ZIUA LIMBII ROMÂNE SĂRBĂTORITĂ LA MALUL MĂRII

Organizator : Revista internaţională STARPRESS

 

Vineri, 31 august 2014, în sala de festivătăţi a Hotelului RIO din staţiunea Jupiter, de la malul Mării Negre, a fost sărbătorită Ziua Limbii Române, sub coordonarea doamnei Ligya Diaconescu - director general al revistei internaţionale STARPRESS www.valcea-turism.ro, promotor cultural de talie internaţională, membru al Clubului de Presă Transatlantic, membru fondator al „Association des mass-medias et journalistes d’expression roumaine sans frontiere, şi a domnului Alexandru FlorinŢene, preşedintele Ligii Scriitorilor din România. La activitate au participat scriitori români din ţară şi din diaspora, editori, cadre didactice, jurnalişti, sponsori, oameni de afaceri.

Cu această ocazie au fost decernate premiile Concursului Internaţional de Poezie şi Proză STARPRESS, aflat la ediţia a IV-a, au fost recitate poezii dedicate limbii române, au fost conferite diplome şi medalii, lansate cărţi.

Doamna Ligya Diaconescu, cunoscută deja pentru dăruirea cu care militează pentru promovarea limbii şi culturii române în ţară şi în străinătate, pentru încurajarea talentelor, a decernat premiile Concursului Internaţional de Poezie şi Proză STARPRESS 2014 : Marele Premiu STARPRESS – pentru cea mai bună poezie: Titina Nica Ţene, Cluj-Napoca, România; Marele Premiu STARPRESS – pentru cea mai bună proză scurtă: Elena Buică, Quebec, Canada; Marele Premiu STARPRESS – pentru cel mai bun roman: Dora Alina Romanescu, Mangalia, România; Secţiunea Poezie: Locul I: Tatiana Dabija, Chişinău, Republica Moldova, Mihaela Cristescu, Sidney, Australia; Locul II: Daniela Popescu, Madrid, Spania, Olimpia Sava, Galaţi, România; Locul III: Ioan Adrian Trifan, Ploieşti, România; Secţiunea Proză: Locul I: Alexandru Florin Ţene, Cluj, România, Mihaela Cristescu, Sidney, Australia; Locul II: Milena Munteanu, Toronto, Canada, Claudia Partole, Chişinău, Republica Moldova, Marian Pătraşcu, Râmnicu Vâlcea, România; Locul III: Melania Rusu Caragioiu, Toronto, Canada, Ion Nălbitoru, Voineasa, România, Teresia Bolchiş Tătaru, Germania. Au fost atribuite şi peste 100 de menţiuni.

 

Un adevărat Mecena al timpurilor noastre, doamna Ligya Diaconescu, din fonduri proprii, le-a oferit şi în acest an premianţilor sejururi pentru 2 persoane de  9, 6 sau 5 zile la mare, în funcţie de premiul obţinut.

În alocuţiunea Domniei Sale a menţionat efortul făcut împreună cu domnul Corneliu Leu pentru ca poporul român să aibă o Sărbătoare a Limbii Române.

De asemenea a lansată şi prezentată “Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume”, ediţie bilingvă româno-italiană, ediţia 2014, editată tot sub egida revistei STARPRESS şi Antologia "Limba noastra cea română " ediţia l-a, STARPRESS 2014, realizată şi dedicatăZilei Limbii Române, menţionând numeroasele lansări pe care le-a făcut şi care vor culmina cu prezentarea cărţilor la Roma, cu ocazia întâlnirii românilor din diaspora, „CALLATIS”, din luna septembrie 2014.

 

 

Şi-a exprimat mulţumirea că printre cei prezenţi în sală se numără şi tineri talentaţi, precum Ioan Adrian Trifan.

Doamna Ligya Diaconescu a recitat poezia proprie “Limba noastră cea română”, scrisă în cinstea acestui eveniment: „Limba noastră cea română/În care-am fost botezată/M-a apropiat de Domnul,/Limba noastră cea curată.//Limba care ne adună/În a patriei fiinţă/De prin lume hăt...departe/Prin iubire şi dorinţă.//Limba noastră cea română/Crescând lin, prin suferinţă/Ne-a adus în vatra ţării/S-o serbăm cu biruinţă.//Scriitori din toată lumea/Reuniţi într-o fiinţă/Cântă azi limba română/Cu dragoste şi credinţă.//Şi...la ţărmul Mării Noastre/La RIO...printr-o Rodica/Jupiterul cald vibrează/Când din versuri se recită.//Şi prin proză-i simţi trăirea/Cele mai frumoase scrieri/Despre mamă, despre ţară,/Despre glie,România.//Azi, prin suflete pictate/De iubirea vetrei noastre/Sărutăm limba română/La Marea Neagră-albastră.//Sărutăm şi al ei nume/Care veşnic ne adună/Limba neamului meu dacic,/Limba noastră cea română.//Sărutând marea şi limba/Limba noastră cea română/Cânt-a patriei fiinţă/La întâlnirea cea divină.”

Domnul Al.Florin Ţene a trecut în revistă principalele aspecte ale devenirii literare a Domniei Sale, ale înfiinţării Ligii Scriitorilor din România după ce în timpul petrecut în Belgia a putut constata că în această ţară există mai multe asociaţii ale scriitorilor, menţionând că Liga Scriitorilor nu se opune Uniunii Scriitorilor din România, ci că are ca principal obiectiv atragerea şi promovarea talentelor.

A evidenţiat totodată activitatea bogată a Ligii care are 23 de filiale din care 9 în diaspora, emisiuni de televiziune, 17 reviste online şi pe hârtie, cât şi marea şansă pe care a avut-o de a o avea colaborator pe doamna Ligya Diaconescu, care face totul gratuit, din pasiune pentru limba română.

Din partea Ligii Scriitorilor din România a conferit reviste, diplome şi medalii,  pentru activitatea literară şi pentru promovarea culturii române în ţară şi în străinătate, după cum urmează: Diploma “Virtutea literară” şi ultimul număr al revistei “Agora literară” doamnei Dora Alina Romanescu şi doamnei Floarea Cărbune, medalia “Virtutea literară” şi ultimul număr al revistei “Agora literară”, doamnei Elena Buică şi Trofeul “Muza”, doamnei Ligya Diaconescu.

Domnul Al.Florin Ţene a recitat poezia, creaţie proprie, “Glorie limbii române prin înţelepciunea ei”:

„Mi-e dat să-mi rostesc gândurile/Să visez/În Limba română,/Fiecare cuvânt un fagure,/Ca mierea luminii în degetarul macilor,/Ca vârsta arborilor în cercuri/În fiecare din ele trudeşte un străbun,/Veghează o baladă.//Patria Limbii Române e istoria/acestor plaiuri păscute de Mioriţa,/Modelate de doine/Şi fiecare cuvânt al ei a fost cioplit cu grijă/la izvoarele dorului./ Ea nu poate fi mutată,/Cum nu se poate înstrăina fântâna/de izvoare.//Am spart coaja de nucă/A cuvântului şi peste înţelesuri am dat/De bine, dulci ca mierea, de ducă/Şi ură,/Avea gust de zgură,/Dar şi de păcat,/Simţeam eminesciana vibraţie,/înţelepciunea lui Pan din gură în gură/Era în sămânţa gata de germinaţie.//Am spart coaja seminţei cuvântului/Şi-am dat peste altă sămânţă/un alt înţeles, o altă cărare,/o altă speranţă,/o clanţă/pentru o altă,/o altă...//până rămâne/măduva Limbii Române.//În fiecare cuvânt e un oier,/un ţăran/care face holda să cânte/imnurile acestui pământ/scrise cu plugul pe nepieritoarele pergamente/ale brazdelor.//Rostiţi un cuvânt în limba noastră/şi veţi simţi/şi gustul mierii/şi vânturile veacurilor/şi mirosul câmpiilor.// Rostiţi un cuvânt în Limba Română/şi veţi auzi/mângâierile mamei/şi vorbele tatei grele ca piatra/din temelia casei.//Ascultaţi un ţăran vorbind ogorului/şi veţi vedea cum trec cuvintele/din hrisoave în versurile eminesciene/precum ploaia în rădăcini./Aceasta este Eternitatea ei,/gloria ei/de a fi mereu/ca frunzele pe o cetină seculară.//Patria îmi este Limba ce o vorbesc/pe care am supt-o de la mama/cu ochi blânzi/ca Mioriţa./Când îmi aplec urechea de sânul pământului/aud lucrând Meşterul Manole/ce, încă, modelează ţara/pe care o numim/Limba Română.//De bat la porţile cerului/şi iau o cană de lut/cu apă/simt sufletul izvoarelor/din adâncurile munţilor/acolo unde inimile rămân/pe oale de Horez.//De iau în palme un bulgăre/Din marginea câmpului unde zarea a îngenuncheat/lutul îmi seamănă./Poate-s oasele străbunilor mei/ceva din înţeleptul suflet respirând/ în conturul măsurat./Mă simt rudă cu acest bulgăre cuminte/Şi-l pipăi simţindu-i respiraţia/în acea dimineaţă nerăbdătoare când bobul de grâu plesneşte în lutul/cu străluciri solare.//Când mănânc pâinea, urcă până la mine/Neamurile noastre toate,/seva înţelepciunii, adusă până la noi/de limba ce-o vorbesc.//Patria îmi este Limba Română/În ea bobul de grâu/germinează/Verbele poemelor eminesciene.”

Au avut loc lansări de cărţi ale scriitorilor: Alina Dora Romanescu, Elena Buică, Tudosia Lazăr, Olimpia Sava, Titina Nica Ţene, Al.Florin Ţene. Cele două cărţi ale Alinei Dora Romanescu: „Roata timpului” şi „Pe aripi de cântec şi dor” au fost prezentate de editorul şi scriitorul, Vasile George Dâncu, directorul Editurii Eikon din Cluj. Cartea „Roata timpului”, după cum sugerează şi imaginea ceasului de pe copertă înscris într-un peisaj din Transilvania, are ca temă întoarcerea în timp a autoarei în satul natal, Rebra, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a cărui viaţă o prezintă, cu bucuriile şi necazurile ei, cu oameni puternici, ambiţioşi, capabili să îşi impună voinţa şi să se sacrifice pentru realizarea idealurilor. Autoarea însăşi este un model de luptă, de învingere a dificultăţilor, oscilând   între chemarea mării şi a satului natal.

Cartea “Pe aripi de cântec şi dor” prezintă povestea de viaţă a interpretei de muzică populară Elvira Lerinţiu,  fiică a Bihorului, model de pasiune pentru cântecul popular românesc şi de sacrificiu pe altarul artei.

Au fost prezentate în continuare cele două cărţi ale Elenei Buică: “Liliacul înflorit la poarta înserării” şi “Frumoasele vacanţe”. În ceea ce priveşte prima carte, autoarea însăşi explică cele două metafore din titlu. În ciuda trecerii anilor care o apropie de poarta înserării, îşi păstrează frumuseţea şi vigoarea spirituală asemenea unui liliac înflorit.  Elena Buică, româncă stabilită în Canada, a mulţumit proniei cereşti că a ajutat-o să ajungă până la această vârstă, şi-a exprimat dragostea şi fascinaţia faţă de savoarea şi frumuseţea limbii române, mai ales în varianta ei populară şi a transmis celor prezenţi salutul scriitorilor români din Canada şi , în mod deosebit, al revistei “Observatorul” la care colaborează.

Cartea “Frumoasele vacanţe” conţine creaţii în proză ale autoarei despre locurile pe care le-a vizitat, oscilând între realitate şi ficţiune, între “a fi” şi “a nu fi”. Doamna Ligya Diaconescu a afirmat că se regăseşte în scrierile autobiogafice ale Elenei Buică, precum şi ale Titinei Nica Ţene.

Domnul Al.Florin Ţene a apreciat scrisul frumos, curat, sincer al autoarei.

În mod indirect, prin intermediul Emiliei Dabu, au fost făcute cunoscute aprecieri ale Gabrielei Căluţiu Sonnenberg despre stilul Elenei Buică: “Într-o limbă impecabilă, aşa cum ne-a obişnuit deja  în numeroasele  eseuri şi în cele şapte volume de proză publicate până acum, autoarea jonglează cu vocabularul savuros al românei, pe care dovedeşte că o iubeşte şi valorează   mai presus de toate, tratând-o cu reverenţa adâncă a dascălului care nu iese niciodată la pensie, chemarea sa coincizând cu menirea de om, al literelor, fără doar şi poate.”

Romanul lui Al. Florin Ţene “Un ocean de deşert”, un “remarcabil saga”, după cum îl numeşte Mariana Cristescu, oferă o frescă a intelectualităţii româneşti  în comunism. S-a bucurat de aprecierea criticilor atât  în ceea ce priveşte fondul, cât şi originalitatea stilului: “Autorul este printre puţinii cratori care n-au dovedit a fi prizonierii unei singure formule epice, asimilând, cu o complicitate matură, experienţa intertextualităţii, cât şi minuţia cehoviană în descrierea ororilor comunismului de tip sovietic şi a trăirilor existenţiale.” (Dorina Costea)

Titina Nica Ţene a lansat cartea “Întâmplări hazilii cu o nepoţică povestite de o bunică” care s-a bucurat de aprecieri pertinente din partea lui Ion Nălbitoru: “Este o carte de povestiri,  care poate fi citită de la cei mici până la cei ajunşi la bătrâneţe şi poate constitui un model de pregătire educaţională a viitoarelor bunicuţe în relaţia cu nepoţicile şi nepoţeii.”

În final domnul Al.Florin Ţene a recitat poezia “Spre culmi”, un elogiu adus fiinţei umane: „Omul de când e pe lume a spus:/Iarna-i prea frig, vara e prea cald/Soarele prea iute moare în apus./Tot mai sunt spini printre flori parfumate/Norii tot caută azurul şi plâng./Stelele albe-s prea depărtate/Încă-i uraniul ascuns prea adânc.//Omul de când e pe lume a spus:/Şi va mai spune:/Mai mult şi mai sus./Astfel se smulge din el cu răbdare/Floarea ruginii,/Palida floare...”

Activitatea de la malul mării s-a conturat într-un omagiu adus limbii române de către oameni cu inimile deschise spre cultură, creaţie, dragoste de neamul românesc şi limba sa străbună, element definitoriu pentru fiinţa noastră naţională, pentru păstrarea căruia s-au jertfit generaţii, fiind totodată o modalitate de a strânge laolaltă români de pe toate meridianele uniţi de unicitatea graiului cu o vechime milenară în spaţiul carpato-danubiano-pontic.

La rândul nostru ne exprimăm preţuirea şi respectul faţă de toţi cei care de-a lungul timpului au gândit şi au simţit în frumoasa limbă românească, au militat pentru păstrarea şi îmbogăţirea ei, pentru cei care şi-au unit efoturile pentru ca poporul român să aibă o Zi Naţională a Limbii Române, cât şi pentru organizatorii acestei activităţi şi pentru cei care au binevoit să o onoreze cu creaţiile şi cu prezenţa lor.

 

A consemnat Elena Trifan

Vizualizări: 190

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Am fost onorat să iau parte la acest eveniment deosebit alături de personalităţi ale literaturii române din ţară şi din diaspora. A fost ceva de vis! Felicitări organizatorilor dar şi doamnei Elena Trifan care a consemnat cu fidelitate desfăşurarea acestui eveniment!

Foarte frumos! Felicitări organizatorilor! Am citit cu plăcere. :)

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 40 minute în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Culoarea inimii mele a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 1 oră în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog petale a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog gutui în floare (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog lecția vaniliei a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog Dorinţi a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 2 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sorbind sorine spații a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Floare Arbore
cu 3 ore în urmă
Bircea Marian şi-a partajat discuţia pe Facebook
cu 5 ore în urmă
Bircea Marian a postat o discuţie
cu 5 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorinţi a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Dorinţi a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 9 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorinţi a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Dorinţi a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de Suchoverschi Gheorghe
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog n-am să deranjez niciodată aerul, ca tine, a lui Maria Mitea
cu 11 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor