-Ce bine e! Și tata își lăsa brațele în jos, coborându-mă într-un picaj rapid și iar le ridica, făcându-mă să țip. Câți dintre voi nu ați trăit un astfel de zbor? Iar dacă, din nefericire , nu l-ați trăit, să nu uitați de el atunci când veți avea copii sau nepoți! Zborul acesta îi dă copilului din noi o atât de mare încredere și îl va ajuta să răzbată mult mai ușor printre norii de vreme rea pe care, inevitabil, viața ni-i așează pe cerul senin, umbrindu-l. Cerul vieții mele a fost atât de senin și de frumos! Am fost un copil dorit și iubit și am simțit asta în fiecare zi pe care Marele Regizor ( așa îi spun eu lui Dumnezeu și, în bunătatea lui fără margini, El nu se supără pe mine! ) ne-a dăruit-o în familie!
Părinții mei au știut să împletească foarte armonios iubirea pe care mi-o arătau cu sfaturile și povețele pe care mi le transmiteau în povești extrem de frumoase! Cred că aveam aproape șase anișori când am văzut curcubeul pentru prima dată. Eram cu mama în grădina lui buni, la Tulcea. Era o zi superbă de vară. Vântul adia ușor și întrebările mele de copil nu au întârziat să apară:
Cuvinte cheie :
Răspunsurile pentru această discuţie sunt închise.
Impresionant și romantic. Acest paragraf are altă tentă. Adică mai aproape de basm sau de o lecție despre fenomene ale naturii scrisă pentru copiii aflați la vârsta întrebărilor.
Eu zic că e cazul să mai treci peste text și să/l mai șlefuiești.
iubirea pe care mi-o arătau cu sfaturile și povețele pe care mi le transmiteau, - în aceeași frază
Zâmbește și tu soarelui, el îți va culege zâmbetul prețios- multe, prea multe zâmbete în ultimul dialog.
Am citit cu plăcere!
Sofy
Atât de frumoase explicațiile mamei! Am citit cu deosebită plăcere :)
Mulțumesc frumos! Voi încerca să șlefuiesc întregul text nu doar acest mic fragment! :)
Sofia Sincă a spus :
Impresionant și romantic. Acest paragraf are altă tentă. Adică mai aproape de basm sau de o lecție despre fenomene ale naturii scrisă pentru copiii aflați la vârsta întrebărilor.
Eu zic că e cazul să mai treci peste text și să/l mai șlefuiești.
iubirea pe care mi-o arătau cu sfaturile și povețele pe care mi le transmiteau, - în aceeași frază
Zâmbește și tu soarelui, el îți va culege zâmbetul prețios- multe, prea multe zâmbete în ultimul dialog.
Am citit cu plăcere!
Sofy
Mulțumesc frumos! :)
Corina Militaru a spus :
Atât de frumoase explicațiile mamei! Am citit cu deosebită plăcere :)
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor