operă de artă întotdeauna e un prototip, şi nu un produs de serie… Dumnezeu cu mila!
O latură a concursului, ignorată de foarte mulţi, dar cu reale rezonanţe, e oportunitatea tuturor de a juriza. Ştim că e complicat ca să votăm şi că ne ia mult timp, însă odată ce am acordat notele, putem să ni le comparăm cu cele finale. Abia atunci ne dăm seama cu adevărat cât de... intimi suntem cu fenomenul literar contemporan!
Succes!
Ion Lazăr da Coza - președinte juriu
- cofondator site
AICI găsiți toate cele 24 texte de proză participante
Câțiva pași care trebuie urmați pentru ca votarea textelor să devină mult mai simplă
De exemplu:
proza nr. x - 10
proza nr y - 9
................ 8
................ 7
................ 6
................ 5
................ 4
................ 3
................ 2
proza nr z - 1
Vă mulțumim!
Vasilisia Lazăr - coordonator concurs
Cuvinte cheie :
Bine, bine, dar sunt 23 de texte de notat. Ce facem cu celelalte 13? Putem nota doua texte cu aceeasi nota? Spun 23 deoarece unul apartine celui ce noteaza, exclus firesc de la notare pentru a nu fi subiectiv.
Aha, recitind cu atentie recomandarea facuta, am inteles ca doar 10 din cele 24 proze sunt notate de fiecare participant, functie de cum iti plac. Este ok!
Nu, din toate textele alegeți 10 care v-au plăcut mai mult. Doar pe acestea le notați. Celelalte vor avea 0 (zero), dar nu menționați asta. După ce ați ales 10 texte, stabiliți o ordine, de la cel mai bun la cel mai puțin bun (dintre acestea 10)
Virgil Stan a spus :
Bine, bine, dar sunt 23 de texte de notat. Ce facem cu celelalte 13? Putem nota doua texte cu aceeasi nota? Spun 23 deoarece unul apartine celui ce noteaza, exclus firesc de la notare pentru a nu fi subiectiv.
Asa cum am revenit, am retinut din recitirea indicatiilor referitoare la notare, modul cum trebuie sa procedez, asa cum am retinut si "subtilitatea" : "Vă rog, nu mă îndemnaţi să intru în gândirea unui concurent cu orgoliu hipertrofiat… De altfel, îl ştim cu toţii: el are cărţi tipărite şi le consideră paşaport sigur şi etern valabil spre Parnas. Având acest paşaport, nu mai acceptă critici, sfaturi, iar dacă insişti, pleacă sfidând, neştiind că nu putem fi constanţi în creaţie, iar o operă de artă întotdeauna e un prototip, şi nu un produs de serie… Dumnezeu cu mila!"
Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :
Nu, din toate textele alegeți 10 care v-au plăcut mai mult. Doar pe acestea le notați. Celelalte vor avea 0 (zero), dar nu menționați asta. După ce ați ales 10 texte, stabiliți o ordine, de la cel mai bun la cel mai puțin bun (dintre acestea 10)
Virgil Stan a spus :Bine, bine, dar sunt 23 de texte de notat. Ce facem cu celelalte 13? Putem nota doua texte cu aceeasi nota? Spun 23 deoarece unul apartine celui ce noteaza, exclus firesc de la notare pentru a nu fi subiectiv.
proza nr-6- 10
proza nr-8- 9
proza nr-3- 8
proza nr-4- 7
proza nr-5- 6
proza nr-1- 5
proza nr-13-4
proza nr -19-3
proza nr-18-2
proza nr- 16-1
Proza nr. 6: 10 p.
3: 9 p.
7: 8 p.
22: 7 p.
9: 6 p.
13: 5 p.
15: 4 p.
17: 3 p.
21: 2 p.
24: 1 p.
Am rectificat .Cu scuzele de rigoare va multumesc pentru atentionare d-na Lilioara!
5-PrizonieraToamnei------------------10puncte
6-Frunza------------------------------------9p
24- Toamnele vietii mele, labirint-----8p
12-Visul toamnei--------------------------7p
21- Drum spre Toamna-------------------6p
17- Pastel de Toamna--------------------5p
23- Ruine de copaci-----------------------4p
18- Taramul Toamnei-----------------------3p
19- Cerceii cu agate-----------------------2p
20-Am ajuns in Toamna tarzie----------1p
proza nr.3 - 10 p
nr.22 -9 p
nr.1 -8 p
nr.2 -7 p
nr.11 -6 p
nr.14 -5 p
nr.19 -4 p
nr. 20 -3 p
nr.4 -2 p
nr.24 -1 p
Tudor Cicu dă următorul clasament:
proza nr.5 - 10 p
nr.6 - 9 p
nr.19 - 8 p
nr. 8 - 7 p
nr.12 - 6 p
nr. 3 - 5 p
nr.10 - 4 p
nr. 24 -3 p
nr.22 -2 p
nr.18 -1 p
nr.3-10 puncte
nr.18-9 puncte
nr.22-8 puncte
nr.10-7 puncte
nr.15-6 puncte
nr.11-5 puncte
nr.2-4 puncte
nr.23-3 puncte
nr.21-2 puncte
nr.16-1 punct
Tuturor concurenților, felicitări!
Proza nr. 8. Labirituri autumnale – 10 pct.
Proza nr. 19. Cerceii cu agate – 9 pct.
Proza nr. 3. Labirinturile mele autumnale – 8 pct.
Proza nr. 24. Toamnele vieţii mele, labirint – 7 pct.
Proza nr. 11. Toamna – 6 pct.
Proza nr. 6. Frunza – 5 pct.
Proza nr. 20. Am ajuns în toamnă târzie – 4 pct.
Proza nr. 21. Drum spre toamnă – 3 pct.
Proza nr. 12. Visul toamnei – 2 pct.
Proza nr. 16. Miroase a toamnă – 1 pct.
Proza nr. 6- 10 puncte
nr. 1- 9 puncte
nr.19- 8 puncte
nr. 8- 7 puncte
nr.21- 6 puncte
nr. 5 - 5 puncte
nr. 9- 4 puncte
nr.7- 3 puncte
nr.22- 2 puncte
nr.11- 1 punct
proza nr-3- 10
proza nr-8- 9
proza nr-19- 8
proza nr-24- 7
proza nr-6- 6
proza nr-1- 5
proza nr-13-4
proza nr -22-3
proza nr-18-2
proza nr- 16-1
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista „Armonii Culturale”, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor