Încerc să am o anumită ordine cronologică în așternerea amintirilor însă ele vin amestecate, cu o putere ce mă zdruncină. Amintiri frumoase din vremea când eram o familie reunită și foarte fericită, amintiri triste din vremea când plecarea părinților mei a însemnat prăbușirea universului, amintiri minunate cu Alint.
Privindu-l acum pe tata nu pot să nu-mi amintesc de zilele când mă ridica în sus, cu brațele lui puternice. Eu întindeam brațele drept, băteam aerul cu ele simulând zborul și strigam fericită:
-Tati! Uite, zbor!
-Zboară, Rază, zboară( eu eram raza lui de soare)! Tati e aici, îți sprijină zborul! Uită-te înainte, înalță capul cât mai sus și privește cerul fără nori! Să nu-ți fie frică! Tati te veghează!

-Ce bine e!  Și tata își lăsa brațele în jos, coborându-mă într-un picaj rapid și iar le ridica, făcându-mă să țip. Câți dintre voi nu ați trăit un astfel de zbor? Iar dacă, din nefericire , nu l-ați trăit, să nu uitați de el atunci când veți avea copii sau nepoți! Zborul acesta îi dă copilului din noi o atât de mare încredere și îl va ajuta să răzbată mult mai ușor printre norii de vreme rea pe care, inevitabil, viața ni-i așează pe cerul senin, umbrindu-l. Cerul vieții mele a fost atât de senin și de frumos! Am fost un copil dorit și iubit și am simțit asta în fiecare zi pe care Marele Regizor ( așa îi spun eu lui Dumnezeu și, în bunătatea lui fără margini, El nu se supără pe mine! ) ne-a dăruit-o în familie!
Părinții mei au știut să împletească foarte armonios iubirea pe care mi-o arătau cu sfaturile și povețele pe care mi le transmiteau în povești extrem de frumoase! Cred că aveam aproape șase anișori când am văzut curcubeul pentru prima dată. Eram cu mama în grădina lui buni, la Tulcea. Era o zi superbă de vară. Vântul adia ușor și întrebările mele de copil nu au întârziat să apară: 

- Mamiii! Din ce-i făcut vântul?
- Acum, când bate atât de ușor, e făcut din gândurile bune și frumoase ale oamenilor! Vezi cât de bine ne face adierea lui? E ca o mângâiere delicată! Când începe să bată într-un ritm mai alert, printre gândurile bune și-au făcut apariția și cele rele. Mângâierea lui nu mai e așa de delicată, începe să ne răvășească părul, să avem fiori reci, nu mai este plăcut. Iar când bate tare, gândurile rele sunt mult mai multe decât cele bune și el nu ne mai mângâie, ne dă doar fiori! Atunci e bine să stai la adăpost, puiule, pentru că nu-ți va fi bine. Frumusețea lui, pentru că toate lucrurile au o frumusețe, oricât de urâte ni s-ar părea, stă în faptul că puterea lui e trecătoare, obosește repede. Gândurile bune vor reveni și vântul ne va mângâia iar într-un mod foarte plăcut! Să nu uiți, puiule, după vreme rea întotdeauna soarele va străluci cu și mai multă putere și te va încălzi!
-Mami, uite, a început să plouă! Nu intrăm în casă?
-Nu puiule! Azi, mami te va învăța să simți ploaia! Întindem brațele frumos, cu palmele îndreptate în sus, lăsăm capul ușor pe spate, închidem ochii și lăsăm ploaia să ne ude fața și părul! Știi că după ploaie părul va crește mai sănătos și fin ca mătasea?
- De ce?
-Pentru că stropii de ploaie sunt făcuți din lacrimile de bucurie ale oamenilor și acolo unde cad sunt ca o binecuvântare!
-Mami, dar grindina ce e?
-Offf, puiule! Grindina este făcută din lacrimile izvorâte din tristețe și nefericire și acolo unde cade e ca un blestem!
-Mami, dar blestemul ce e?
-E mai bine să nu știi niciodată ce e un blestem, trebuie doar să știi că e un lucru rău și să nu-ți dorești niciodată să cadă asupra cuiva.
-Pot să deschid ochii? S-a oprit ploaia!
-Da, puiule, poți să-i deschizi, să te bucuri de razele jucăușe ale soarelui!
-Mami, uite sunt niște dungi colorate și arcuite pe cer! Ce este și din ce e făcut?
-E curcubeul puiule! Soarele, în drumul lui de la răsărit spre apus, întâlnește o mulțime de copii care îi zâmbesc. El le culege zâmbetele, ca pe niște flori prețioase și, când se supără pe norii de ploaie care îl umbresc, ia un mănunchi de zâmbete de copii și îl aruncă peste ei. Aceștia se dau la o parte imediat, nimeni nu poate opune rezistență în fața zâmbetelor copiilor. De aceea curcubeul e atât de frumos colorat! Zâmbește și tu soarelui, el îți va culege zâmbetul prețios și-l va transforma într-un superb și strălucitor curcubeu! Acum, hai , fuguța în casă, ne schimbăm de hainele ude și apoi revenim în grădină, da?
V-ați fi gândit vreodată la astfel de explicații? Cred că nici eu, dar mama era o visătoare! Uitându-mă acum la ea, observ că a rămas la fel, tânără și frumoasă și nu pot să nu mă gândesc cât de bine i-ar fi stat cu părul nins. Dar n-a fost să fie! Se vede că aripilor ei de înger li se asortează doar părul negru, nu și cel alb!

Vizualizări: 75

Răspunsurile pentru această discuţie sunt închise.

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Impresionant și romantic. Acest paragraf are altă tentă. Adică mai aproape de basm sau de o lecție despre fenomene ale naturii scrisă pentru copiii aflați la vârsta întrebărilor.

Eu zic că e cazul să mai treci peste text și să/l mai șlefuiești. 

iubirea pe care mi-o arătau cu sfaturile și povețele pe care mi le transmiteau, - în aceeași frază

Zâmbește și tu soarelui, el îți va culege zâmbetul prețios- multe, prea multe zâmbete în ultimul dialog.

Am citit cu plăcere!

Sofy

Atât de frumoase explicațiile mamei! Am citit cu deosebită plăcere :)

Mulțumesc frumos! Voi încerca să șlefuiesc întregul text nu doar acest mic fragment! :)

Sofia Sincă a spus :

Impresionant și romantic. Acest paragraf are altă tentă. Adică mai aproape de basm sau de o lecție despre fenomene ale naturii scrisă pentru copiii aflați la vârsta întrebărilor.

Eu zic că e cazul să mai treci peste text și să/l mai șlefuiești. 

iubirea pe care mi-o arătau cu sfaturile și povețele pe care mi le transmiteau, - în aceeași frază

Zâmbește și tu soarelui, el îți va culege zâmbetul prețios- multe, prea multe zâmbete în ultimul dialog.

Am citit cu plăcere!

Sofy

Mulțumesc frumos! :)

Corina Militaru a spus :

Atât de frumoase explicațiile mamei! Am citit cu deosebită plăcere :)

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog și frunzele plâng a utilizatorului Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog și frunzele plâng a lui Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Murmur a lui Ada Nemescu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Singurătate a lui Dacu
cu 4 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Murmur a lui Ada Nemescu
cu 5 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog *** a utilizatorului Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dacu
cu 6 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 7 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Erezia clarului de lună a lui Costel Zăgan
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Murmur a lui Ada Nemescu
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog ziua cârtiței a lui petrut dan
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog Murmur a lui Ada Nemescu
cu 13 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Murmur a lui Ada Nemescu
cu 14 ore în urmă
Monica Pester a partajat postarea de blog a utilizatorului Ada Nemescu pe Facebook
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Murmur a lui Ada Nemescu
cu 15 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 15 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor